Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

„Numele Bisericii înseamnă unitate şi armonie, nu dezbinare”
Sfântul Ioan Gură de Aur

Sinodalitatea, ca realitate ecle­siologică este „expre­sia optimă a comuniunii bisericeşti în manifestarea corespon­sa­bilităţii pas­toral‑misionare, a­vând ca model Sinodul Apostolic din Ierusalim”  (F. Ap. 15, 7‑29)¹, iar ca fapt concret ea se produce în chip sacramental prin împărtăşirea urmaşilor Sfinţilor Apostoli – episcopii Bisericii Ortodoxe, în Sfânta Liturghie, din acelaşi Sfânt Potir, lăsat, ca testament sacru, de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină: „Aceasta să  faceţi întru pomenirea Mea!” (Luca 22, 19).

Mai înainte de împărtăşirea cu Sfântul Său Trup şi Sfântul Său Sânge, Mântuitorul le‑a încredinţat Apostolilor „cheia” avansării spre „Ospăţul credinţei” şi „Prânzul Împărăţiei Cerurilor”, care este Dreapta mărturisire a credinţei, ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21) după modelul unităţii desăvârşite, care este Preasfânta Treime!

De aici preluăm, în Biserica Ortodoxă  („Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” – Crezul) darul sfânt al comuniunii, menţinut prin mărturisirea dreptei credinţe, prin rugăciune, prin Sfânta Euharistie şi prin iubirea concretizată în agape (F. Ap. II, 42‑44), prin puterea şi harul de a fi creştini şi slujitori călători prin lumea noastră către Împărăţia lui Dumnezeu – scopul final al existenţei noastre, veşnice şi mărturisitoare.De aceea este folositoare nouă, tuturor, reluarea temei sinodalităţii în înţelesurile profunde, veşnice şi adevărate, precum ne învaţă Biserica drept‑măritoare, ca prelungire „a iubirii Preasfintei Treimi, extinsă în umanitate” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae).

Aşadar, potrivit iconomiei u­nui text de informare a sfinţiţilor slu­jitori şi a iubiţilor credincioşi cititori ai revistei „Călăuza ortodoxă”, vom sintetiza, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu mărturii din desfăşurarea lucrărilor sino­da­li­­tă­ţii, aşa cum s‑au petrecut ele în cadrul Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a avut loc, cum se ştie, între 16‑26 iunie 2016, la Academia Ortodoxă din Insula Creta, Grecia. În câteva cuvinte, ne vom familiariza cu termenii bisericeşti mai puţin folosiţi în informarea celor mulţi, deoarece sunt specifici mai mult specialiştilor-teologi, dar fără cunoaşterea lor de către noi toţi ‑ „trupul lui Hristos” ‑ slujitorii şi credincioşii, am fi mult mai săraci spiritual, mai dezinformaţi şi, prin urmare, lucrarea mântuitoare a Bisericii în viaţa noastră nu şi‑ar atinge scopul ei.

După formularea Învăţăturii de credinţă şi a conţinutului Sfintelor Taine şi rugăciunii în Biserică, de‑a lungul timpului, în mileniul I, în Sfintele Sinoade a toată lumea creştină, în „Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” s‑au ivit  nenumărate schisme – ruperi din trupul Bisericii şi erezii – învăţături greşite, pornite totdeauna din egoism şi din orgolii omeneşti, contrar exerciţiului sacru al sinodalităţii, căci prin ea se afirmă „în comuniune – nu în dezbinare şi în coresponsabilitate,  nu în individualitate – lumina sfântă şi vie a credinţei ortodoxe, într‑o lume aflată – mereu – în criză spirituală de orientare şi ideal”² .

Aceste neajunsuri, rod al păcatelor noastre de‑a lungul istoriei au sfârşit prin scindări mari, precum Marea Schismă din 1054 şi Reforma protestantă din 1517, la care s‑au adăugat apoi concepţiile ateiste şi totalitare, începute în sec. XIX în Occident şi continuate, în Răsărit, prin comunism şi persecuţii în toată lumea noastră contemporană.

De aceea, în faţa unor astfel de grave provocări a fost nevoie de conştientizări prin slujitorii Unităţii din toate Sfintele Biserici Ortodoxe din lume, pentru a se reveni la practica Sinodalităţii, a întrunirilor episcopilor şi a slujitorilor ortodocşi, pentru a exprima aceeaşi credinţă şi slujire sacră în contexte socio‑umane foarte diferite şi în faţa unor mari provocări şi schimbări de mentalitate, cu consecinţe negative asupra unităţii Bisericii, căci Sfântul Ioan Gură de Aur arăta că: „Numele Bisericii înseamnă unitate şi armonie, nu dezbinare”.

Este bine de amintit şi Evenimentul bisericesc panortodox Sinodul de la Iaşi (1642), în cadrul căruia s‑a aprobat „Mărturisirea de credinţă ortodoxă”, denumită şi „a lui Petru Movilă”, care a rămas drept temei dogmatic în Ortodoxie, iar la noi, la români, carte de căpătâi pentru însuşirea sfintei şi dreptei credinţe.

Printre primii Păstori de suflete, responsabili de unitatea sfântă în Biserică, care a conştientizat urgentarea întrunirii panortodoxe a fost Mitropolitul Primat Miron Cristea, mai apoi Primul Patriarh al Bisericii noastre. El a formulat dezideratul convocării, prin pregătiri prealabile, atât teologice, cât şi misionar‑pastorale, a Sinodului Bisericii Ortodoxe. A formulat şi o agendă de teme foarte urgente, din concretul vieţii Bisericii în lume, care au rezistat, iată, analizelor teo­­logice, până la Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Orto­doxe din Creta.

Dar este important de subliniat şi faptul că, în secolul XX, al marilor drame în umanitatea secularizată şi bulversată de războaie şi mutaţii imense în mentalitate, Biserica Ortodoxă Română a participat nu doar activ, ci efectiv, teologic, responsabil şi constructiv la eforturile de dialog între fraţii ortodocşi din Bisericile Autocefale surori, cu convingerea că doar sinodalitatea sau „conciliaritatea reprezintă exerciţiul iubirii şi sufletul catolicităţii (sobornicităţii) Bisericii. Pentru a încerca recuperarea unei cât mai mari apropieri între diferitele Biserici locale, atât pe plan spiritual, cât şi pe planul acţiunii comune într‑o lume tot mai secularizată în care Biserica Ortodoxă era chemată să ofere răspunsuri la problemele vieţii creştine contemporane, s‑a iniţiat, în sec. al XX‑lea, un amplu proces de dialog. Astfel, au avut loc o serie de întâlniri între reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe, pentru pregătirea unui viitor Sfânt şi Mare Sinod al Ortodoxiei“³.

Astfel se pot aminti principalele evenimente ale întrunirilor interortodoxe şi panortodoxe, precum: Congresul Panortodox de la Constantinopol, 1923; Comisia Inter­ortodoxă pregătitoare de la Mănăs­tirea Vatoped, 1930 – unde s‑a discutat prima listă a temelor viitorului Sfânt şi Mare Sinod; Congresul Facultăţilor de Teologie Ortodoxă,  Atena, 1936; Con­ferinţa Ortodoxă de la Moscova, 1948; Prima Conferinţă Panorto­doxă,  Rodos (I), 1961; A doua Conferinţă de la Rodos (II), 1963; A treia Conferinţă de la Rodos (III), 1964; A patra Conferinţă Panortodoxă de la Chambésy (IV), 1968; Prima Conferinţă Panortodoxă Presinodală, de la Chambésy, 1976; A doua Conferinţă Panortodoxă Presinodală, Chambésy, 1982; A treia Conferinţă Panortodoxă Presinodală, Chambésy, 1986; A patra Conferinţă Pan­ortodoxă Presinodală, Chambésy, 2009⁴.

Să menţionăm şi temele care au fost amplu analizate în cadrul acestor foarte importante întruniri panortodoxe:

1. Diaspora ortodoxă;
2. Autocefalia şi modul ei  de proclamare;
3. Autonomia şi modul ei  de proclamare;
4. Dipticele (ordinea canonică a Bisericilor Ortodoxe);
5. Problema Calendarului;
6. Impedimente la căsătorie;
7. Readaptarea dispoziţiilorbisericeşti privitoare la port;
8. Relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creştine;
9. Ortodoxia şi Mişcarea Ecumenică;
10. Contribuţia Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creştine de pace, libertate, frăţietate şi dragoste între popoare şi înlăturarea discriminărilor     rasiale.⁵

Nu s‑a reuşit, însă, elaborarea unui consens panortodox privind aceste teme, iar clarificarea agen­dei şi a datei Sfântului şi Marelui Sinod s‑a împlinit în cadrul Si­naxei Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol, 6‑9 martie 2014. Atunci s‑a hotă­rât şi înfiinţarea unui Comitet Interortodox special, care să pre­gă­tească lucrările Conferinţei Pan­orto­doxe Presinodale, con­­form agendei stabilite la Sinaxa Întâistătătorilor. Tot în acest ca­dru s‑a hotărât ca dată pentru Sfântul şi  Marele Sinod, Rusaliile anului 2016, iar ca participanţi, fiecare Biserică Autocefală, în total 14,  să parti­cipe cu o de­le­gaţie condusă de Întâistătător şi alcătuită din 24 de ierarhi. Co­mi­sia mai sus‑pomenită s‑a întru­nit de trei ori, între anii 2014 şi 2015.

Însă decizia convocării Sfântului şi Marelui Sinod, precum şi stabilirea Regulamentului de desfăşurare a lucrărilor şi a temelor de dezbatere au revenit Sinaxei Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe întrunite la Chambésy, 21 – 28 ianuarie 2016. Iată lista temelor de pe Agenda Sfântului şi Marelui Sinod:

1. Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană;
2. Diaspora Ortodoxă;
3. Autonomia şi modul ei de proclamare;
4. Taina căsătoriei şi impedimentele ei;
5. Importanţa postului şi respectarea lui, astăzi;

6. Relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine.

De remarcat faptul că temele asupra cărora nu a existat consens panortodox au rămas pe agenda viitoarelor Sfinte Sinoade, aşa cum inspirat şi motivat a arătat adesea Patriarhul României. Aceste Sfinte şi binefăcătoare Sinoade trebuie să se organizeze ritmic, de câte ori este trebuinţă şi ele să abordeze, în general, teme misionare şi pastorale.

Tot Preafericirea Sa a atras lua­­rea-aminte asupra faptului că Sfântul şi Marele Sinod „nu va formula dogme noi şi nici canoane noi, ci va dori să reafirme, în comuniune şi coresponsabilitate, lumina sfântă şi vie a credinţei ortodoxe.⁶

În lumina celor prezentate, pe scurt, într‑o perspectivă istorică şi organizatoare din 1923 până în 2016, înţelegem, cu toţii, cei de bună credinţă, câte eforturi şi câtă stăruinţă au fost depuse pe „altarul” unităţii Ortodoxiei, până la întrunirea Sfântului şi Marelui Sinod din Insula Creta, din acest an.

S‑ar cuveni, tot în această pers­pectivă a menţiona, cu respect şi evlavie, numele unora dintre cei mai reprezentativi ierarhi şi teologi din Sfânta noastră Biserică, în  cauza unităţii panortodoxe. Începând cu Patriarhul Miron  şi ierarhii şi teologii din perioada interbelică, între care şi un gălăţean: arhimandritul Iuliu Scriban, nu trebuie uitate numele mitropoliţilor: Justin al Moldovei – viitor Patriarh; Teoctist al Moldovei – viitor Patriarh; Antonie al Ardealului – una din cele mai mari personalităţi ortodoxe şi un autentic artizan al dialogului profund, credincios, logic şi echilibrat, ale cărui intervenţii pe temele Sfântului şi Marelui Sinod se regăsesc în multele din textele finale, care s‑au definitivat şi aprobat în Creta; Firmilian al Olteniei; Nicolae al Banatului; Arhiepiscopul Antim al Dunării de Jos – de asemenea important promotor al dialogurilor ca sfetnic patriarhal al Patriarhului Justinian, timp de 22 de ani!; Arhiepiscopul Vasile al Târgoviştei, precum şi profesorii de Teologie: Pr. Liviu Stan; Pr. Dumitru Popescu, Pr. Ioan Bria, Pr. Ene Branişte, Dr. Grigore Cernăianu, Diac. Nicolae Nicolaescu, Dr. Nicolae Chiţescu şi, mai nou, Pr. Viorel Ioniţă – cel care a sintetizat, în acribia profesorilor de odinioară, la îndemnul şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, toate documentele privitoare la Sfântul şi Marele Sinod, din 1923 până la zi. A făcut parte, însoţindu‑l pe Mitropolitul Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, din comisiile Pregătitoare ale Sfântului şi Marelui Sinod.

Se mai cuvine o importantă apreciere despre rolul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în pregătirea atentă, din punct de vedere teologic, dar şi misionar‑pastoral, a documentelor Sinodului din Creta, atât prin prezentarea in extenso, în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi prin propunerea unor amendamente absolut necesare unei abordări în conformitate cu sfânta şi dreapta credinţă ortodoxă şi cu scopul apărării şi promovării acesteia în contextul global şi secularizant, în ţară şi în lume. Toate aceste aspecte au fost oferite spre studiere ierarhilor, profesorilor de teologie, clerului şi, prin emisiuni bisericeşti (presă scrisă, radio şi tv), tuturor credincioşilor. În astfel de termeni şi astfel pregătită a răspuns delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la convocarea  Sfântului şi Marelui Sinod din Insula Creta.

Trebuie să menţionăm şi faptul că, în Biserica noastră şi, iată, şi în Arhiepiscopia Dunării de Jos am fost informaţi, la moment, de toate etapele pregătitoare ale acestui mare eveniment bisericesc panortodox contemporan.

În cele câteva rânduri ce ne‑au rămas în iconomia acestei prezentări se cuvine a face o remarcă. A fi prezent la lucrările sacre ale Sfântului şi Marelui Sinod, ca om al Bisericii este o chemare şi o responsabilitate ce se măsoară cu resorturile interioare ale bucuriei duhovniceşti, manifestate într‑o autentică şi neprefăcută smerenie. Fără a te încredinţa trup şi suflet voii lui Dumnezeu şi fără a fi un mărturisitor cinstit şi sincer al Adevărurilor de credinţă, aşa cum ni le‑a încredinţat Sfânta noastră Biserică şi aşa cum au fost ele pecetluite în Sfintele Sinode Ecumenice, sub insuflarea Sfântului Duh, nu înţelegem mare lucru din tot ceea ce s‑a petrecut! Iar dacă nu‑i purtăm în „inima lărgită” ‑ tot cu ascultare smerită de Biserică! ‑ pe toţi cei ce ne‑au fost încredinţaţi de Duhul Sfânt spre păstorire, atunci nu putem simţi adierea Sa înnoitoare, purificatoare şi sfinţitoare.

Aşadar, ca un modest ucenic al Bisericii întrunită în Sinodul Mare şi Sfânt, pot da o smerită mărturie despre bucuria de a fi simţit lucrarea Duhului Sfânt care, aşa cum ne învaţă Sfântul Grigorie Teologul,  „nu are de dat şi de primit ordine, ci suflă acolo unde este libertate” (se înţelege, faţă de egoism şi de păcat!). De asemenea, am înţeles, pe deasupra tuturor exprimărilor teologiei elaborate, corecte, bine documentate, că în Biserică şi în exerciţiul sinodalităţii, Dumnezeu are iniţiativele Sale! Aşa cum menţiona Patriarhul României în unele din cele 74 de intervenţii motivate teo­logic, misionar pastoral, în timpul lucrărilor Sinodului din Creta, „trebuie adăugată prietenie”, la toate abordările teologice! Trebuie să aderăm la calitate creştină, prin viaţă duhovnicească şi iubire frăţească reală, fără a căuta neapărat aritmetica sau suma numerică a aparţinătorilor Ortodoxiei. De asemenea, pe bună dreptate, în lumea noastră, cum iarăşi se exprima Întâistătătorul Bisericii noastre, ne acomodăm greu cu dialogul între libertate şi unitate!

Poate de aceea nu suntem, încă, destul de bine pregătiţi să ne înţelegem mai bine unii pe alţii, inclusiv în raporturile frăţeşti dintre Bisericile Ortodoxe Autocefale.

La Sfântul şi Marele Sinod, prin textele celor şase teme pomenite mai sus, au participat zece Sfinte Biserici Ortodoxe. Textele au fost însă avizate pozitiv, la întrunirea de la Chambésy, din ianuarie 2016,  de către toţi Întâistătătorii şi toate Sfintele Biserici, în Sinodele locale, care au formulat noi propuneri ori amendamente.

Sfintele Biserici care n‑au participat efectiv la Sinodul din Creta au trimis mesaje şi s‑au unit cu cei prezenţi prin sfinte rugăciuni şi prin dorinţa de a se multiplica eforturile de continuare a întrunilor panortodoxe „ca toţi să fie una”  în „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Prin „uşa” dragostei de Ortodoxie ne‑am regăsit în unitate, în frăţietate şi solidaritate, cu cei de aproape şi cu cei de departe. De altfel, nici la Sinodele Ecumenice n‑au putut participa efectiv toate Bisericile Ortodoxe, dar, în timp au primit, cu înţelepciune şi iubire de unitate, hotărârile respective!

Câteva ştiri despre modul cum s‑au desfăşurat lucrările Sfântului şi Marelui Sinod pot, sper, să ne ofere o imagine, cât de puţin folositoare despre binefacerile acestui eveniment al Bisericii noastre.

Prima observaţie este aceea că, în toate zilele, Sfânta Liturghie oficiată în limbile Bisericilor reprezentate a deschis lucrările în plen, desfăşurate la sala special pregătită pentru Sinod în Academia Ortodoxă din Creta, unde fiinţează o veche mănăstire.

De asemenea, în Ajunul Cincizecimii – Sâmbăta „Moşilor de vară“ – s‑a oficiat, de către Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, în prezenţa tuturor delegaţilor, Sfânta Liturghie, în Catedrala Mitropolitană din Kissamos, cu pomenirea numelor tuturor celor trecuţi la Domnul din toate Sfintele Biserici Ortodoxe care au lucrat pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod.

De remarcat, de asemenea, des­­­chi­derea evenimentului haric al Sfântului şi Marelui Sinod prin ofi­­cierea Sfintei Liturghii în Catedrala „Sfântul Mina“ din Heraklion, urmată de Vecernia specială, în cadrul căreia Preafericitului Părinte Patriarh al României i‑a revenit a rosti, în limba română, rugăciunea a cincea. A fost de faţă, creştineşte, şi Preşedintele Greciei, dl Prokopios Pavlopoulos.

De reţinut legătura dintre vuietul Sfântului Duh, la Cincizecime, şi invocarea în cuvânt de către Patriarhul Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, a aceleiaşi realităţi sacramentale, căci „Sfântul Duh, care umple pământul”, „care este acelaşi ieri, azi şi în veci” Se manifestă „la această comuniune liturgică şi la împărtăşirea din acelaşi Potir”, întrucât pentru Ortodoxie „unicul drum de călătorie în lumea aceasta este unitatea” (credinţei).

S‑a subliniat că această Sărbătoare a Cincizecimii „este o zi a strigătului către Mângâietorul cel Bun, ca să vină să locuiască în noi şi să ne păstreze Adevărul Său şi sfinţirea Sa, după cum a menţionat Domnul nostru în rugăciunea plină de agonie din Grădina Ghetsimani”. „În această mare zi a Cincizecimii, această cerere a Domnului este şi rămâne solicitarea primordială a întregii umanităţi, într‑o lume divizată şi plină de certuri, care însetează după unitate, pentru care Fiul lui Dumnezeu S‑a dat pe Sine pentru ca noi toţi să avem viaţă, şi să o avem din belşug”.

S‑a accentuat Adevărul care a stat, tot timpul lucrărilor Sinodului, ca un fir roşu în inimile tuturor participanţilor: „Biserica noastră Ortodoxă are marele dar şi binecuvântarea de a deţine tezaurul Adevărului şi să păstreze intact darul Preasfântului Duh, care umple toată lumea” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 7)⁷.

Astfel, de Sărbătoarea Prea­sfintei Treimi s‑au deschis lu­crările propriu‑zise ale Sfântului şi Marelui Sinod. Prezidiul Întâi­stătătorilor în formă de semicerc, asemenea absidei bise­ricii, la ca­re s‑au adăugat câte doi ierarhi participanţi la lucrările comisiilor pregătitoare, a arătat, pe deplin,  pri­matul comuniunii şi exerciţiul sinodalităţii între fra­ţii egali, având pe Hristos Dom­nul în centru, prin Sfânta Evanghelie  şi două lumini aprin­se, care iconizează cele două firi, dumnezeiască şi omnească, în Per­soana Veşnicului Arhiereu şi Cap al trupului mistic al Bisericii.

Zi de zi au fost prezentate te­mele mai sus‑amintite. S‑au pro­pus amendamente şi au funcţio­nat, aşa cum se cuvine, frăţietatea, dragostea şi dorinţa de unitate, chiar şi atunci când opiniile di­vergente deveneau tot voci ale unităţii, în diversitatea condiţiilor, situaţiilor şi a „crucilor” aposto­latului în lumea noastră, tot mai secularizată!

Trebuie să remarcăm, însă, şi unele discuţii mai accentuate şi uneori nuanţate, explicabile datorită tensiunilor existente chiar între noi şi creştinii diferitelor con­fesiuni, datorită depărtării unor Biserici, în timp, de sacra­litatea şi de Adevărul pe care le‑a primit, mărturisit şi păstrat cu multe jertfe Biserica Ortodoxă. Tema a şasea „Relaţiile Bisericii cu ansamblul lumii creştine” a provocat, de‑a lungul pregătirii Sfântului şi Marelui Sinod, în timpul lucrărilor şi după acestea, unele reacţii critice tocmai din lipsa dialogului şi, mai cu seamă, a ignorării Adevărului revelat, pe care nu‑l putem negocia!

Prin multiplele intervenţii mo­tivate teologic s‑a afirmat, cum se cuvine, importanţa rolului Bise­ricii Ortodoxe de păstrare şi de mărturisire a dreptei-credinţe, de care, din nefericire, unele Biserici ori confesiuni creştine s‑au separat în timp. Aşa cum a mărturisit, în Creta,  în repetate rânduri, Patriarhul României şi ierarhi ai Sfântului Sinod, celelalte Biserici ori confesiuni neortodoxe sunt, din punct de vedere istoric, Biserici însă nedepline, precum arată şi marele nostru teolog, Părintele Dumitru Stăniloae. În final, textele au fost adoptate, marcându‑se un important eveniment în viaţa Ortodoxiei, cu speranţa că, în timp, la viitoarele Sfinte şi Mari Sinode, vor fi abordate cu prioritate, aspectele misionar‑pastorale din viul şi experienţa reală a slujirii, azi, precum: familia creştină într‑o lume secularizată; educaţia creştină a tinerilor; aspectele vieţii monahale într‑o societate prea materialistă şi slujirea semenului, fratele nostru, tot omul, ca pe un „altar al lui Hristos”, aşa cum ne învaţă Sfântul Ioan Hrisostom.

Trebuie remarcat şi faptul că, la începutul şi la încheierea lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod au fost prezenţi, fără a lua cuvântul, şi reprezentanţi ai altor confesiuni creştine. De asemenea, este de notat şi faptul că, la încheierea lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod, s‑a conferit titlul de „Membru al Academiei Ortodoxe din Creta”, tuturor Întâistătătorilor Sfintelor Biserici Ortodoxe reprezentate.

Duminica, 26 iunie 2016, Întâistătătorii au coliturghisit în Catedrala din Chania, iar la sfârşitul Sfintei Liturghii a fost prezentată „Enciclica Sfântului şi Marelui Sinod”, care se publică integral şi  în revista noastră eparhială.

Binecuvântând pe Dumnezeu pentru acest important eveniment la care au participat şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh, în loc de concluzii redăm un scurt text publicat despre contribuţia românilor la Sinod, din ziarul grecesc „ORTHODOXI ALITHIA” din Tesalonic, 29 iunie 2016, p. 3: „Contribuţia (mărturia) Bisericii Române a obţinut cele mai multe aprecieri, în ceea ce priveşte lucrările Sfântului şi Marelui Sinod. Patriarhul României Daniel pe baza celor mai vrednice de crezare mărturii a fost cel mai activ. Atât Dânsul, cât şi ceilalţi sinodali români au studiat temele şi s‑au pregătit temeinic. La fiecare propunere – amendament – la temă aveau cel puţin trei propuneri (…).

De asemenea, buna organizare a Bisericii Ortodoxe Române s‑a văzut şi prin utilizarea mijloa­celor moderne de comunicare, prin care‑şi trimiteau mesajele lor. Acest fapt a ajutat la mai buna organizare şi evoluţia rapidă a lucrărilor. Şi reprezentantul mass‑media (echipa ‑ s.n.) a dat dovadă de mare seriozitate”.

Aceeaşi  apreciere duhovnicească a fost şi cu privire la oficierea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, la mănăstirea Gonia, de la Academie, în limba română, prezidată de PS. Visarion. Iar Corul psaltic „Tronos” de la Catedrala Patriarhală  a bucurat nu doar sufletele participanţilor la Sfânta Liturghie, în frunte cu Sanctitatea Sa, Bartolomeu şi Întâistătătorii şi ierarhii din alte Biserici, ci şi inimile ascultătorilor Concertului de Muzică bizantină susţinut la finalul Sinodului.

În rugăciune, prin mărturisirea dreptei‑credinţe şi cu inimile deschise spre împlinirea poruncilor, de la Sfântul Altar către sufletele tuturor fraţilor creştini, să mulţumim Domnului!

Să lucrăm pentru păstarea „Unităţii Duhului, în legătura păcii!”, ca fii şi slujitori smeriţi din Sfânta Biserică Ortodoxă.

 † CASIAN,

ARHIEPISCOPUL DUNĂRII DE JOS

1. PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt înainte, în vol. pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Documente pregătitoare, ed. Basilica, Bucureşti, 2016, p. 5.

2. Ibidem, p. 7.

3. PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt înainte, în vol. pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Hotărârile Întrunirilor Panortodoxe din 1923 până în 2009. Spre Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ed. Basilica, Bucureşti, 2013, p. 6.

4. Vezi despre istoricul problematicii şi textele Hotărârilor Presinodale, în vol. pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, op. cit.

5. Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, op. cit., pp. 9‑10.

6. PF Patriarh Daniel, Cuvânt Înainte, în vol. pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, Hotărârile Întrunirilor Panortodoxe din 1923 până în 2009. Spre Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ed. Basilica, Bucureşti, 2013, pag. 7.

7. Din Cuvântul Sanctităţii Sale, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, în cadrul Sfintei Liturghii de la Praznicul Cincizecimii.