Arabii au cunoscut mesajul hristic încă din zorii creştinismului: în Noul Testament se spune că, alături de alte neamuri, arabii i‑au auzit la Cincizecime pe Sfinţii Apostoli vorbind în limba lor: „[…] Cretani şi Arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre măreţiile lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 2, 11). Sfântul Apostol Pavel relatează şederea sa în sudul Iordaniei, printre nabateenii care aveau să se alăture primilor creştini: „Dar când a binevoit Dumnezeu, Cel ce […] prin harul Său m‑a chemat […], de îndată […] m‑am dus în Arabia şi m‑am întors iarăşi la Damasc” (Epistola către Galateni 1, 17).
Răspândindu‑se în secolul al II‑lea la triburile nomade din provincia romană Arabia şi, mai târziu, în marile oraşe (Hira, Petra, Palmira), creştinismul era prezent în zorii Islamului şi în Yemen. În secolul al XVII‑lea, în marile mănăstiri din regiunea Kesruan (în Libanul de azi) se preda în patru limbi, iar vechea Mănăstire Balamand, numită de cruciaţi Belmont, avea o excepţională şcoală de pictori de icoane în stil bizantin. Numeroasele Biserici din Orientul Mijlociu se disting, pe de o parte, prin dimensiunea teologică, ţinând de ataşamentul faţă de hotărârile conciliilor de la Niceea (325), Efes (431) şi Calcedon (451) cu privire la legătura dintre cele două firi ale lui Iisus Hristos, cea divină şi cea omenească, iar, pe de altă parte, prin dimensiunea culturală ‑ greacă, siriacă, coptă, arabă, armeană, georgiană, siro‑ malabară etc. Trebuie subliniat faptul că, în marea lor majoritate, arabii creştini din Orientul Mijlociu au trăit, de la cucerirea otomană şi până azi, în ţinuturi aflate sub guvernare musulmană, adică între graniţele „Casei Islamului”, Dar al‑’islam.
Nevoia de acces la tehnologia revoluţionară a tiparului a fost una dintre primele raţiuni pentru care ierarhii Bisericilor Orientale s‑au îndreptat către Occident cu mai multă râvnă de la începutul secolului al XVI‑lea. Istoria tiparului arab a început în Orient cu lucrarea săvârşită împreună de Atanasie al III‑lea Dabbās, Mitropolitul Alepului, Patriarh al Antiohiei, aflat între două păstoriri, şi Antim Ivireanul, cărturar şi tipograf de geniu, care avea să devină Mitropolit al Ungrovlahiei. Două cărţi în greacă şi arabă au fost tipărite în 1701 (la Snagov) şi 1702 (la Bucureşti), la cererea lui Atanasie Dabbās ‑ primul pas în împlinirea unei vechi aspiraţii a ierarhilor Bisericii Antiohiene: aceea de a pune la îndemâna preoţilor din regiunea Levantului cărţi de cult în limba poporului, araba, întocmite după versiuni traduse şi diortosite de mari cărturari arabi creştini, îndeosebi de diaconul Abdallah Ibn al‑Fadl şi Episcopul Meletie Karma.
Continuarea lucrării a fost asumată de Atanasie Dabbās, care, primind în dar la întoarcerea sa la Alep, în 1705, uneltele folosite în realizarea acestor două cărţi în Ţara Românească, şi‑a continuat acolo, într‑o tiparniţă înfiinţată de el în reşedinţa mitropolitană, lucrarea începută sub oblăduirea Sfântului Antim. Dabbās a primit ajutorul Patriarhului aflat la acea vreme în scaunul Bisericii Antiohiene, Chiril al V‑lea, un susţinător al unirii cu Roma, căruia el însuşi îi cedase temporar tronul patriarhal pentru a evita scindarea acestei Biserici cu origini apostolice. După 1711, anul când activitatea tiparniţei alepine a luat sfârşit (în circumstanţe nelămurite), se crede că literele şi matriţele folosite de Atanasie Dabbās au ajuns la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” (Deyr el‑Shuweyr) din Munţii Libanului.
Următorul episod consemnat în istoria relaţiilor româno‑arabe prin tipar îl constituie realizarea unor cărţi arabe, la Iaşi, sub supravegherea Patriarhului Silves tru al Antiohiei, călător în Moldova şi în Ţara Românească, între anii 1735–1747. Pornind pe aceeaşi cale ca şi ilustrul său înaintaş şi dascăl Atanasie Dabbās, Silvestru s‑a adresat după 1730 domnilor Moldovei şi Ţării Româneşti, Ioan şi Constantin Mavrocordat1. El a imprimat la Iaşi, în tiparniţa Mănăstirii Trei Ierarhi, mai multe cărţi cu litere arabe. Aşa cum se întâmplase şi mai înainte în Muntenia, tipăriturile arabe din oraşul de scaun al Moldovei au fost făptuite cu muncă şi meşteşug românesc. Primind în 1746 ca metoc al Bisericii Antiohiene Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Bucureşti, cu toate averile sale, Patriarhul Silvestru s‑a aşezat aici, continuându‑şi activitatea începută la Iaşi, cu ajutorul mai multor ucenici sirieni care formau obştea monahală nou înfiinţată.
Legăturile Ţării Româneşti cu ţinuturile levantine continuă în chip neîntrerupt până la înfiinţarea unei tiparniţe la Beirut, la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe”, sub conducerea lui Yūsuf Mark din Tripoli (Liban), un ucenic al Patriarhului Silvestru care îl însoţise la Bucureşti. Este probabil că materialul tipografic pregătit la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” a ajuns în 1751 la Beirut, unde meşteşugul tiparului arab ortodox, născut în atelierele româneşti, şi‑a continuat înaintarea în mediul primitor al comunităţii arabe creştine. Aşadar, cărţile ortodoxe tipărite la Beirut se înscriu şi ele în posteritatea lucrării antimiene din 1701‑1702, fără de care, desigur, nu ar fi existat. Această legătură între Bucureşti şi Beirut, bănuită, dar niciodată probată documentar, este confirmată prin accesul recent la corespondenţa secretarului Patriarhului Silvestru din anii când acesta a călătorit în Ţările Române.
(exemplar al B.A.R. Bucureşti).
Orice discuţie cu privire la tiparul în alfabet arab trebuie să plece de la realitatea că turcii, făuritori ai unui Imperiu cu durată de existenţă excepţional de lungă, Imperiul Otoman (1299‑1922), au adoptat în secolul al XI‑lea scrierea arabă, socotită atunci, ca şi acum, o scriere cu caracter sacru, capabilă să înfăţişeze într‑o formă accesibilă credincioşilor cuvintele lui Dumnezeu (Allāh), cuprinse în Cartea Coranului, aşa cum fuseseră ele revelate Profetului Muhammad2. Capacitatea de a reproduce aceste texte ‑ şi multe altele ‑ prin mijloace mecanice a creat în societatea otomană o frământare de lungă durată care a fost rezolvată oficial de‑abia în 1727, la două secole şi jumătate de la invenţia meşterului Gütenberg.
Studiile specialiştilor români în arta tiparului s‑au lovit mereu de necunoaşterea limbii arabe, care a împiedicat o cercetare aprofundată a textelor cuprinse în aceste cărţi. În fapt, ele nu au fost examinate deplin şi sistematic până azi nici în spaţiul european nici în cel arab, nu numai din cauza dificultăţilor lingvistice, ci şi din lipsa accesului la aceste cărţi rare, absente chiar şi din marile biblioteci.
Am studiat timp de mai bine de un deceniu cărţile arabe tipărite de aceşti ierarhi şi cărturari excepţionali, publicând descrieri şi comentarii în mai multe contribuţii3. Constatând că nu există nici un inventar complet şi detaliat (la nivelul cunoştinţelor actuale) al cărţilor tipărite de Atanasie Dabbās, am întocmit, sub titlul Texte arabe creştine tipărite cu ajutor din Ţările Române în secolul al XVIII‑lea ‑ Repertoriu comentat, o listă descriptivă, prima încercare de repertoriere a acestor cărţi arabe4. Descrierile anterioare, la care pot adăuga acum noi detalii obţinute din surse recente (publicaţii în limba arabă necercetate până acum, cataloage de carte veche şi articole publicate în reviste ştiinţifice din Orient), necesitau însă şi comentarii asupra circumstanţelor tipăririi cărţilor şi cu portretele personalităţilor care au contribuit activ la aceste evenimente culturale cu consecinţe însemnate pentru cultura arabă, în înaintarea ei către modernitate. Prezint aşadar în cuprinsul monografiei ce urmează să apară în curând5 titlurile arabe complete ale cărţilor arabe tipărite de Sfântul Antim, de Atanasie Dabbās şi de Patriarhul Silvestru al Antiohiei, însoţite de informaţii despre fiecare lucrare în parte şi despre exemplarele păstrate în biblioteci şi colecţii din întreaga lume. Anul 2016, în care Biserica românească sărbătoreşte lucrarea tipografilor şi a tipografiilor mănăstireşti, iar Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor“ ridicată de Sfântul Antim în Bucureşti trece în al patrulea veac de fiinţare, mi se pare cel mai potrivit pentru a oferi – ca prinos de mulţumire cărturarilor din veacurile trecute – rezultatele cercetărilor mele asupra scrierilor arabe tipărite la Snagov, Bucureşti, Alep şi, mai târziu, Iaşi şi Beirut.
Aceste cărţi au reunit arta şi meşteşugul tipografic al românilor, reprezentaţi cu cinste de ierarhul martir Antim Ivireanul, şi strădaniile credincioşilor arabi din Patriarhia Antiohiei de a putea citi şi răspândi învăţăturile ortodoxe cât mai departe în Orientul creştin.
Începuturile tiparului în provinciile otomane prin împreună‑lucrarea unor domni şi ierarhi munteni şi moldoveni cu patriarhi şi tipografi arabi – sirieni şi libanezi – constituie cea mai grăitoare mărturie a supravieţuirii unui „Commonwealth bizantin”, la multă vreme după ce Imperiul pierise.
Vizitele la Bucureşti în 2013 şi în 2015, la invitaţia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Prfeafericitului Părinte Ioan al X‑lea, Patriarhul Bisericii Antiohiei şi a Întregului Orient, a dat un nou impuls întăririi vechilor legături frăţeşti dintre cele două Biserici. Prin vizite reciproce şi reuniuni ale ierarhilor, istoricilor şi cercetătorilor români, sirieni şi libanezi, se poate naşte suflul unui elan reînnoit, spre mai buna cunoaştere a rădăcinilor şi aspiraţiilor comune ale creştinilor ortodocşi români şi arabi.
Conf. dr. Ioana FEODOROV,
Institutul de Studii Sud‑Est Europene
al Academiei Române ‑ Bucureşti
- Ioan Mavrocordat, fiul lui Nicolae Mavrocordat, domn al Moldovei în vremea călătoriilor Patriarhului Silvestru la Iaşi (1743–1747); Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae Mavrocordat, domn în Ţara Românească (septembrie 1730–octombrie 1730; 24 octombrie 1731–16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735–septembrie 1741; iulie 1744–aprilie 1748) şi în Moldova (16 aprilie 1733–26 noiembrie 1735; septembrie 1741–29 iunie 1743; aprilie 1748–31 august 1749).
- Jacques Berque, The Koranic Text: from Revelation to Compilation, în The Book in the Islamic World. The Written Word and Communication in the Middle East, ed. G. N. Atiyyeh, State University of New York Press, The Library of Congress, 1995, p. 17‑29.
- Ioana Feodorov, The Romanian Contribution to Arabic Printing, în Impact de l’imprimerie et rayonnement intellectuel des Pays Roumains, Bucureşti, 2009, p. 41‑61; eadem, Tipărituri pentru ortodocşii arabi sub patronajul lui Constantin Brâncoveanu. Noi consideraţii, în Epoca lui Constantin Brâncoveanu în context sud‑est european: biserică, societate, geopolitică, Editura Andreiană ‑ Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2014, p. 251‑272; Beginnings of Arabic Printing in Ottoman Syria (1706–1711). The Rumanians’ Part in Athanasius Dabbās’s Achievements, „ARAM”, Oxford, 25, nr. 1‑2 (2013), 2016, p. 233‑262.
- Text publicat în numărul special al revistei „Istros” XX. In honorem Professoris Ionel Cândea, Muzeul Brăilei „Carol I” ‑ Editura Istros, Brăila, 2014 (p. 651‑688, în limba română, şi p. 689‑729, în limba engleză).
- Tipar pentru creştinii arabi. Antim Ivireanul, Atanasie Dabbās şi Silvestru al Antiohiei, Editura „Istros“ a Muzeului Brăilei „Carol I”, Brăila, apariţie prevăzută pentru 2016.