Vineri, 25 noiembrie 2016, pentru parohia Vameş din protoieria Covurlui a fost zi de doliu în care preoţii din comunele şi satele învecinate s‑au adunat, avându‑l în frunte pe Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, ca să petreacă pe ultimul drum pe părintele paroh Toma Dicu, care s‑a mutat la cele veşnice la vârsta de 61 de ani.
Părintele Toma V. Dicu s‑a născut în 19 iunie 1955, într‑o familie cu şase fraţi, în satul Vameş, comuna Piscu, judeţul Galaţi, în casa preotului Vasile şi a presbiterei Bucura Dicu. Provine dintr‑o familie de neam preoţesc, ce a dăruit Bisericii slujitori ai Sfântului Altar, ca: preotul Constantin Picoş (biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, Galaţi), unchi după mamă şi preot Toma Dicu (Protopop de Tecuci) ‑ unchi după tată şi naş de Botez.
După absolvirea cursurilor Şcolii Primare şi ale Gimnaziului în satul natal, în anul 1971 este admis la Seminarul Teologic din Buzău, ale cărui cursuri le absolvă în anul 1976. După satisfacerea stagiului militar, între anii 1977‑1981 urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă Pastorală din cadrul Universităţii din Bucureşti. La 11 iulie 1977 se căsătoreşte cu tânăra Lucia Ene.
A fost hirotonit diacon la 26 februarie 1978 şi preot în 5 martie 1978, de către Înaltpreasfinţitul Antim, pe seama nou‑înfiinţatei parohii „Naşterea Maicii Domnului“ din satul Vameş, comuna Piscu, ca primul preot paroh al acesteia.
Tânăra familie preoţească este binecuvântată de bunul Dumnezeu cu doi copii: fiica ‑ Roxana, actualmente profesor Grad I, la disciplina Religie Ortodoxă, la Şcoala „Ştefan cel Mare“ din Galaţi şi fiul, Adrian, preot la parohia Costieni, judeţul Galaţi.
Între anii 1980‑1989, prin strădania părintelui Toma V. Dicu, biserica parohială a fost consolidată, s‑au efectuat lucrări de refacere a tencuielii şi a vopselei exterioare, a trotuarelor şi a scării şi, de înfrumuseţare interioară, prin pictură din nou.
Prezent la Vameş, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a adus un omagiu lucrării preoţeşti a părintelui Toma, arătând că aceasta trebuie să fie o necontenită misiune în care slujitorul lui Dumnezeu să nu mai ţină cont de sine, ci să uite de sine în faţa durerilor şi bucuriilor enoriaşilor săi. El trebuie întotdeauna „să se bucure cu cei care se bucură şi să plângă cu cei care plâng“. Aşa a fost părintele Dicu!
Gândul Înaltpreasfinţitului de mângâiere s‑a îndreptat către fiul îndurerat, arătându‑l celor prezenţi şi prezentându‑l nu doar ca pe un fiu, ci ca pe un real sprijin pentru părintele Toma, care, în ultimul an a avut multă nevoie de cineva care să‑i fie alături, după pierderea doamnei preotese. „Când Dumnezeu cheamă la Sine un preot în puterea vârstei, precum părintele Toma din parohia Vameş, pe pământ suntem trişti ca oameni, ca slujitori, pentru că avem printre credincioşi un rugător mai puţin, dar ca şi creştini ‑ care credem în Învierea Domnului ‑ încercăm să înmulţim noi rugăciunile în aceste momente. Până acum s‑a rugat preotul pentru noi; acum noi ne rugăm pentru preot şi pentru sufletul lui, pentru a avea un mesager şi un rugător în ceruri. A lăsat în urma lui pe părintele Adrian, preot bun şi tânăr în Parohia Nămoloasa, care ‑ cu siguranţă ‑ prin vioiciunea slujirii preoţeşti, prin programele de educaţie şi printr‑un nou centru social va străluci şi va duce mai departe slujirea bunului său părinte. Să ne rugăm la Dumnezeu pentru odihna unui preot bun şi să fim toţi mai buni. Dumnezeu să‑l ierte!“, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în cuvântul rostit la slujba înmormântării.
Cu aceleaşi gânduri pioase şi rugăciunea în inimi rostim şi noi, colegii preoţi din protoierie, „veşnica lui pomenire, din neam în neam!“.
Pr. Cătălin Vătafu