O evaluare văzută prin ochii dascălilor…

„Tinereţea este, prin excelenţă,  vârsta căutării”

 „Tinereţea, credinţa şi întreaga creaţie s‑au întâlnit din nou la Buciumeni, la masa dialogului şi a comuniunii! Povestea adevărată de la Buciumeni ‑ cu şi despre tineri ‑ se conturează de la an la an, capătă învelişul luminos al Luminii dătătoare de viaţă veşnică. Povestea aceasta despre devenirea noastră întru ale tinereţii veşnice nu poate să fie decât dătătoare de speranţă şi de bucurie. Oricât de mult ar încerca societatea de astăzi să îi îndepărteze pe tineri de adevăratele valori păstrate şi propovăduite prin Biserica Ortodoxă  –  Maica Spiri­tuală a Poporului Român, vor exista şi astfel de momente, când elevii noştri vor descoperi – în Biserică, la Sfânta Liturghie ori în astfel de manifestări ale sufletului românesc – firescul existenţei lor, Adevărul Care îi va călăuzi în viaţă; Adevărul Care îi va ajuta să se descopere, să fie ei însişi, să devină candele de lumină în familiile lor, în comunităţile lor, oamenii buni care tind spre desăvârşire.

Tinereţea este, prin excelenţă, vârsta căutării, a întrebărilor, a dialogului şi această sete de cunoaştere şi‑a găsit din plin Izvorul de apă limpede în codrii Buciumenilor. Cu multă iubire, tact şi respect pentru libertatea la care tânărul ţine mai mult ca la orice, preoţii au răspuns liceenilor la întrebări, explicându‑le că Ştiinţa şi Credinţa se completează şi nu se exclud, că ambele sunt căi prin care Dumnezeu ni Se descoperă; mai mult, că minunea nu este un mister, fiindcă ar fi ceva ascuns şi imposibil de cunoscut, Dumnezeu fiind prea măreţ pentru a fi exprimat în cuvinte… Dimpotrivă. Din dragoste pentru noi, oamenii, Dumnezeu L‑a trimis pe Fiul Său în lume, S‑a Întrupat, a propovăduit, a pă­timit, S‑a Răstignit, a Înviat şi S‑a Înălţat la Ceruri, pentru ca şi pe noi să ne înalte în Lumina cea neînserată a Sfintei Treimi. Dumnezeu este partenerul nostru de dialog, de comuniune veşnică, noi doar trebuie să‑L căutăm şi să dorim să vedem lucrurile minunate pe care le face în fiecare clipă pentru noi… În această nouă lumină, tinerii participanţi au înţeles mult mai bine fundamentul credinţei noastre, pe care astăzi ştiinţa nu o poate explica. Fiindcă, „numai Dragostea, Care este Dumnezeu, poate fi împărţită la nesfârşit fără să se micşoreze…”

(Prof. Iuliana Aron ‑ Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi).

 

Pelerinajul stimulează dezvoltarea intelectuală,

gândirea creatoare…

Pelerinajul de la Mănăstirea Bu­ciu­meni, în viaţa profesorului de Religie şi a elevului, este o alternativă educaţională menită să stimuleze dezvoltarea intelectuală, valorile morale, gândirea creatoare, spiritul novator, spiritul de cooperare şi de sociabilitate. Este alternativa cea mai potrivită pentru a petrece timpul liber oferindu‑ne nouă profesorilor modalitatea de a atinge cele mai importante obiective specifice edu­caţiei spirituale. Educaţia reli­gioasă are nevoie de metode potri­vite pentru a ajunge la sufletul adolescenţilor în căutarea lui Dumnezeu. Acest pelerinaj urmăreşte să‑i conducă pe tineri spre Dumnezeu prin con­templarea  frumuseţii creaţiei, sesi­zarea purtării de grijă a lui Dumnezeu prin eforturile jertfelnice ale tuturor celor implicaţi: părinţii duhovnici, maicile din mănăstire şi autorităţile locale. Ne oferă, în egală măsură, o bogăţie de metode de a relaţiona cu Dumnezeu: rugăciunea, meditaţia religioasă, Sfânta Liturghie şi împăr­tăşirea cu Sfintele Taine. Este în acelaşi timp şi o dovadă de curaj de a‑L mărturisi pe Hristos, spunând: „da!”, ca răspuns, la che­marea lui Dumnezeu.

Îi urmăresc cu interes pe elevi de fie­care  dată când venim la Bu­ciu­meni şi le citesc pe chipuri sfii­­ciunea, cuminţenia, dar şi curio­zitatea, aşteptarea şi pro­vocarea. Adolescenţa este o vârstă foarte frumoasă, plină de iubire şi de speranţă, iar credinţa elevilor în Dumnezeu capătă forme intense, izvorâte din necesitatea de a corecta răul, de a realiza lucruri măreţe, de a schimba „faţa lumii” într‑una nematerială, înţelegătoare, „cu o politeţe impecabilă”, cum afirma părintele Nicolae Steinhardt. Aceste idealuri ale elevilor se suprapun foarte frumos cu idealurile educaţionale religioase, numai că ele sunt aşezate pe liniştea, blândeţea şi iubirea  Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, cred că acest pelerinaj este o metodă în sine de a relaţiona în mod profund cu Dumnezeu, de a‑L întreba pe Dumnezeu, de a dialoga cu Dumnezeu şi cel mai important de a ne împărtăşi cu Dumnezeu.

Formarea personalităţii elevilor în concordanţă cu valorile creştine se realizează pe parcursul anilor de studiu, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structura propriilor atitudini şi convingeri, dar şi prin aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii. Astfel, pelerinajul ‑ ca formă de realizare a educaţiei religioase ‑ rămâne de maximă actualitate; devine important pe zi ce trece,  cultivând buna rânduială, liniştea sufletească şi simţul cucerniciei.

 Prin urmare, această ieşire din cotidian, din automatism şi din iureşul faptelor de tot felul, ne conduce într‑o lume a iubirii lui Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima spre iubirea aproapelui. Pelerinajul de la Buciumeni ne impresionează, ne copleşeşte, ne obligă să facem la fel ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să‑L iubim, necondiţionat, pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, ca pe noi înşine. Simt şi cred, ca şi elevii mei, de altfel, că pelerinajul de la Mănăstirea Buciumeni are ecou şi trebuie mai departe cultivat cu atenţie, pentru a fi cu chipurile senine şi vrednici de a primi, cu recunoştinţă, darurile pe care ni le oferă mereu Dumnezeu.

(Prof. Ionica Viorica Popa, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” Galaţi).

 

Un proiect educaţional numit… Buciumeni!

În tumultul experienţelor de viaţă pe care ne străduim să le acumulăm ori să le încercăm, din dorinţa de a înţelege mai bine viul, într‑un context specific trăirii noastre româneşti, răsare mândru şi viteaz, îm­­bujorat precum trandafirii, un vlăs­tar  experimental – la început, viabil – dovedit, adaptat la condiţiile de mediu, folosind cu succes toate materiile naturale puse la dispoziţie. Nu, nu vorbim de cercetarea ştiinţifică de la Fundulea, nici de vreun soi special de plante, verificat cu minuţiozitate de vreun agricultor celebru, ci de sufletul viu de la Buciumeni‑ Sărbătoarea Sfintei Treimi.

Am folosit această sintagmă gândindu‑mă la  „focul viu” din tra­diţia  românească  ori  la  „rugul aprins’’ din Vechiul Testament, cu sensul de vivacitate, viul care exis­tă atât timp cât se consumă, se implică, iubeşte. Focul e viu dacă e aprins, ori nu există. Sufletul e viu prin experienţa iubirii, alt­­fel doar supravieţuieşte. Îmi permit să vorbesc despre el în acest fel, deoarece, de şaisprezece ani îl urmăresc din perspectiva profesorului însoţitor de grup care a  văzut, auzit şi observat.

Am observat evoluţia aces­tui proiect, dezvoltarea sa, ma­tu­­rizarea şi tendinţa spre echi­­libru;  în fiecare an apare ceva nou, iar acest lucru îl face dorit şi aşteptat: elevi la primul pelerinaj, teme noi, rugăciunea vie, comesenizarea elevi‑preoţi, convorbirile neaşteptat de reale (vorba unei fete, promoţia 2016: „nu mă aşteptam să fiu as­cul­tată, să reacţioneze cineva la glumele mele!“), curiozitatea, dar şi legătura invizibilă prin rugăciunea din pădure, simplitatea şi sinceritatea. Şi pot spune că aceste ultime două elemente formează perechea neuronală spirituală a acestui proiect care atrage ‑ aşa lucrează Dumnezeu ‑ cel mai simplu lucru, unitatea de bază şi elementul pe care oamenii divizaţi îl descoperă. Oamenii de care vorbesc sunt copiii, aşa îmi place să le spun şi la şcoală (oameni mai micuţi, dar care vor fi mari), sunt elevii de liceu, „liberi“, dar plini de prejudecăţile mediilor online, care formează adevăruri fără rădăcini, adeseori, false şi pe care aceste minţi în formare le preiau grosso modo. Elevii vin la Buciumeni să vadă cum este, iar ultimul lucru pe care şi‑l închipuie este să găsească ceva bun la Biserică, acolo unde sunt preoţi cu multe „acumulări materiale’’ care ştiu „să primească’’ nepuţinţele şi bucuriile noastre. De aceea, toţi elevii cu care am venit la acest eveniment mi‑au spus invariabil: „nu mă aşteptam să fie aşa!’’. Da, Biserica oferă, ei au primit. Ce anume? Multă căldură sufletească, darul rugăciunii comune în pădure, d‑ale gurii (e foarte important să şi mănânci – pe gratis – citez elevii!), zâmbete, bucurie, răbdare, ascultare. Şi‑au mai primit ceva: libertatea de „a fi“ tu însuţi. Aceste  „ingrediente˝ fac din «Proiectul educaţional Buciumeni» un loc în care elevii, adolescenţii noştri revin cu plăcere, îşi amintesc de el peste ani şi, din aceste motive, neapărat trebuie dus mai departe!

Am vorbit la început de o evoluţie şi este una reală, observabilă din mai multe puncte de vedere.

În primul rând elevii şi perspectiva întrebărilor la final de ani ‘90, atunci când ne‑am început călătoria spre suflet cu antiteze de natură ştiinţifică, gen creaţie‑evoluţie;cu necesitatea dialogului cu celelalte culte creştine; cu preocupările pentru găsirea unor soluţii viabile pentru problemele de familiei, probleme minore faţă de cele de astăzi.

Peste ani, Religia în Şcoala Românească şi‑a câştigat un loc bun, iar după anii 2000 spre 2005‑2006 e prezent spiritul  creştin  mai jovial, mai aşezat şi doritor de echilibru. Schimbarea apare mai târziu odată cu experienţele Occidentului, cu deschidere spre alte ˝target‑uri˝ ale vieţii, iar astăzi, de Sărbătoarea Sfintei Treimi, în zi liberă legală şi cu Religia la opţiunea părinţilor sau elevilor, tinerii noştri aleg să meargă în pelerinaj, la Buciumeni, ca să se întâlnească cu Hristos şi să fie în comuniune cu alţi tineri de seama lor.

Pentru mine e un lucru foarte bun, dar cu o mai mare răspundere a discursului care, neapărat, se rapor­tează la Hristos şi se adaptează la ascultători. Nici ora de Religie nu mai e ca în anii ‘90. Astăzi, dezbaterile, provocările intelectuale, acţiunile de voluntariat au im­pact sufletesc, sunt ca parabolele traduse pe înţelesul lor. Şi am mai observat ceva: azi vin  la Buciumeni şi copii care nu pun întrebări, se roagă, se bucură şi revin cu drag pentru că ştiu cât de bine este să fie oamenii împreună, în Hristos şi cu Hristos. Este încă o sinapsă a acestui suflet viu, a echilibrului care susţine furtuna întrebărilor, nesiguranţei ori neştiinţei, neîncredinţării, deoarece a pune întrebări şi a căuta răspunsuri nu defineşte ateul, ci căutătorul de Adevăr. Ce nu le place elevilor? Forma­lismul şi forma­litatea, neimplicarea, răspunsul searbăd, platitudinea, extra­vaganţa verbului şi a firii. E nor­mal şi firesc să căutăm bunătatea, sinceritatea, iubirea, înţe­legerea şi răbdarea, tocmai moti­vele pentru care ei, oamenii mici de azi, vin aici la Buciumeni.

Sper şi mă rog ca acest „vlăstar” al rugăciunii să crească mai mult, mai bine şi să ofere şi altor generaţii lumină şi putere, un reper de echilibru atunci când furtunile vor fi mai puternice. Mă rog ca toţi cei care au făcut să crească acest „copil˝ – de la Părintele Arhiepiscop, preoţi, măicuţe şi până la cel mai simplu iubitor de Dumnezeu – să primească mai mult har şi dar de la Dumnezeu.

(Prof. Ionica Iconaru, CN „Gh. M. Murgoci”‑ Brăila).

 

Unitate duhovnicească între

 Insula Creta   şi „raiul de Acasă”

Dialogurile duhovniceşti dintre elevi, părinţi şi profesorii de Religie au fost interactive şi s‑au bazat pe interdisciplinaritate. Preoţii şi dascălii de Religie au dat răspunsuri avizate la temele propuse şi la nenumăratele întrebări, astfel încât, toţi participanţii, cel puţin la modul declarativ, au plecat spre casă cu soluţii la problemele şi întrebările lor. Mai mult, au adunat binecuvântări arhiereşti, sfaturi, îndemnuri,  modele de urmat în viaţă… Lângă aceste daruri s‑au adăugat iconiţe,  cărţi de rugăciune pentru tineri, revista „Călăuză Ortodoxă” şi volumul  „Hristos în căutarea tânărului şi tânărul în căutarea lui Hristos”, editate de Tipografia eparhială „Candela cuvântului” a Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Şi nu numai atât!