Împlinirea în anul 2017 a 1230 de ani de la întrunirea Sinodului al VII‑lea Ecumenic (Niceea, 787), care a condamnat iconoclasmul şi a restabilit cultul sfintelor icoane, a determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preafericitului Patriarh Daniel, ca acest an să fie proclamat oficial drept „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti“. Genericul respectiv oferă cadrul evidenţierii unor teme consonante, între care şi apariţia icoanei şi a picturii în Biserică, pictorul de icoane şi tradiţia iconografică românească.
În acest cadru ne‑am propus să prezentăm, în paginile revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă“, mărturii despre pictura bisericească, zugravii de altădată, pictorii şi restauratorii de pictură de‑a lungul timpului, pe teritoriul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Astfel, în acest număr al venerabilului periodic bisericesc vom face cunoştinţă cu trei zugravi de biserici din secolul al XIX‑lea, angajaţi de Costache Conachi din Ţigăneştii Tecuciului pentru a‑i împodobi ctitoriile sale.
Personalitate puternic conturată în planul politic şi administrativ al Moldovei din prima jumătate a secolului al XIX‑lea, poet şi dramaturg, Costache Conachi (1778‑1849) a fost şi unul din marii moşieri ai Ţării de Jos, dar şi un remarcabil ctitor de biserici. Din conacul său de la Ţigăneşti de lângă Tecuci (între anii 1815‑1816 a fost ispravnic de Tecuci), unde şi‑a petrecut o bună parte din viaţă, a sprijinit ridicarea, zugrăvirea şi dotarea cu cele necesare slujbelor, a mai multor locaşuri sfinte, fie construite de acesta din temelii, fie „meremetisind“ (adică reparând) pe cele vechi de pe moşiile sale. Documentele de la începutul veacului al XIX‑lea păstrează şi unele mărturii privind implicarea logofătului Costache Conachi în pictarea (în limbajul vremii „zugrăvirea“) interioară a câtorva biserici din partea de nord‑vest a actualului judeţ Galaţi.
Astfel, la 24 februarie 1816, se tocmeşte cu Matei zugravul pentru pictarea catapetesmei (iconostasului, n. ns.) bisericii „Sfânta Înviere a Mântuitorului“ pe care logofătul o ridicase „den nou“ la moşia (satul) său din Ţigăneşti de lângă Tecuci, precum şi alte icoane1. Conform înţelegerii celor doi, zugravul scrie următorul contract, din care aflăm ce şi cum urma să zugrăvească artistul.
„Încredinţez eu, cel mai gios iscălitul în contractul acesta, ce dau la cinstit mâna dumisale cuconului Costachi Conachi, precum că m‑am tocmit la dumnealui ca să zugrăvesc biserica ce au făcut dumnealui în satul Ţigăneşti, în această tocmală:
1. Catapiteazma fiind de zidu, mă îndatorez să‑i dau oloiu fiert cu minie2 şi guma3, cât va cere trebuinţa ca nice vre odinioară să nu se coşcovească şi să să străce zugrăveala.
2. Boielile4 ce (cu care, n. ns.) voi lucra chipurile sfinţilor să fie bune.
3. Catapiteasma să o îmbrac cu chipurile sfinţilor ce să obicinuiesc pe la toate bisăricile, împodobind veşmintele sfinţilor cu aur şi argint, pe unde va cere trebuinţa, cum şi stâlpii de p(r)intre sfinţi, ca să fie frumos.
4. Icoanele cele mari împărăteşti, cu poalile lor, cum şi dverile5 împărăteşti, asemine dverile cele doaî6 de pe delături, mă îndătoresc a le face foarte frumoasă şi chibzuite, cu bună cumpănire ca să împodobească bisărica.
5. Iconostasul, sfeşnicele cele mari şi cele mici şi scaunul cel de citit7 să le zugrăvesc după cum va cere trebuinţa.
6. Airul8 şi un steag9 cu închipuirea de o parte hramul bisăricii şi de altă parte Sfântul Constantin şi Elena, asăminea mă îndatoresc să le zugrăvesc foarte frumos.
7. Şi cel de pe urmă, tot mă îndatoresc a lucra bine şi curat, făcând chipurile sfinţilor frumoasă şi chibzuite cu bună cumpănire, ca să le şadă bine, sârguindu‑mă cu bună silinţă atât la aceste de mai sus pomenite, cât şi la ce a mai ceri trebuinţa spre podoaba bisăricii.
Şi pentru tot lucrul acesta să‑mi de şi dumnealui, boeriul, şasă sute de lei bani10 şi noî chile11 de popuşoi pentru mâncare; din care bani am priimit acum înainte trei sute de lei, iar ceilalţi bani să‑mi dei după ce‑oi începi lucrul, rânduri‑rânduri când îmi vor trebui. Şi spre încredinţare am iscălit săngur.
Eu Matei zugravul încrediţez.
1816, februarie 24“12.
Lucrarea de pictare a bisericii din Ţigăneşti a fost gata în iulie 181713.
Tot Costache Conachi, logofătul de la Ţigăneşti, judeţul Galaţi, a iniţiat şi plătit pictarea bisericii „Sfânta Treime“ din satul Slobozia, moşia sa (actualmente comuna Slobozia Conachi, judeţul Galaţi). Astfel, la 27 iunie 1833 se învoieşte cu Radu zugravul ca să picteze sfântul locaş, pentru care îi plăteşte acestuia 1000 de lei şi două chile de grâu, în afară de „ceea ce vor voi locuitorii“ să mai dea14.
Se pare că cei doi zugravi de biserici, menţionaţi mai sus, Matei şi Radu, lucrau „bine şi curat“ ‑ cum se exprimă unul dintre aceştia ‑ folosind materiale de bună calitate („boielile… să fie bune“), respectând etapele pregătitoare „ca nice vre odinioară să nu se coşcovească şi să să străce zugrăveala“, adică garantând pentru rezistenţa în timp a picturii.
Nu toţi zugravii vremii însă erau pricepuţi sau îşi respectau profesionalismul; unii făceau treabă de mântuială. A păţit‑o şi Costache Conachi, cu trei ani înainte de a părăsi această lume, cu un astfel de „artist“. Marele boier termina de zidit o a doua biserică în Ţigăneşti, proprietatea sa, în martie 184615. Pentru pictarea acestui locaş se învoieşte cu zugravul Petria din Iaşi, dar acesta n‑a zugrăvit bine catapeteasma de zid, astfel că „după puţină vremi au început a să păta şi hojma16 să pătiază chipurile icoanelor şi celilante zugrăvele“17. Logofătul îl reclamă pe zugrav, la 26 februarie 1848, Departamentului din Lăuntru, că amână să repare pictura deteriorată din vina artistului18.
Nu ştim cum s‑a încheiat această neînţelegere, dar credem că zugravul a fost nevoit să‑şi îndrepte greşeala.
Pr. Eugen Drăgoi
1. Prof. Emil Diaconescu, Zugravi de biserici necunoscuţi, în MMS, anul XLVI, nr. 9-10, 1970, p. 538; Paul Păltănea, Neamul logofătului Costache Conachi, Editura Albatros, Bucureşti, 2001, p. 267.
2.Miniu de plumb; oxid de plumb de culoare roşie-portocalie.
3. Clei de piatră sau clei de copac; substanţă vâscoasă şi lipicioasă, solubilă în apă, care se întăreşte în contact cu aerul.
4. Vopselele.
5. Uşile împărăteşti ale iconostasului.
6. Uşile diaconeşti ale iconostasului.
7. Analogul, tetrapodul.
8. Sfântul Aer sau Epitaful, folosit în cadrul slujbei din Vinerea cea Mare a Postului Paştilor.
9.Prapor de ceremonie.
10. Conform prof. Emil Diaconescu, op. cit., p. 538, pe lângă cele 600 de lei, pictorul a mai primit în plus 100 de lei „pentru culori, ulei şi alt material necesar“. Suma de 700 de lei şi la P. Păltănea, op. cit., p. 267.
11. O chilă era, în Moldova, egală cu cca 430 de litri.
12. Prof. Emil Diaconescu, op. cit., p. 545 (Anexa VI).
13. Ibidem, p. 538.
14. Paul Păltănea, op. cit., p. 268.
15. Ibidem, p. 267.
16. Hojma = mereu, neîncetat.
17. P. Păltănea, op. cit., p. 268.
18. N. Iorga, Studii şi documente, XIX, p. 92; P. Păltănea, Neamul logofătului Costache Conachi, p. 268.