Vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Casian în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a făcut o vizită, la Roma, în perioada 28‑30 ianuarie 2017, cu prilejul desfăşurării Adunării Eparhiale şi al Congresului   Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ca un mare dar ceresc, am avut bucuria să‑l însoţesc pe Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în această frumoasă călătorie.

Într‑un interval de timp relativ scurt, Înaltpreasfinţitul Pă­rinte Casian a liturghisit şi a bucurat inimile românilor din Roma, prin întâlniri duhovniceşti şi prin susţinerea a trei conferinţe pe tema cinstirii sfintelor icoane, parte a Pro­iectului pastoral‑misionar şi catehetic „Icoana lui Hristos ‑ chi­pul omului îndumnezeit“, în „Anul omagial al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti“. Am par­ticipat la Adunarea Eparhială şi la cel de‑al X‑lea Congres al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, alături de cei 727 de creştini români, delegaţi la întâlnirea de la Roma, care reprezintau cele 250 de parohii româneşti din Italia. Eparhia are jurisdicţie canonică peste creştinii ortodocşi români şi moldoveni de limbă română, aflaţi în Italia, şi a fost înfiinţată în 21 iunie 2007, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne. În 5 martie 2008, a fost ales Episcop al Românilor din Italia ‑ Preasfinţitul Siluan Șpan, înscăunat în 8 mai 2008, la biserica „Sant Anastasio“ a parohiei ortodoxe române „Sfân­­tul Antonie cel Mare“ din ora­­şul Lucca. 

Misiune între românii din Italia

Sâmbătă, 28 ianuarie am por­nit către Aeroportul „Henri Coandă“ din Bucureşti, de la sediul Reşedinţei Arhiepiscopale a Dunării de Jos, nu înainte ca Înaltpreasfinţitul Părinte Casian să facă rugăciunile de călătorie, în paraclisul reşedinţei. Am simţit duhul rugăciunii şi binecuvântarea arhierească şi aşa am păşit, cu mare curaj şi încredere, spre ţara marilor Apostoli ai lumii, Sfinţii Petru şi Pavel.

Zborul a fost lin şi plăcut şi aceasta datorită rugăciunilor şi purtării de grijă a Sfinţilor. În jurul orei 20:15, am aterizat pe Aeroportul Internaţional din Roma, fiind întâmpinaţi cu dragoste creştină de Preasfinţitul Părinte Siluan şi de părintele Atanasie, vicar administrativ.

Prima zi a programului mi­sionar între românii ortodocşi din Italia a început cu oficierea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, de către cei doi ierarhi, la Paraclisul „Sfântul Alexie ‑ Omul lui Dumnezeu“. În cântări omofone, „îngereşti“, „în cer ni s‑a părut că am stat“! Bucuria a fost deplină, când, la chemarea sfântă, „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“, toată suflarea, lăudând pe Domnul, s‑a apropiat, de la mic la mare, la comuniunea euharistică, văzându‑se pe chipul fiecăruia „icoana“ din propriul suflet.

Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, adresat fraţilor români aflaţi în Italia, a fost plin de speranţă, de îmbărbătare şi de îndemn la păstrarea valorilor şi a tradiţiilor neamului nostru românesc, chiar dacă trăiesc la mii de kilometri depărtare de locurile natale. Chiriarhul nostru a vorbit despre „leacurile“ care stau împotriva înstrăinării.

„A rânduit Dumnezeu ca, în această Duminică, să se împlinească un dor, o dorinţă, ca la invitaţia Preasfinţitului Părinte Siluan, să ajungem la Roma, la Sfânta Eparhie, unde  Preasfinţia Sa păstoreşte o mare şi reprezentativă familie a credincioşilor or­todocşi români din Italia. Este im­presionant să constatăm că Prea­sfinţitul Siluan a adunat aici o adevărată Biserică vie; în limba greacă «ecclesia», înseamnă întru­nirea Bisericii văzute prin cei care o compun, prin cei care o slujesc, precum Domnul ne slujeşte fiecăruia dintre noi. Este minunat cum oamenii, la un moment dat, se adună unii lângă alţii, deoarece, vârsta, încercările şi viaţa nu le mai oferă suficiente motive să stea acolo unde şi‑au început viaţa. Se formează, iată, astfel de asocieri, ceea ce arată că omul este făcut de Dumnezeu să se nască singur, dar să nu crească decât sub privirile şi ajutorul altor persoane, în familie, familia naturală sau marea familie a Bisericii Dreptmăritoare. Aceasta este tema vieţii noastre, de a căuta mereu pe cineva în apropierea noastră“, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.

Impresionat de prezenţa mare a ortodocşilor români implicaţi în viaţa comunităţii noastre din Roma ‑ Italia, Înaltpreasfinţitul oaspete a arătat celor prezenţi că înstrăinarea este de două feluri: faţă de cei apropiaţi, dar şi faţă de Dumnezeu, cea din urmă fiind cea mai dureroasă. Și, când depărtarea şi înstrăinarea ne dau târcoale, simţim nevoia de fi împreună, în Casa lui Dumnezeu, adică, în Biserica lui Hristos: „Deşi suntem mulţi, nu ştim dacă suntem şi apropiaţi… Ba, adeseori, aici, la noi în ţară şi pretutindeni, se constată că suntem singuri, în mijlocul unei mari mulţimi! Și dacă ne ducem la serviciu, la fabrică suntem singuri; aşa ne face tehnologia modernă, singuri. S‑a inventat chiar posibilitatea de a avea iluzia că lumea este în mâna noastră; pe tabletă, pe telefon, pe facebook, pe internet. Dar, când începe să ne doară sufletul şi avem o durere lăuntrică nu putem întreba nici tableta electronică, nici facebook‑ul, nici internetul. Cel mult le folosim ca să strigăm la cineva, personal: fie părinţii, fie  fraţii; fie prietenii, dacă îi mai avem…  Fie, medicul, preotul şi, dacă niciunul dintre aceştia nu ne‑a răspuns, poate că ne aducem aminte de Dumnezeu. Aşa ne învaţă Sfântul Marcu Ascetul: «Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să‑Și aducă aminte de tine»“¹.

De asemenea, credincioşii prezenţi au fost îndemnaţi să nu‑şi uite rădăcinile, să nu se înstrăineze de credinţa în milostivul Dumnezeu, dar ceresc care trebuie cultivat la Sfânta Liturghie, „în Casa lui Dumnezeu, în interiorul curţilor Casei lui Dumnezeu˝, cum ne spune Psalmistul Solomon. „Ceea ce înseamnă că în curţile Casei lui Dumnezeu şi în Casa lui Dumnezeu nu mai suntem străini. Și a spus regele Solomon o rugăciune extraordinară: «Să Îţi fie ochii Tăi deschişi, Doamne! Și urechile Tale deschise, ca să auzi rugăciunile poporului Tău»  (3 Regi 8, 51). Și mai mult, a spus ceva care tare ni se potriveşte nouă, celor ce ne‑am întâlnit aici şi nu suntem veşnici pe pământ… Chiar şi străinul care nu este din pământul acesta, dacă el va veni şi se va ruga în locaşul acesta, el când va intra, «Tu să‑l asculţi din cer, din locaşul Tău cel sfânt»  (3 Regi 8, 41‑43), să‑l miluieşti, să ai milă de el! Vedeţi!? Evanghelia de astăzi parcă a fost aleasă să se adreseze omului aflat în pământ străin. Înstrăinat, pentru că s‑a dus într‑un loc străin sau pentru că a auzit că în străinătate există cineva care îl poate ajuta. Fie când e bolnav, fie pentru a face studii, fie pentru a împlini cele de lipsă, pentru mai-binele lui şi al celor apropiaţi“…

Ca şi odinioară, când, după Sfânta Euharistie aveau loc agapele creştine, în acea zi bucuria comuniunii a continuat la Centrul Social „Sfântul Alexie ‑ Omul lui Dumnezeu şi Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Laurenţiu“. Copiii şi tinerii au încântat sufletele românilor prezenţi cu recitarea de poezii creştine şi cântece populare „de acasă“, aceste gesturi arătând dorul şi dragostea lor de ţară şi de neam.

Icoana în viaţa creştinului şi a familiei sale

În după‑amiaza aceleiaşi zile, Înaltpreasfinţitul Părinte Casianşi Preasfinţitul Părinte Siluan s‑au aflat în mijlocul comunităţii ortodoxe din parohia „Naşterea Maicii Domnului“ ‑ Roma II, nu înainte de a vizita vechile biserici şi vestigii creştine din Roma², unde au admirat icoane şi fragmente de vechi icoane din primele veacuri creştine, la: Basilica „Santa Maria Maggiore“, Basilica „Sfântul Ioan din Lateran“, Basilica „Sfintei Cruci“ în Ierusalim, Basilica „Sfântul Clement“ ‑ care adăposteşte moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, cinstit chiar în acea zi de 29 ianuarie.

Cântările vecerniei Marilor Dascăli ai lumii şi Ierarhi, Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan au făcut să revigoreze trupul, mintea şi inima tuturor celor prezenţi la rugăciune, în acea seară memorabilă, petrecută între fraţii români care locuiesc în inima Italiei. Bucuria gazdelor şi a oaspeţilor a fost şi mai mare, pentru că însuşi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, de la strană, a înălţat rugăciuni cu vocea sa unică şi care a ajuns la inima celor prezenţi.

Fire „neobosită“ şi vrednic propovăduitor al Cuvântului Întrupat, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, a susţinut conferinţa, cu tema: „Importanţa Icoanei în viaţa creştinului şi a familiei sale“,  în prezenţa a peste două sute de credincioşi din Roma şi regiunea Lazio.

Participanţii au aflat că Icoana cea mai importantă din viaţa noastră, Icoana‑Prototip este cea a Mântuitorului nostru Iisus Hris­tos, Care S‑a Întrupat, a luat Chip ceresc şi omenesc, pentru ca să ne ridice şi pe noi, oamenii, la starea cerească.

„Imediat, după chipul Preasfintei Cruci, Apostolii au lăsat, spune părintele Dumitru Stăniloae, darul de a repeta chipul Mântuitorului ‑ ca Model pentru oricine ‑ în aşa fel, încât ochiul să se împărtăşească şi el de frumuseţile cereşti ale Chipului Mântuitorului, Care este Lumină. Și spune Sfântul Ioan Damaschin că Icoana pe care trebuie să o prezentăm şi dorim să o prezentăm este Icoana Domnului nostru Iisus Hristos. A cui Icoană este Hristos? A Tatălui, Care nu are Chip, întrucât, «Tatăl este în Fiul şi Fiul este în Tatăl»… Pe cât e de luminos Chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Pedagog şi în icoană, tot atât de luminos este, zice Sfântul Ioan Damaschin, Cel ce este Icoana Fiului. Și Icoana Fiului este Sfântul Duh, Care nu are chip, dar Care vine şi luminează apele Botezului. Ni‑L arată pe Mântuitorul în Iordan, pentru ca apoi ‑ toţi care ne botezăm în Hristos ‑ să ne luminăm. Preotul, când săvârşeşte Taina Sfântului Botez, zice: «Câţi în Hristos v‑aţi botezat, în Hristos, v‑aţi şi îmbrăcat…»“, a explicat Înaltpreasfinţia Sa.

Prezentarea a fost completată cu aspecte istorice, care au în vedere evocarea primei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus Hristos, pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în primul veac creştin. De asemenea, Arhiepiscopul nostru a adus în atenţia compatrioţilor, importanţa celui mai vechi Chip al Mântuitorului, care datează din veacul al II‑lea creştin, descoperit în catacomba de la Domitilla‑Roma. Cum a fost posibilă redarea Chipului Mântuitorului, de vreme ce, pe atunci, nu exista tehnica şi arta fotografiei?  „Răspunde în locul nostru părintele Dumitru Stăniloae³. „Dar, avem o tradiţie din veacul IV despre Chipul Mântuitorului care S‑a imprimat pe năframa unei femei, pe nume Veronica, năframă pe care a primit‑o pentru a se şterge de sudoare, în drumul spre Golgota. Dar,  Chipul Lui S‑a imprimat pe chipul apostolilor.  Și, încă din primul veac creştin, Sfântul Luca a pictat icoana Maicii Domnului şi L‑a pictat şi pe Mântuitorul în braţele sale. Dar, oamenii de ştiinţă au demonstrat în secolul XX, că, din cuvintele Mântuitorului şi din învăţătura Lui reiese Chipul Lui, din trăsăturile Lui, din frumuseţea gândirii şi din frumuseţea Cuvântului. El este, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, Iubirea lui Dumnezeu întrupată într‑un Chip ‑ Chipul Mântuitorului. Totul este numai Iubire, totul ne cheamă numai la Iubire şi ne conectează la Iubire“.

Au fost subliniate momentele ‑ prielnice şi aparent, neprielnice ‑ care au statornicit cultul Sfintelor Icoane în Biserica Dreptmăritoare: Sinodul Ecumenic din anul 787, agresivitatea iconoclaştilor şi biruinţa iubitorilor de Hristos din anul 843, când a fost statornicit cultul Sfintelor Icoane în Biserica lui Hristos.

S‑a pus întrebarea: Ce legătură este între Persoana Mântuitorului, casa mea, familia mea, drumul meu de urmat în viaţă şi Biserica mea? Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a explicat că, de‑a lungul timpului, din Biserică, „icoana s‑a deplasat în «biserica domestică», adică, în casa creştinului. Peretele de răsărit este întotdeauna îndreptat spre «Răsăritul ‑ Hristos», Icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfântului ocrotitor al casei. Cu candela aprinsă, Sfinţii ne orientează viaţa noastră şi ne ajută să purtăm dialogul credinţei din veac în veac, din neam în neam…“.

De asemenea, cei prezenţi au putut afla de ce este necesar să sfinţim icoanele din casele noastre. „Biserica Ortodoxă Română şi cea Rusă, pentru a ilustra şi mai mult aceasta, au introdus rugăciunile speciale de sfinţire a materiei. Noi nu sfinţim Chipul Mântuitorului. El ne sfinţeşte pe noi. Din acest motiv, rugăciunea menţionează… «poate un gând, poate o culoare, poate din trufie, poate că m‑am mândrit când mi‑a ieşit o icoană frumoasă şi, poate, eu, ca pictor, am în gând că icoana am făcut‑o eu. Și atunci, Sfânta Biserică a întocmit nişte rugăciuni frumoase, prin care, iubiţi fraţi şi surori, se cuprind toate cele ce le‑am spus despre Întruparea Mântuitorului, despre prezenţa Sfinţilor lui Dumnezeu în icoane, pentru că avem nevoie în lumea aceasta de nişte «ferestre», prin care să intre o Lumină, Lumina Taborului. Precum nu e cu putinţă ca o casă să nu aibă fereastră, ca să intre lumina soarelui, tot aşa nu e cu putinţă, creştin şi casă creştină, fără să aibă o «fereastră deschisă către Dumnezeu», cum a definit icoana un teolog din Occident. Pe lângă rolul de «fereastră către Dumnezeu», icoana era prezenţa Sfinţilor în casa, viaţa şi în familia noastră, iar Sfinţii sunt modele spre care noi năzuim“. 

Ortodoxia prezentă în Occident

În 30 ianuarie, ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, cei doi Păstori de suflete au săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunităţii româneşti de la Parohia

Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia din Albano‑Genzano, ocazie cu care, ierarhul Dunării de Jos a rostit un înălţător cuvânt de învăţătură, prezentând viaţa Marilor Dascăli ai lumii şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur. Mai ales a subliniat rădăcinile creştinismului din Occident, care, în primul mileniu creştin, până la 1054 au fost ortodoxe: „Cam toate direcţiile gândirii teologice a Sfântului Vasile se regăsesc, nu doar acasă, ci şi în Eparhia Ortodoxă Română pe care o păstoriţi printre românii din Italia. Lucrarea pastorală a Preasfinţitului Siluan se inspiră din cea a Sfântului Vasile în toate laturile slujirii: liturgică, teologică, practică, filantropică; aveţi mici «vasiliade» peste tot. O declar eu, dar ştiu că şi latinii recunosc ‑ la Milano, de exemplu, că aveţi o importantă lucrare: corespondenţa Sfântului Vasile cel Mare cu Sfântul Ambrozie. Sfântul Vasile se interesa de toate comunităţile din Răsărit, după cum, în Franţa, Sfântul Irineu de Lyon era ucenicul Sfântului Policarp, la rândul lui, ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul. Biserica galilor, de acolo, are temelie apostolică ortodoxă. Dincolo, la Marsilia (tot în Franţa), Sfântul Ioan Casian ‑ pe urmele Sfintei Maria Magdalena ‑ a creştinat sudul Franţei. Înţelegeţi, dumneavoastră? În primele veacuri şi în primul mileniu creştin, acest spaţiu a fost ortodox…“.

Ziua a continuat cu vizitarea Catacombei Domitilla, unde am trăit bucuria de a vedea icoane din veacul al doilea. Aici, îndemnaţi de cei doi Păstori, am intonat troparele Sfinţilor Mucenici, care „bine s‑au nevoit“, mărturisindu‑L  pe Hristos Domnul.

Următorul obiectiv a fost Biserica „Sfântul Apostol Pavel din afara zidurilor“ ‑ „Basilica di San Paolo fuori le Mura“ ‑ una din cele cinci mari biserici ale Romei. În impresionanta şi măreaţa basilică se află mormântul Apostolului Neamurilor ‑ Sfântul Pavel, unde am avut binecuvântarea de a atinge şi venera mormântul său.

La ceas de seară, prezent în mijlocul preoţilor şi preoteselor din Roma şi Regiunea Lazio, la Parohia Roma III, în prezenţa chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a susţinut conferinţa „Teologia icoanei ‑ izvor de inspiraţie pentru transfigurarea vieţii noastre“.

Românii din Italia

Înaltpreasfinţitul Părinte Ca­sian a subliniat că Episcopia Ortodoxă Română din Italia susţine o complexă activitate teologică, liturgică, pastorală practică-filantropică, prin mici „vasiliade“, înfiinţate peste tot unde sunt români. Părintele nostru Arhiepiscop i‑a îndemnat pe slujitorii sfintelor altare şi pe toţi creştinii, aflaţi departe de Țara‑Mamă, să păstreze darurile cereşti cu care ne‑a înzestrat Milostivul Dumnezeu: limba dulce românească, portul tradiţional de Acasă, tradiţiile frumoase şi, mai ales, unitatea de credinţă a Bisericii lui Hristos. „Autonomia eparhiilor nu trebuie să devină o formă de rupere a unităţii văzute a Bisericii. Nu există episcop mai bun şi mai puţin bun… La fel şi preoţii şi creştinii. Nu se măsoară credinţa în Adunarea Eparhială, nici mulţimea faptelor bune, nici a rugăciunilor, ci ne bucurăm de mulţimea mărturiilor în care ne‑am înfrânt egoismul, am cedat de dragostea celuilalt şi am adăugat dragoste, singura care ne poate ajuta să avansăm puţin, fiindcă suntem foarte diferiţi şi gândim diferit. Din fericire, Biserica ne cheamă la unitate, deasupra di­ficultăţilor noastre. De vom căuta doar să ne lamentăm de câte dificultăţi avem, cât stres, câtă oboseală, nici nu ne mai ajunge timpul să ne plângem. Dar, când vom arăta bucuria acestei întâlniri, atunci se vor vedea faptele noastre, în numele iubirii de Hristos şi de aproapele…“.

Bucuria întâlnirii cu românii care se află la lucru în marea metropolă a Romei – între ei mulţi fii ai Eparhiei Dunării de Jos, – creştini din toate provinciile româneşti, inclusiv cele de peste Prut din Basarabia şi Bucovina înstrăinate, l‑au determinat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Casian să ne facă părtaşi ai unui exerciţiu de admiraţie pentru mărturia pe care PS Episcop Siluan şi păs­toriţii săi din Italia o dau, în pământ străin, despre Ortodoxia bunilor şi străbunilor noştri…

„Oare, ne‑am gândit noi, vreodată, că românii noştri extraordinari, preoţii noştri cu patru‑cinci copii, unii cu nepoţi, preotesele care‑i urmează, precum Sarra pe Avraam sfidând mo­dernitatea, au făcut din unele ca­tacombe ale vechilor biserici romane, altare vii, astăzi? Mărturii ale dreptei‑credinţe, bisericile Eparhiei Ortodoxe Române din Italia nu sunt la demisol, ci sunt biserici de «bază» pe lângă ruinele romane. Am văzut, pe lângă apeducte, peste tot unde te întorci, bisericile noastre româneşti, care sunt aşezate în preajma unor vechi şi istorice basilici care dau mărturii profunde despre creştinismul din primele veacuri; cu martiri, cu mucenici, cu personalităţi pe care le regăsim în sinaxarele Bisericii Ortodoxe. Deci, Biserica Ortodoxă este legitimă aici: ea continuă pe Sfântul Ignatie al Antiohiei, care ne îndeamnă peste veacuri: «Să fiţi aşa de uniţi cu Episcopul vostru, ca şi coardele cu chitara. De aceea, este cîntat (lăudat) Iisus Hristos, în unirea voastră şi în armonioasa voastră dreptate. Fiecare din voi să fiţi, deci, un cor! Și, în armonia înţelegerii dintre voi, luând melodia lui Dumnezeu, să cântaţi prin Iisus Hristos, cu un glas Tatălui, ca să vă audă şi să vă cunoască prin faptele voastre bune pe care le faceţi»⁴“.

Adunarea Eparhială şi Congresul

Episcopiei Ortodoxe Române din Italia

Vizita a continuat şi în ziua de 31 ianuarie, când s‑au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale şi ale celui de‑al X‑lea Congres al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI). Întrunită sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Siluan, acest organism statutar a examinat şi aprobat rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial, execuţia bugetară pe 2016 şi bugetul eparhiei pentru anul 2017. Alături de cei doi ierarhi s‑au aflat aproximativ două sute de mireni din cele 250 de parohii din Italia, numărul total al participanţilor ridicându‑se la 727 creştini români.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum, în cadrul căreia s‑au adus rugăciuni de  mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Ortodoxe Române a Italiei în anul 2016, după care, Preasfinţitul Părinte Siluan a adresat celor prezenţi un cuvânt de întâmpinare. În contextul dat, în cea de‑a treia zi a vizitei la Roma, invitatul de onoare al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a susţinut prelegerea cu tema: „Icoana lui Hristos ‑ chipul omului îndumnezeit“, moment care a bucurat auditoriul român venit din toate părţile Italiei să participe la Adunarea Eparhială şi să primească un cuvânt de mângâiere şi susţinere din partea unui membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Casian la Roma s‑a încheiat cu emoţii, cu dorinţa revederii şi cu transmiterea binecuvântării adresată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care apreciază lucrarea Preasfinţitului Părinte Siluan, a preoţilor şi a creştinilor ortodocşi români din Italia. „Ce faceţi Dum­neavoastră aici? Pentru toată Ortodoxia, aduceţi o mărturie de credinţă şi de dragoste creş­tinească pentru ţara noastră şi tot neamul nostru, creştinesc şi românesc!“, a încheiat ÎPS Casian.

Între emoţionantele mulţu­miri şi cuvinte de întărire, Chiriarhul nostru a  enunţat şi dorinţa ca, pe viitor, între cele două eparhii ortodoxe româneşti – a Dunării de Jos şi a Italiei – să se realizeze un parteneriat de restaurare – icoană bi­­zantină, care să vină în sprijinul restauratorilor de la Muzeul Isto­riei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, cu sediul în Galaţi.

Și, dacă românii din Italia au primit iconiţe oferite de Arhiepis­copul Dunării de Jos, între ele şi o icoană din seminţe realizată de tinerii de la Parohia din Bar­cea ‑ Galaţi, Înaltpreasfinţitul Pă­­­rinte Casian a revenit acasă, cu un mare dar. A primit de la Preasfinţitul Episcop Siluan, părticele de Sfinte Moaşte, de la mai mulţi sfinţi (Sf. Mc. Constanţa – Roma, Sf. Mc. Felicisim – Roma, Sf. Mc. Colomba, Sf. Mc. Iustin – Tivoli, Sf. Sfinţit Mc. Casian, Episcop de Todi, Sf. Mc. Casian – Imola, Sf. Mc. Caloger – Brescia, Sf. Mc. Victoria – Tivoli, Sf. Mc. Fidel – Como, Sf. Mc. Aurelian – Roma, Sf. Mc. Iachint – Roma, Sf. Mc. Lucian – Siracuza Siciliei), care L‑au mărturisit pe Domnul Hristos în primele veacuri creştine, în Italia, precum şi câteva publicaţii, editate de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

Ierarh ortodox misionar în comunităţile

Eparhiei Ortodoxe Române din Italia

Moderator de excepţie, Preasfinţitul Părinte Siluan ne‑a impresionat prin purtarea de grijă pentru cei aproximativ un milion de români din Italia, unde, în mai puţin de un deceniu, a reuşit să adune şi să consolideze cele mai mari şi active comunităţi de români. Prin intensele şi diversele proiecte, Preasfinţitul Siluan este un adevărat „păstor“ şi „părinte duhovnicesc“ pentru cei 250 de preoţi şi familiile lor. De remarcat sunt rolul şi misiunea doamnelor preotese care, prin activităţile desfăşurate, aduc o contribuţie importantă slujirii preotului. „Cel mai important este că s‑a închegat aici, în Italia, o comunitate foarte frumoasă, de copii, părinţi, bunici, care vin şi participă cu tot dragul la activităţile comunităţii româneşti, foarte implicată în ac­tivităţile cultural‑misionare, spi­rituale şi so­cial‑filantropice. Vă mul­ţumim Înalt­preasfinţite Părinte Casian, pentru îndemnurile, sfaturile şi cuvintele, cu mult folos, pe care ni le‑aţi transmis din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi din preaplinul dragostei Înaltpreasfinţiei Voastre!“.

Nu pot trece cu vederea pe vrednicii „sfetnici“ ai episcopului românilor din Italia, PS Siluan. Mă gândesc la părintele arhimandrit Atanasie, vicar eparhial, un păstor vrednic, om de cultură şi cercetător statornic în cele duhovniceşti, ie­rodiac.  Efrem, secretarul eparhial, o fire blajină, duhovnicească şi cu alese virtuţi, precum şi maicile Maria şi Anastasia. Pe toţi îi purtăm în suflet şi în smeritele noastre rugăciuni, mulţumindu-le pentru ospitalitate.

A fost un prilej minunat de a cunoaşte mai bine realităţile pastorale şi sociale din Italia, de a afla şi unele din împlinirile, problemele şi proiectele creştinilor noştri de acolo. Pe parcursul vizitei am întâlnit, în toate comunităţile, şi creştini din zona Dunării de Jos, care au fost îndemnaţi de Înaltpreasfinţitul nostru Părinte Casian să‑şi păstreze rădăcinile, să rodească şi acolo, în Italia, dar să se gândească, într‑un mod personal, că rădăcinile lor sunt româneşti, că viitorul lor este România şi că Dumnezeu ajută şi României să fie tot atât de atractivă, cel puţin cum este, din punct de vedere economic, atractivă acum pentru ei Italia. Facă Dumnezeu cât mai repede să se întâmple aceasta!

„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!“

Diac. Ionuţ Furtună, consilier editură şi tipografie

 

1. Sfântul Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească în 200 de capete, sentința 25, în „Filocalia“, vol. I, Editura Humanitas, București, 2004, p. 220.

2. Basilica „Santa Maria Maggiore“ este una din cele patru bazilici papale din Roma, construită în timpul domniei Sfântului Constantin cel Mare. Este considerată cea mai mare biserică din Roma, închinată Sfintei Fecioare Maria, cunoscută de pelerini și sub numele de Sfânta Maria „cea Mare“. Clădirea actuală datează din timpul Papei Sixt III (432‑440), păstrând multe mozaicuri antice din acea perioadă. Coloanele din marmură ateniană care sprijină nava sunt chiar mai vechi decât mozaicurile. Sub altarul basilicii „Sfânta Maria Maggiore“ se află „cripta Betleem“, unde sunt îngropate multe personalităţi din istoria Bisericii Romano‑Catolice. Cripta este împodobită cu un altar pregătit pentru celebrarea Euharistiei. O bucăţică dintr‑o iesle, care se păstrează aici, se consideră a fi chiar din ieslea originală a Nașterii Domnului.

Basilica „Sfântul Ioan“ din Lateran este Catedrala Romei și scaunul ecclesial al Papei. Oficial, aceasta este numită „Arhibasilica Celui mai Sfânt Salvator“, fiind cea mai veche și încadrându‑se ca singura catedrală din Roma între cele patru mari basilici antice. Poartă titlul de „biserică ecumenică‑mamă“ în rândul catolicilor, „biserica‑mamă“ a întregii lumi locuite.
Basilica Sfintei Cruci în Ierusalim este ctitoria Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, cea care a dispus construirea la începutul secolului al IV‑lea, după călătoria în Ţara Sfântă, de unde a adus o bucată din lemnul Sfintei Cruci. Aici am avut bucuria să vedem doi spini din coroana Mântuitorului Iisus Hristos din vremea Sfintelor Sale Pătimiri, un cui şi bucăţi din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului, precum și o parte din crucea tâlharului care a mărturisit pe cruce „Pomenește‑mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!“, potrivit relatărilor evanghelice. Cum nimic nu este întâmplător, chiar în ziua prăznuirii Aducerii moaștelor Sf. Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, Pronia Dumnezeiască a făcut să vizităm în basilica Sfântului Clement, care adăpostește moaștele Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul.

3. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Considerații în legătură cu Sfintele Icoane, în „Gândirea“, an XXI, (1942), nr. 3, p. 113‑125.

4. Sfântul Ignatie Teolorul, Către Efeseni, în colecția P.S.B., vol. I, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1979, p. 158-158.