La doar câţiva kilometri de şoseaua ce duce de la Brăila spre Focşani, la confluenţa râului Buzău cu Siretul, pe raza comunei Măxineni, se menţine aprinsă candela spiritualităţii ortodoxe, prin istoricul aşezământ monahal voievodal cel are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Biserica veche a mănăstirii a fost ridicată şi înzestrată cu toate cele de trebuinţă între anii 1636 şi 1637, de către domnitorul Matei Basarab, care afirma că locul unde se construise sfânta mănăstire este “bun şi tare”.
Datorită rolului ei semnificativ militar şi politic, domnitorii Ţării Româneşti au sprijinit permanent mănăstirea, înzestrarea ei materială atrăgând însă atenţia trupelor străine care, în mai multe rânduri, au prădat aşezământul.
O deosebită atenţie i‑a acordat acestei vetre monahale Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, care, de pe la anul 1708 a întărit drepturile anuale ale mănăstirii asupra tuturor proprietăţilor funciare şi, de asemenea, a intervenit pe lângă domnul Moldovei, Mihai Racoviţă să îngăduie egumenului mănăstirii să taie cotul Siretului pentru a nu lăsa „acea sfântă mănăstire să se prăpădească, fiind cu multă cheltuială”.
În contextul vremurilor tulburi şi datorită repetatelor inundaţii, pe la mijlocul secolului al XVIII‑lea, mănăstirea a decăzut până la întreruperea vieţii monahale, pentru ca apoi, în perioada anilor 1858‑1859, sub domnia lui Alexandru Ghica şi apoi a lui Alexandru Ioan Cuza, să aibă loc prima restaurare majoră.
Doi ani mai târziu, clădirile au fost reparate de egumenul acesteia, fapt despre care aflăm din pisania mănăstirii: „S-a ridicat din temelie acest dumnezeiesc lăcaş întru cinstea şi pomenirea naşterii sfântului Ioan Botezătorul de către fericitul întru pomenire Domnul Matei Basarab voievod, anul 1638, în trecerea ce a avut cu oştirea sa pe aici. După termen de 220 ani fiind ajunsă în ruinare de intemperiile vremurilor, acum, din porunca Creatorului s-a răzuit, înnoit şi împodobit în zilele şi prin bunăvoinţa a prinţului caimacan Alexandru Ghica – reparându-se prin silinţele şi din parte-i cheltuieli a cuvioşiei sale Chiprian, egumenul acestei mănăstiri, luând săvârşire în zilele luminatului Domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan I, iar Episcop al Eparhiei Dumnealui Domn Filotei, 1859.”
În timpul Primului Război Mondial, în jurul mănăstirii s‑au purtat lupte grele între Armata Română şi cea a Puterilor Centrale rezultatul fiind prăbuşirea zidurilor, la 17 februarie 1917, sub tirul artileriei, dar şi din cauza exploziei depozitului de muniţie aruncat în aer de Armata Rusă. Astfel, datorită patimilor omeneşti, peste vechea ctitorie voievodală se aşterne vălul greu al trecerii timpului, veghind parcă spre odihnă, în aşteptarea vremii în care cineva avea să se învrednicească să reaprindă candela credinţei strămoşeşti.
După şaptezeci şi trei de ani, pe 24 iunie 1990, la prăznuirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, mănăstirea a reînviat când, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, aici s‑a auzit din nou glas de toacă. Dangătul clopotului chema tot creştinul la rugăciune! Atunci, s‑a slujit Sfânta Liturghie arhierească şi a fost numit stareţ al vetrei voievodale, aproape ruinate, arhimandritul Simion Victor Ovezea.
Astăzi, prin neobosita purtare de grijă a Chiriarhului locului, cu susţinerea financiară a Ministerului Culturii, a Consiliului Judeţean Brăila şi cu eforturile Muzeului Brăilei, mănăstirea a îmbrăcat haine noi, de sărbătoare, fiind finalizate nu numai construcţia noii biserici, a chiliilor şi dependinţelor mănăstirii, ci şi restaurarea vechii ctitorii voievodale.
Şi anul acesta, la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, râuri de pelerini şi‑au îndreptat paşii spre vatra monahală unde, împreună cu slujitorii şi monahii mănăstirii au înălţat rugăciune către Atotmilostivul Dumnezeu.
La altarul de vară, amenajat în vecinătatea noii biserici a mănăstirii, un sobor alcătuit din preoţi reprezentanţi ai Centrului Eparhial, ieromonahi, preoţi de la parohiile din jur şi diaconi, însoţiţi de rugăciunile celor câteva sute de pelerini, au săvârşit slujba Sfintei Liturghii.
Deşi aflat în insula Creta, la aproape două mii de kilometri depărtare, pentru a participa la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a ţinut să încredinţeze, printr‑un mesaj rostit prin telefon, pe toţi cei prezenţi la sărbătoare, de necontenita sa purtare de grijă faţă de poporul cel dreptcredincios din Eparhia Dunării de Jos.
După slujba Sfintei Liturghii, slujitorii şi pelerinii s‑au îndreptat spre biserica restaurată, unde a fost săvârşită slujba de pomenire a ctitorilor voievozi, egumeni, slujitori, monahi şi binefăcători ai mănăstirii.
La încheierea rânduielilor liturgice prin care au primit hrana cea duhovnicească, slujitorii şi credincioşii s‑au bucurat împreună şi de agapa frăţească oferită, ca prinos al iubirii, de către obştea mănăstirii aflată la ceas de sărbătoare.
Protos. Ignatie Antohe,
Stareţul Mănăstirii „Sf. Arhangheli”, Galaţi