,,Bucură-te, cea prin care lumea întreagă este ocrotită şi pururea păzită!”
Ce voi spune despre tine, Doamnă? Cu ce cuvinte ne vom adresa ţie? Cu ce cântări de laudă vom încununa sfânt şi preaslăvit capul tău, dătătoarea de bine şi de bunătate, podoaba neamului omenesc, lauda întregii zidiri, care prin tine a fost cu adevărat fericită?
Căci Cel pe Care mai înainte (nimic) nu-L putea încăpea a fost încăput prin tine; către Cel la Care privirea nu putea fi aţintită se poate îndrepta acum privirea prin tine fără a avea faţa acoperită. Deschide-ne nouă, o Cuvinte al lui Dumnezeu, gura noastră cea gângavă; şi dă-ne cuvânt prea bine-plăcut buzelor noastre. Insuflă-ne harul Duhului prin care pescarii ajung retori, iar (ucenicii) cei necărturari grăiesc înţelepciunea cea mai presus de om, ca astfel şi noi, cei cu glasuri de-abia auzite, să putem a spune, chiar dacă în chip nedesluşit, mărirea preaiubitei Tale Maici!
Căci aceasta Te-a născut, aleasă fiind din neamuri străvechi, prin buna-voinţă şi prin voia cea de mai înainte rânduită a lui Dumnezeu şi a Tatălui, a Celui care Te-a născut în afara timpului, fără pătimire şi fără schimbare pe Tine, jertfă şi mântuire, dreptate şi răscumpărare, pe Tine, Viaţă din Viaţă, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi întrupat dintru acesta întru anii cei mai de pe urmă, (întrupat din cea) a cărei naştere este minunată – naştere mai presus de fire şi înţeles, întru izbăvirea lumii –, iar adormirea întru slavă, cu adevărat cuvioasă şi preaslăvită.
Pe aceasta Tatăl a rânduit-o de mai dinainte, proorocii în Duhul au proorocit-o, iar puterea sfinţitoare a Duhului s-a pogorât curăţind-o şi sfinţind-o şi, ca să spunem aşa, a udat-o de mai dinainte. Iar atunci Tu, hotarul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Te-ai sălăşluit într-un chip de negrăit, ridicând hotarul cel mai de jos al firii noastre la înălţimea fără de hotar a dumnezeirii Tale necuprinse. Şi luându-Ţi începutul din preasfintele şi preacuratele şi nepătatele sângiuiri ale Preasfintei Fecioare, ai asumat un trup însufleţit, dimpreună cu un suflet cuvântător şi cugetător pe care l-ai cuprins întru sine, asumându-Ţi (firea omenească) şi făcându-Te om desăvârşit, fără a renunţa la a fi Dumnezeu desăvârşit şi de-o-fiinţă cu Tatăl, ci luând printr-o iubire de negrăit slăbiciunea noastră asupra Ta; şi ai ieşit din Fecioara Maria ca Hristos, ca Fiu, Dumnezeu şi Om, Însuţi fiind şi Dumnezeu desăvârşit, şi Om desăvârşit, în întregime Dumnezeu şi în întregime om, un singur ipostas compus din două firi desăvârşite, din cea a dumnezeirii şi din cea a umanităţii, şi în două firi desăvârşite, cea dumnezeiască şi cea omenească; nu un Dumnezeu simplu şi nici om simplu, ci ca un Fiu al lui Dumnezeu, Întrupat, Dumnezeu şi deopotrivă Om, în care nu subzistă nicio amestecare şi Care nu suferă nicio separare, purtând întru Sine cele două firi diferite după natură; iar după ipostas trăsăturile fiecărei firi unite fiind în chip inconfundabil şi de asemenea nedespărţit: (adică) ceea ce este creat cu ceea ce este nemuritor, ceea ce este văzut cu ceea ce este nevăzut, ceea ce se circumscrie cu ceea ce nu se circumscrie, voinţa dumnezeiască cu voinţa omenească, lucrarea dumnezeiască, nu fără, ci împreună cu lucrarea cea omenească, ambele cu totul libere, cea dumnezeiască dar şi cea omenească, cu minunile dumnezeieşti şi cu afectele omeneşti, mă refer adică la cele fireşti şi ireproşabile.
Căci, pe întregul Adam, pe cel dinainte de călcare (a poruncii), pe cel liber de păcat, l-ai asumat, Stăpâne, pentru milostivirile milei Tale: trup, suflet, minte, precum şi însuşirile proprii ale ambelor firi, spre a-mi dărui întregii mele fiinţe mântuirea: căci în adevăr „ceea ce nu este asumat, nu poate fi vindecat”.
Şi astfel, făcându-Te mijlocitor între Dumnezeu şi om, ai dezlegat ura şi I-ai adus Tatălui pe cei apostaţi, pe (oaia) cea rătăcită ai întors-o, pe cel întunecat l-ai luminat, pe cel zdrobit l-ai înnoit, pe cel stricat l-ai îmbrăcat întru nestricăciune; ai eliberat zidirea din rătăcirea politeismului; pe oameni i-ai făcut fii ai lui Dumnezeu, pe cei lipsiţi de cinste i-ai făcut părtaşi slavei Tale celei dumnezeieşti; pe cel condamnat întru cele mai dedesubt ale pământului l-ai înălţat mai presus de toată puterea şi stăpânia, pe cel osândit să se întoarcă în pământ şi să locuiască în rai l-ai ridicat pe tronul cel împărătesc dimpreună cu Tine. Aşadar, pe cine ai făcut laborator al acestor nesfârşite bunuri mai presus de minte şi înţelegere? Oare nu pe Pururea Fecioara care Te-a născut?
Sfântul Ioan Damaschin, Cuvântări la Sărbători Împărăteşti, la sărbători ale Maicii Domnului şi la Sfinţi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 228-231.