Icoana ortodoxă în Muzeul Eparhial. Mărturie identitară

Posted on By admin

Atelierul de restaurare icoană din cadrul Mu­zeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos are misiunea de a însănătoşi şi înnoi memoria cultural‑spirituală a comunităţii creştin‑ortodoxe de la Dunărea de Jos şi nu numai.

Icoana Deisis – „Mare Învăţător“, Muzeul Eparhial

Deschis în 27 noiembrie 2014, odată cu resfinţirea Capelei „Întâmpinarea Domnului“, din purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian Crăciun, cu participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în cei peste doi ani de activitate au fost „readuse la viaţă“ aproximativ cincizeci de icoane pe lemn din cele câteva sute care aşteaptă să fie înnoite.

Restaurarea Sfintelor Icoane este rodul rugăciunii, al răbdării şi al profesionalismului a două tinere iubitoare de frumos, doamna Georgiana Sidoriuc şi doamna Elena Panainte, care au misiunea de a readuce la viaţă o moştenire locală, de mare preţ, pentru care s‑au jertfit ierarhi, monahi şi monahii, preoţi ştiuţi şi neştiuţi, creştini.

„În patrimoniul Muzeului Eparhial din Galaţi, există 448 de Sfinte Icoane care, la redeschiderea instituţiei noastre, au fost preluate din patrimoniul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian. Alte Sfinte Icoane ne‑au fost încredinţate de protoieriile şi parohiile noastre din judeţele Galaţi şi Brăila, deoarece necesitau lucrări de conservare şi restaurare. Dintre acestea doar 91 de icoane sunt expuse în sălile muzeului nostru, iar alte 357 aşteaptă, în depozit, rândul la restaurare“, ne spune părintele Cosmin Ilie, directorul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos ‑ Galaţi.

Pe lângă obiectele sacre de colecţie, Muzeul Eparhial adă­posteşte, într‑o ordine desăvârşită, chipuri de Sfinte Icoane, care se roagă pururea pentru noi. Astfel, câteva dintre sălile de expoziţie au devenit un fel de paraclis… expoziţional, ce cheamă creştinul la închinare. Chipurile de icoană sunt făcute de mâna unor iconari iscusiţi, inspiraţi de harul Duhului Sfânt, însă, în cele mai multe cazuri, pictorii sunt anonimi, smeriţi zugravi, „casnici“ ai lui Dumnezeu care au umplut  „Cerul de pe pământ“ ‑ „catapeteasma bisericii“ ‑ cu sfinte chipuri de icoană… Și, cu siguranţă, sfinţii noştri de icoană, ştiuţi şi neştiuţi, au alinat dorul de Dumnezeu al înaintaşilor‑înaintaşilor noştri şi i‑au ferit „de ciumă, de foamete, de sabie, de năvălirea altor neamuri şi de războiul dintre noi“.

În sălile Muzeului Eparhial, într‑o inspirată rânduială, pe o catapeteasmă deloc imaginară‑ o prelungire a catapetesmei capelei „Înălţarea Domnului“ ‑ ne invită la reflecţie icoane şi icoane: Mântuitorul «Mare Învăţător» (secolul XVIII), mai multe reprezentări ale Maicii Domnului cu Pruncul (1832), între ele şi o inspirată reprezentare a Născătoarei de Dumnezeu (secol XIX) de factură populară, Sfânta Treime, secolul XIX, tot de factură populară… Veghează aici icoane ale Sfinţilor Arhangheli, icoana Arhanghelului Mihail, datată 1711, aceasta fiind, în acest moment, cea mai veche icoană din patrimoniul Muzeului Eparhial.

„Când am făcut restaurarea icoanei Sfântului Arhanghel Mihail, am fost şi noi plăcut surprinşi să constatăm că este datată 1711. Este de şcoală grecească, posibil să fi fost adusă din Grecia. O altă surpriză este icoana «Deisis», adică, Mântuitorul «Mare Învăţător» ‑ care a aparţinut Bisericii Greceşti din Brăila. Mult timp a fost păstrată în depozitul de conservare al Protoieriei Brăila, apoi a fost preluată de muzeu şi restaurată.  icoana «Deisis» este pe suport de lemn, pictată în tehnica tempera. Este diferită de reprezentarea clasică «Deisis», deoarece cea din patrimoniul muzeal Îl reprezintă pe Iisus Hristos‑Învăţător având de‑a dreapta Sa pe Sfântul Evanghelist Ioan şi, de‑a stânga Sa, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Icoana clasică «Deisis» ni‑L înfăţişează pe Iisus Hristos, însoţit, de‑a dreapta, de Maica Domnului şi, de‑a stânga, de Sfântul Ioan Botezătorul ‑ Înaintemergătorul Domnului“, ne spune Georgiana Sidoriuc, expert restaurator icoană pe lemn.

Între chipurile care pot fi văzute la Muzeul Eparhial, reţinem icoanele unor sfinţi arhi­cunoscuţi şi căutaţi cu ardoare de credincioşi: Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Ioan Evan­ghelistul, o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, a Sfântului Atanasie şi a Sfântului Haralambie (1845), o alta a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, de inspiraţie populară, de la sfârşitul secolului al XVIII‑lea, Sfinţii Modest şi Trifon,semnată „S. Vaseliu, zugrav, 1872“, precum şi două icoane ale pictorului brăilean Matache Orăşanu…

În patrimoniul eparhial sunt icoane de provenienţă grecească, rusească, locală, dar şi o însemnată colecţie de şcoală  lipovenească, de veac XIX: Maica Domnului cu Pruncul, o copie după Icoana „Kazanskaia“ ‑ Maica Domnului cu Pruncul,  Maica Domnului ‑ Acoperitoarea celor necăjiţi şi altele…

Lecţie de practică religioasă: cum tratăm o sfântă icoană?

Noi ştim că icoana, dincolo de materie şi culoare, este o prezenţă harică şi ne trimite la Prototip, la „Transcendentul care coboară“, la Dumnezeu, pe Care credinciosul Îl vede cu „ochii minţii“… „Icoana nu trebuie gândită în plan estetic“1. O Icoană este un organism viu şi, ca orice „organism“ trebuie să trăiască într‑un mediu adecvat. Condiţiile de  microclimat ‑ temperatura, umiditatea, lumina ‑ sunt factorii care o  agresează cel mai mult. De aceea, la intervale de timp, mai mari sau mai mici, Icoana necesită o înnoire.

Restaurarea unei icoane este asemenea vindecării unui trup viu şi presupune aceeaşi relaţie care există între medic şi pacient, principiul de bază fiind „primum non nocere“, adică, intervenţiile să nu împovăreze materia cu alte neajunsuri…

„Întâi de toate, icoanele propuse a fi restaurate, în cadrul atelierului eparhial, sunt prezentate unei comisii formate din specialişti, care, mai întâi, fac o evaluare, o diagnosticare, ocazie cu care sunt stabilite intervenţiile ce urmează a fi făcute şi tehnica de restaurare. În această comisie trebuie să fie, deopotrivă, muzeografi, restauratori, experţi, chiar biologi, chimişti şi conservatori, pentru o diagnosticare corectă şi completă“, ne spune doamna Elena Panainte, restaurator bunuri culturale în cadrul Muzeului Eparhial Galaţi.

Procesul de „însănătoşire“ a icoanei poate fi mai scurt sau mai îndelungat şi lucru clar, începe prin testele de curăţire şi apoi prin curăţirea propriu‑zisă a suportului de lemn; fixarea peliculei de culoare şi consolidarea ei, chituiri, dacă e cazul, după care se face integrarea cromatică a părţilor reparate, urmată de vernisare. Toate aceste etape trebuie parcurse cu grijă şi în aşa măsură, încât să nu schimbe repezentarea iniţială, fiindcă fiecare icoană are o identitate aparte.

„Dacă lemnul prezintă atac xilofag, adică este atins de carii, se fac injectări cu soluţii speciale, după care icoana intră într‑o perioadă de carantină, departe de… celelalte surate ale sale, pentru a nu le contamina“, adaugă doamna Elena Panainte.

Pentru că fiecare dintre noi avem cel puţin o sfântă icoană în casă, le‑am întrebat pe interlocutoarele noastre, cum trebuie să le păstrăm pentru a nu le scurta viaţa? „Departe de fum, de umezeală şi de alţi factori care ar putea agresa materia şi culoarea“.

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos dispune de un tezaur inestimabil de obiecte de patrimoniu artistic, iconografic şi liturgic şi ele alcătuiesc memoria identitară a creştinilor de la Dunărea de Jos, şi de pretutindeni. Sfinte Chipuri de Icoană care au animat şi animă credinţa la Gurile Dunării şi au alinat, veac după veac, dorul după Dumnezeul cel Nevăzut al moşilor şi strămoşilor noştri, din neam în neam. Într‑un fel anume, acest patrimoniu este o parte din memoria milenară a Bisericii noastre Ortodoxe, „Mamă Spirituală a Poporului Român“, alcătuită din vajnici „alteţi ai lui Hristos“ care i‑au sprijinit pe creştini să ţină piept hoardelor păgâne aici, la „Poarta Porţilor Creştinătăţii“2.

Maria Stanciu

 

  1. Nikolai M. Tarabukin, Sensul Icoanei, scrisoarea a doua, Editura Sofia, Bucureşti, 2005, p. 89.

  2. Denumire atribuită Galaţilor de academicianul Răsvan Theodorescu, în anul 2004, la Galaţi, cu ocazia participării, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, la sărbătorirea celor cinci sute de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.