Restaurarea unei opere monumentale: Evangheliarul greco-român, de la 1693

Între cărţile rare, de colec­ţie, aflate în inventarul Muzeului Istoriei,  Culturii şi Spi­ritualităţii de la Dunărea de Jos sunt cinci exemplare tipărite de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul: două exemplare din Evangheliarul greco‑român, im­pri­mat la Bucureşti în anul 1693; alte două din Evanghelia românească, tipărită la Mănăsti­rea Sna­gov, în 1697, un Anthologhion grecesc, scos la Bucureşti, pe cheltuiala lui Galaction Vidali, fost egumen la Marea Lavră de la Muntele Athos, Bucureşti, în anul 1697, un Apostol din 1704, tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Teodosie.

Una dintre cele două Sfinte Evanghelii de la 1693 este într‑o stare  foarte bună şi este expusă privirii vizitatorului, într‑una dintre sălile de expoziţie ale Muzeului Istoriei Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos, celălalt exemplar al „Evangheliarului greco‑român”¹, este acum în plin proces de restaurare, fiind foarte deteriorat…

„Acum mai bine de două luni, când am început restaurarea, această Sfântă Carte, era într‑o avansată stare de degradare. Ceara, marea problemă a cărţilor de cult, dar şi  atacurile unor substanţe chimice şi ale acarienilor  îi agravaseră foarte mult starea de sănătate”, ne spune doamna  Paula Gânju, restau­rator de carte veche la Muzeul Istoriei,  Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos.

Istoria unei Cărţi Sfinte de Limbă română

 Evangheliarul greco‑român este una dintre primele trei cărţi, imprimate de Sfântul Antim Ivireanul, în Limba română, cu caractere chirilice. A fost imprimat la Tipografia domnească a Sfintei Mitropolii a Bucureştilor de tânărul ieromonah Antim Ivireanul, care a ajuns aici la chemarea Episcopului Mitrofan al Huşilor, ierarh ce fusese numit în demnitatea de Episcop al Buzăului², la 10 iunie 1691. În aceste împrejurări, Sfântul Antim Ivireanul primeşte misiunea de a prelua coordonarea activităţii tipografiei bucureştene. Aici va sta până în 1694, unde va imprima trei cărţi, cu multe greutăţi, astfel   încercând să introducă Limba română în cultul Bisericii noastre.

În ordinea cronologică a tipăriturilor, Evangheliarul greco‑român este a doua tipăritură, după ce imprimaseră „Slujba Sfintei Parascheva şi a Sfântului Grigorie Decapolitul” (1692), fiind considerată  „una dintre cele mai monumentale opere tipografice din întreaga activitate a lui Antim”³, potrivit academicianului Gabriel Ştrempel, şi nu numai. De dimensiuni 33 X 23 centimetri, Sfânta Evanghelie are 377 de pagini, fiecare cu câte patruzeci şi şapte de rânduri. Textul este aşezat pe două coloane, una are scrisul în limba greacă veche (coloana din stânga), cealaltă are textul în limba română, unde sunt folosite literele alfabetului chirilic.

Sfânta Evanghelie se deschide cu opt versuri la Stema ţării, tipărite doar în limba română. „Tuturor celor ce s‑ar întâmpla a ceti…” este titlul prefaţei, semnată de logofătul Şerban Greceanu, în ambele limbi, în septembrie 1693. La pagina 370, Sfântul Antim cere „iertăciune cititorului pentru  eventuale greşeli de tipărire”, deşi „îndreptarea amânduror limbi” a fost făcută de ieromonahul Atanasie Moldoveanul, ne spune academicianul Gabriel Ştrempel.

Evanghelia greco‑română a Sfântului Antim Ivireanul se evi­denţiază prin arta gravurii, prin modul cum sunt înfrumuseţate foaia de titlu, unele frontispicii şi viniete. „Spre pildă, gravura în lemn cu care a imprimat prima filă poartă pecetea măiestriei sale. Împărţită în mai multe registre, înfăţăşând în medalion pe cei patru evanghelişti, iar între ei pe Iisus Hristos (sus) şi pe Sfinţii Constantin şi Elena (jos), pagina abundă, totodată în detalii ornamentale florale, lujeri şi frunze  stilizate… Remarcabile sunt gravurile celor patru evanghelişti”.

 Operaţiunea de salvare a Sfintei Cărţi

Nu sunt foarte multe date despre locul unde s‑a slujit după Sfânta Evanghelie greco‑română, aflată în restaure la  Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos, instituţie înfiinţată cu purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Arhi­episcop Casian.  Potrivit unei însemnări în limba română, datată 19 iunie 1902, de către preotul Z. Livovschi, de la Catedrala din Tulcea, cu hramul „Sfântul Nicolae”, Evangheliarul bilingv era în inventarul bisericii Catedrale din Tulcea, la amintita dată fiind donată Episcopiei Dunării de Jos, eparhie de care aparţinea.

O însemnare mai veche, de la 1821 şi o alta nedatată (pagina VII),  în limba greacă, duc la ideea că Sfânta Carte a aparţinut o vreme Mănăstirii „Cocoş” din judeţul Tulcea, un loc important pe harta culturii şi spiritualităţii româneşti, care a întreţinut candela credinţei aprinsă şi dragostea pentru Limba română a creştinilor ortodocşi din Dobrogea străbună,  provincie stragegică, râvnită de „norod de popoare” (Mihai Eminescu) şi sub stăpânire străină multă vreme. 

Cum decurge operaţiunea de salvare a unei cărţi?  

Pe biroul de lucru al restauratorului sunt bisturie de diferite mărimi, falţuri de os de forme variate, riglă, presă, inclusiv cea cu şurub, foarfecă ‑ instrumente cu care salvatorul de carte intervine, precum chirurgul în trupul omului, ca să redea viaţă Sfintei Cărţi.

„Toate paginile au fost desfăcute filă cu filă, după care  au fost spălate cu un săpun cu ph negativ, testat dermatologic, cât mai apropiat de cel pentru faţă. Apoi a urmat etapa de uscare, care trebuie să fie în condiţii optime, pentru a  da rezistenţă foii şi un anumit foşnet. Urmează opera­ţiunea de îndepărtare a surplusului de material, a petelor de ceară, tratamentul cu diferite substanţe  împotriva acarienilor şi a altor insecte dăunătoare cărţii, şi într‑un final, refacerea ei cât mai aproape de original”, ne spune salvatorul de carte veche.

În ciuda faptului că filele Evangheliarului greco‑român au fost foarte pătate de ceara de la lumânări şi impregnate de nemilosul praf, calitatea hârtiei ‑  aflăm că Sfântul Antim a folosit  „hârtie manuală cu linii de apă dispuse vertical, cu fili­gran” ‑  a menţinut  textul Sfintei  Cărţi nealterat, inclusiv gravura realizată cu multă măiestrie de mâna Sfântului Antim Ivireanul.

În operaţiunea de salvare a amintitei tipărituri de veac XVII, restauratorul lucrează cu multă răbdare, cu atenţie şi cu dragoste faţă de aceste comori ale Culturii şi Spiritualităţii româneşti care au trezit şi menţinut, prin veacuri, dragostea de Hristos, de Limbă şi de Neam a unui popor, adeseori, aflat la răspântie de vânturi. Mai mult, prin faptul că a fost tipărită în  Limba creştinilor români, într‑o vreme  în care se credea că Sfânta Liturghie se poate rosti şi auzi doar în limbile clasice vechi, ea a văzut lumina tiparului şi pentru ca „să se auză şi‑n casele voastre cetania ei”, pentru ca „patimile rele să moară” şi inima să urce la Hristos…

Maria Stanciu

Foto: Arhiva ADJ

 

1. Gabriel Ştrempel, Antim Ivireanul, Opere, Introducere, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, pg. XI.
2. Nicolae Iorga, Istoria bisericii române, vol. II, Editura Ministerului de Culte, Bucureşti, 1930, pg. 341.
3. Gabriel Ştrempel, Antim Ivireanul, Opere, Note, Glosar, Bibliografie, pg. 417.