„Bucură‑te, pruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură‑te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură‑te, că tot omul din ajutoru‑ţi apucă;
Bucură‑te, că pe nimeni nu‑l laşi mâhnit să se ducă”
(Acatistul Sfintei Muceniţe Filoteea)
Cinstire a sfintelor moaşte, întâlnire personală, putere spre a învăţa, sănătate, note bune la şcoală, un sacrificiu pentru Dumnezeu şi pentru ceilalţi, întâmpinare, luminare a minţii, mulţumire interioară şi linişte în suflet, continuare a tradiţiei care a început demult, bună credinţă şi multă bucurie, un exemplu pentru mine şi familia mea, curăţire şi vindecare spirituală, puritate a sufletului…
Iată cum trăiesc elevii noştri dimensiunea dinamică, misionară şi, totodată, actuală a cinstirii sfintelor moaşte, dar şi miracolul întâlnirii Sfinţilor Andrei şi Filoteea, „(…) întâmpinaţi, precum frumos remarca Înaltpreasfinţia Sa, Arhiepiscopul Dunării de Jos, de Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Vasile cel Mare pentru a săvârşi o împreună‑rugăciune, de la copil la vârstnic, (…) pentru a ne regăsi în comuniunea care a făcut astăzi, din Calea Domnească, o imensă catedrală! Tinerii şi bătrânii, cinstitul cin monahal, iubiţii preoţi şi mulţimea pelerinilor, aceşti apostoli, «filotei» şi «filotee», au mers cu iubirea lui Hristos unul către altul şi au luat de la sfinţi curajul şi bucuria credinţei, a unităţii de credinţă şi a unităţii neamului nostru românesc!”.
Redăm, în cele de mai jos, gânduri de bucurie şi mărturii, de la elevii‑pelerini:
♦ Acum, după ce am cinstit sfintele moaşte, cred cu tărie că sfinţii mă vor ajuta: „Sunt în clasa a XII‑a şi doresc ca Sfântul Apostol Andrei şi Sfânta Muceniţă Filofteia să mă ajute la examenul de bacalaureat. Deja, după ce am cinstit sfintele moaşte, am un curaj mai mare şi cred cu tărie că sfinţii mă vor ajuta să trec peste acest examen” (Lucian Biţianu, cls. a XII‑a A, Liceul Teoretic „George Vâlsan”, Făurei).
♦ Întâlnire personală cu Sfânta Muceniţă Filofteia: „Încă din copilărie am cunoscut‑o pe Sfânta Filofteia şi am vrut s‑o întâlnesc” (Mihaela Cocârlea, cls. a X‑a A, Liceul Teoretic „George Vâlsan”, Făurei).
♦ Împreună‑rugăciune şi comuniune:„Am rugat‑o pe Sfânta Muceniţă Filofteia să ne păzească şi să aibă grijă de noi” (Ionela Năstase, cls. a IX‑a B, Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism „Dumitru Moţoc”, Galaţi).
♦ Mai multă putere pentru a învăţa: „Aştept de la Sfânta Muceniţă Filofteia să‑mi dăruiască putere spre a învăţa, sănătate mie şi familiei mele, multă răbdare în necazuri şi să pot realiza tot ceea ce‑mi propun” (Luminiţa Manolache, cls. a XII‑a A, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Galaţi).
♦ În stare de rugăciune pentru cei dragi: „Am venit să mă rog pentru note bune la şcoală, pentru sănătate, pentru familie şi pentru colegii şi profesorii mei” (Elena Calapod, cls. a X‑a D, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, Galaţi).
♦ Un sacrificiu pentru Dumnezeu şi pentru ceilalţi: „M‑am simţit foarte aproape de Sfânta Filofteia, pentru că avea o vârstă apropiată de a noastră şi cred că a făcut un sacrificiu imens pentru Dumnezeu şi pentru ceilalţi” (Ioana Oprea, cls. a IX‑a C, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Galaţi).
♦ Întâmpinare de la copil la vârstnic: „Ne‑am adunat aici pentru a întâmpina moaştele sfinţilor. Cu sufletul curat ne‑am rugat pentru sănătatea noastră şi a celor apropiaţi, pentru luminarea minţii elevilor, dar şi studenţilor. Rămânem, la plecare, cu o mare mulţumire interioară şi multă linişte în suflet” (Cătălina Călin, cls. a XI‑a D, Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”, Galaţi).
♦ O continuare a tradiţiei care a început demult: „Suntem aici pentru a ne ruga, pentru sănătatea noastră şi apropiaţilor noştri, pentru a continua tradiţia care a început demult” (Cosmin‑Andrei Ispas, cls. a VII‑a D, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Galaţi).
♦ Cinstirea moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia: „Am venit astăzi pentru a cinsti moaştele Sfintei Filofteia. Aştept de la Sfânta putere spre a învăţa, note bune şi multă sănătate” (Pavel Radu, cls. a VII‑a D, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Galaţi).
♦ „Cu Sfinţii lui Dumnezeu rămân în legătură tainică”: „Am venit să mă rog pentru sănătatea mea şi a familiei mele” (Simona Luchian, cls. a V‑a B, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Galaţi).
♦ Aşteptare spre încredinţare: „Aştept de la Sfânta Muceniţă Filofteia sănătate, încredinţare, o „cutie” cu ambiţii frumoase şi multă bucurie” (Sara Budescu, cls. a V‑a B, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Galaţi).
♦ Înfrumuseţare în societate: „Am venit să mă închin la sfintele moaşte pentru părinţii mei, ca sfânta să‑i ajute, să ne înveţe cum să ne comportăm frumos în societate” (Claudiu Blîndu, cls. a VI‑a A, Școala Gimnazială „Doamna Nica”, Valea Mărului).
♦ Sfinţii, un model pentru mine şi familia mea: „Am venit aici pentru că sunt impresionat de viaţa Muceniţei şi aş vrea să fie un exemplu pentru mine şi familia mea” (Teodor Apostu, cls. a V‑a A, Școala Gimnazială „Doamna Nica”, Valea Mărului).
♦ „Bucură‑te, viaţă scurtă, înveşnicită prin mult bine”: „Am venit să o cinstesc pe Sfânta Filofteia pentru viaţa ei, deşi scurtă, dar plină de învăţături folositoare” (Ionuţ Blîndu, cls. a VI‑a A, Școala Gimnazială „Doamna Nica”, Valea Mărului).
♦ „Am pătruns în tainele şi trăirile Sfintei Muceniţe şi am simţit profund nevoia de ajutor divin”: „Gândurile cu care am venit la Sfintele Moaşte au fost, pentru început, curăţirea şi vindecarea spirituală, puritatea sufletului. Aşteptând spre a mă închina, am pătruns în tainele şi trăirile Sfintei Muceniţe şi am simţit mult mai profund nevoia de ajutor divin. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru orice mic ajutor şi sper şi cred că îmi va fi alături, în continuare, pe drumul vieţii!” (Denice Bostan, cls. a XI‑a B, Colegiul Naţional „Costache Negri”, Galaţi).
♦ Fericire sufletească pentru familie şi pentru restul oamenilor: „Am venit la Sfânta Filofteia pentru sănătate, mântuire şi fericire sufletească, atât pentru familie, cât şi pentru restul oamenilor” (Alexandru Cristea, cls. a VI‑a A, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Galaţi).
♦ Ajutor la şcoală şi în viaţă: „Am venit aici pentru a mă închina Sfintei Filofteia. Aştept de la Sfânta Muceniţă să‑mi ajute la şcoală şi în viaţă” (Daniel‑Cosmin Moraru, cls. a VI‑a A, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Galaţi).
♦ „Mă rog Sfintei Filofteea să aducă sănătate familiei mele adoptive, dar şi celei adevărate”: „Am venit în această zi pentru a mă ruga la Sfintele Moaşte ale Sfintei Filofteea să aducă sănătate şi bucurii familiei mele adoptive, dar şi celei adevărate şi, sper, ca, într‑o zi, să‑mi cunosc tatăl” (Nicoleta Moisă, cls. a VI‑a A, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Galaţi).
♦ O iubesc pe Sfânta Filofteia şi am credinţă în ea: „Am venit pentru că o iubesc pe Sfânta Filofteia şi am credinţă în ea” (Delia‑Maria Șerban, cls. a V‑a A, Școala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi”, Hanu Conachi).
♦ Convorbire şi bucurie la sfintele moaşte: „Am venit aici pentru a mă ruga. Părintele m‑a şi miruit. Mi‑a plăcut la sfintele moaşte” (Mihai‑Marcel Nedelcu, cls. a V‑a A, Școala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi”, Hanu Conachi).
♦ Dorinţe şi împliniri la sfintele moaşte: „Sunt impresionată de viaţa Sfintei Filofteia şi vreau să‑mi îndeplinească câteva dorinţe. Mi‑a plăcut foarte mult” (Violeta Năstase, cls. a V‑a A, Școala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi”, Hanu Conachi).
♦ Sănătate în familia mea: „Am venit la Sfintele Moaşte pentru a mă ruga la Sfânta Filofteia, pentru a însănătoşi familia mea” (David Macarie, cls. a V‑a A, Școala Gimnazială Nr. 9 „Calistrat Hogaş”, Galaţi).
Reporter: Prof. Ciprian Nazare,
Liceul Tehnologic „Anghel Saligni”, Galaţi