Mutarea distinsei doamne Lidia Stăniloae, buna mamă a Domniei Voastre, de la noi la cereştile lăcaşuri, lasă un mare gol în sufletele, în inimile şi în viaţa celor ce au cunoscut-o, au preţuit-o şi au respectat-o pentru nenumăratele sale calităţi intelectuale, umane, culturale şi de reală solidaritate creştină, în lumea noastră tot mai săracă de modele autentice.
Fiică a neuitatului nostru Dascăl, trăitor şi învăţător al iubirii Preasfintei Treimi faţă de tot omul din lume, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, d-na Lidia s-a remarcat din copilărie prin pasiune şi perseverenţă faţă de cultura completă, începând cu cea sufletească, spirituală, în familie şi, mai apoi, continuând cu cea profund ştiinţifică, devenind, la maturitate, unul dintre primii cercetători ai Institutului de Fizică Nucleară din Bucureşti. Gustă, din plin, din paharul amar al suferinţei, prigonirii şi marginalizării din cauza regimului ateo-comunist, în urma arestării nedrepte a iubitului său părinte. O mângâie Dumnezeu prin venirea pe lume a iubitului său fiu, Dumitru Horia, care-i rămâne toată viaţa sprijin şi încurajare.
A treia etapă a deplinei afirmări spiritual-culturale s-a consumat, tot din cauza comunismului, în străinătate, în Germania. Printr-o muncă asiduă, alături de fiul său Dumitraş, a reuşit să insufle multora duhul autentic al credinţei ortodoxe, atât prin participarea activă la viaţa comunităţilor româneşti din Germania şi Franţa, cât şi prin opera sa de o mare sensibilitate poetică şi de o certă profunzime intelectuală. A iubit credinţa ortodoxă şi a lucrat ca o autentică misionară, întru tot demnă de prestanţa tatălui său, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, insuflând românilor din străinătate statornicia în tradiţia bogată a neamului şi în păstrarea, cu sfinţenie, a fidelităţii faţă de Biserica şi patria de acasă.
A transmis, din lăcaşurile de închinare, din universităţi şi din centrele europene unde a conferenţiat, echilibrul, normalitatea şi, mai ales, delicateţea sufletului românesc, într-o lume globalizată, arătând mai presus de toate lumina identităţii ca formă vie de afirmare a personalităţii. Întreaga sa lucrare pentru binele semenilor a fost răsplătită şi exprimată în modul cel mai elocvent de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care i-a conferit în anul 2013 Diploma şi Medalia omagială „Părintele Dumitru Stăniloae“, iar în anul 2014 i-a acordat, într-un cadru solemn, la Ateneul Român, Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu“.
Iată, şi prin marea trecere, este tot acasă! Este foarte aproape de părinţii iubiţi, de sfintele lăcaşuri de rugăciune şi de noi toţi, care astăzi o însoţim, cu lacrimi, cu rugăciuni şi cu florile recunoştinţei, pentru tot ceea ce ne-a oferit. Viaţa sa este un dar preţios pentru credinţă, pentru cultura creştină, naţională şi universală şi o pildă vie de iubire de Dumnezeu, de Biserică şi de neam.
Pe iubitul său fiu, Dumitraş, să-l mângâie Dumnezeu zi de zi cu această luminoasă moştenire! Mama nu moare niciodată! Ea se mută Acolo de unde ne ajută şi ne iubeşte!
Dumnezeu să o ierte şi să o mântuiască!
Cu binecuvântare şi condoleanţe,
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
* Mesaj duhovnicesc adresat dlui Dumitru Horia Ionescu.