Prea alesul Episcop Melchisedec Ştefănescu, întâiul ierarh titular al Episcopiei Dunării de Jos, îşi încheia biografia închinată Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, pe care o publica pentru prima dată în urmă cu 130 de ani (1886), cu un elogiu la adresa cărturarului şi martirului care s‑a aflat pe tronul Mitropoliei Ungrovlahiei între anii 1708‑1716, scriind: „Dumnezeu a binevoit ca luminătorul Bisericii Române, nemuritorul Antim, şi după moartea sa să nu rămână sub obroc, ci să se pună în sfeşnic, ca să lumineze pentru totdeauna, şi să aprindă din lumina sa şi alte lumini multe în Biserica patriei noastre“.
(Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos)
Lumina care iradiază şi astăzi, deşi au trecut trei veacuri de la moartea mucenicească a Mitropolitului muntean cu obârşia în îndepărtata Georgie, vine din lucrarea lui pilduitoare ca păstor adevărat şi, mai ales, din opera sa de cărturar şi tipograf. Cărţile tipărite prin osteneala Ivireanului au circulat nu doar în Ţara Românească, răspândind lumina cunoaşterii şi a graiului liturgic pe înţelesul românilor, ci şi în Moldova şi în Transilvania.
Arhiepiscopia Dunării de Jos ‑ care păstoreşte partea de sud a Moldovei ‑ are astăzi în colecţiile sale bibliofile cinci exemplare ale unor „nestemate“ ieşite din osteneala şi meşteşugul tipografului Antim Ivireanul: două exemplare din Evanghelia bilingvă tipărită la Bucureşti în anul 1693; alte două din Evanghelia românească imprimată la Mănăstirea Snagov, în anul 1697 şi un Antologhion grecesc, scos din aceeaşi oficină de lângă Bucureşti, în anul 1697.
Vom prezenta, în continuare, una din Evangheliile tipărite în anul 1693, care este un exemplar important pentru Eparhia Dunării de Jos. Cele ce scriem acum despre această carte nu sunt cunoscute. Evanghelia respectivă, cu numărul de inventar 249 face parte din expoziţia permanentă a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine la Dunărea de Jos, organizat din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian.
Cartea se află într‑o stare foarte bună de conservare; are o legătură cu scoarţe de lemn acoperite cu catifea bleumarin peste care s‑au aplicat elemente metalice (argint), cu imagini în altorelief: pe coperta I, în colţuri cei patru evanghelişti, iar în mijloc icoana Învierea Domnului, încadrată semioval în partea superioară, de textul cu caractere chirilice incizat în metal: „La Gălaţi, a S(fântului) Proroc Ilie; priesălniţa (presa de legătorie, n. ns.) lui Iacomi Lambru Brăileanul, 1782“. Pe coperta a IV‑a se află icoana Răstignirii Domnului, într‑un medalion circular; pe cheutorii (tot din argint) sunt incizate: în partea superioară, cu caractere chirilice iniţialele KV: IKO, iar în partea inferioară: A 1782. Numele legătorului, Iakomi este inscripţionat prin poansonare şi pe şniţul cu desene fitomorfe al Evangheliei.
Aşadar, Evanghelia a fost legată din nou, în anul 1782 (la interval de 90 de ani de la tipărire) de către legătorul Iacomi Lambru Brăileanul. Exemplarul respectiv a aparţinut bisericii Sântul Proroc Ilie din Galaţi, aflându‑se în uzul liturgic al acestui locaş, către sfârşitul veacului al XVIII‑lea. Textul de pe coperta acestei Evanghelii este foarte important, întrucât aduce informaţia că la 1782 biserica Sfântul Ilie se afla în funcţiune. Istoricii vechi ai oraşului Galaţi ‑ Moise N. Pacu, Gh. N. Munteanu, pr. I. C. Beldie ‑ nu cunosc data înfiinţării primei biserici cu acest hram, ci doar scriu că o primă biserică a fost distrusă în timpul Eteriei (anul 1821), apoi au mai fost ridicate alte două, pe acelaşi loc, una în 1824 şi alta, din cărămidă, în 1857. Deşi „rău vătămată“ de cutremurul de pământ din 1940, după mai multe reparaţii, biserica Sfântul Ilie va ţine loc de Catedrală episcopală, în perioada 1940‑1952. Din nefericire, locaşul este mistuit de un incendiu în toamna anului 1952 şi demolat complet opt ani mai târziu.
Dar să ne întoarcem în Galaţii anului cumplit 1821, despre care preotul Nicolae Drăguş de la biserica Sfântul Spiridon din Galaţi, contemporan cu tristul eveniment, consemna în cronica sa: „1821, februar 21 s‑au făcut bătălie în Galaţi – turcii cu grecii. Mai întâi s‑a ars Galaţii de turci şi Sf. biserică, cât de era o mare jale de n‑a rămas o colibă în vie măcar; şi s‑au tăiat mulţi creştini şi preoţi“.
Atunci a fost în pericol şi Sfânta Evanghelie de care vorbim. Dar un creştin pios a ascuns‑o ca să nu cadă în mâna turcilor. El a însemnat acest eveniment, mai târziu, pe filele Evangheliei pe care a înapoiat‑o bisericii Sfântul Ilie, după ce locaşul fusese refăcut în anul 1824, cum am amintit. Facem publică pentru prima dată această însemnare a lui Enachi Caranfil, nepotul răposatului protopop Theodoran, care a slujit la biserica Sfântul Ilie înainte de anul 1800:
„Această Sfăntă Evanghelii s‑au găsăt la mine (adică am ţinut‑o eu, am ascuns‑o, n. ns.) în vremea Revuluţi(e)i (de) la anul 1821 şi am păstrat‑o până acum şi acu am dat‑o părintelui Petrea proto(po)pu din Galaţi ca s‑o dea earăş(i) la biserica Sfântul Prorocu Ilie din Gălaţi, să fii di slujbă şi spre pomenire, pentru osteneali (ş)i purtare di grijă ci am avut di n‑am înstrăinat‑o la altă mănă; cari şi di acu înainti, cine va fi epitropi la ace(a) sfăntă bisărică şi o va înstrăina să aibă a da samă la Dreptu(l) Judecătoru. Şi spre pomenire rogu şi eu pi cei ci or sluji cu această Sfântă Evanghelii să să roagi pentru mine, păcătosul. 1826, aprilie 13. Enachi Caranfil, nepot protopopului Theodoran răposatu din Galaţi“.
Din însemnarea de mai sus rezultă, indirect, că protopopul Theodoran era slujitor la biserica Sfântul Proroc Ilie din Galaţi, unde se afla şi sediul protopopiatului, după cum ştim din alte surse. Nepotul acestuia, Enachi Caranfil, se pare că a fost epitrop al bisericii amintite, calitate în care şi‑a asumat răspunderea de a proteja de distrugere sau pierdere Evanghelia, în timpul Eteriei din 1821, ascunzând‑o la loc sigur. După trecerea pericolului şi, probabil, refacerea bisericii, înapoiază cartea proprietarului de drept, prin intermediul protoiereului în funcţiune la 1826, Petru (Petrea, în însemnare) Procopie.
Dintr‑o altă însemnare făcută în anul 1785 pe un exemplar din lucrarea lui Dimitrie Cantemir, Divanul (Iaşi, 1698), carte păstrată astăzi la Biblioteca Universitară din Cluj, aflăm că protopopul Theodoran avea un fiu, numit Caramfil, care era fără îndoială tatăl lui Enachi, autorul înscrisului de la 1826. O a treia însemnare (dar prima în ordine cronologică) din 13 ianuarie 1774, pe o Liturghie (Iaşi, 1759), aflată, prin 1936‑1940 la biserica Sfântul Ioan Domnesc din Piatra Neamţ, ne încredinţează că această carte s‑a cumpărat „de la sfinţie sa protopoapa Theodora(n) din Gălaţi cu bani gata taleri…“.
Protopopul Theodoran s‑a aflat la cârma Protopopiatului Covurlui înainte de anul 1774 şi până prin 1790. Probabil că din iniţiativa acestuia s‑a legat din nou Evanghelia, în anul 1782. Biserica Sf. Ilie era situată la întretăierea străzii Traian (astăzi prelungirea Traian) cu strada Brăilei, înspre Dunăre.
Alţi urmaşi întru faptă bună, pe care nu‑i cunoaştem, au salvat Evanghelia Sfântului Antim Ivireanul de distrugerea provocată de cutremurul din noiembrie 1940 şi de incendiul din 1952. Cartea a ajuns în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale, după care, în anul 1981 a fost preluată pentru conservare în depozitul de bunuri bibliofile al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos.
Evanghelia respectivă, printre primele tipărituri ale Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, prin însemnarea respectivă păstrează în ea o pagină vie din trecutul bisericesc al oraşului nostru şi arată preţuirea pe care înaintaşii o acordau cărţilor prin care venea lumina învăţăturii şi se răspândea Cuvântul lui Dumnezeu.
Pr. Eugen Drăgoi