Volumul – însumând 480 de pagini, semnat de părintele iconom stavrofor Eugen Drăgoi ‑ intitulat: Mărturii de viaţă bisericească în ţinutul Tecuciului, de la începuturi până la anul 1800, apărut la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos Galaţi – cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Casian, Arhiepiscopul locului – poate fi considerat o lucrare de referinţă în domeniul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române.
Trebuie să fi iubit mult părintele Eugen aceste locuri şi oamenii săi, preoţi şi mireni pentru a le dedica o muncă de mulţi ani, tăcută şi smerită, concretizată în cele din urmă în volumul mai sus amintit.
Înscriindu‑se pe linia unor redutabili istorici ai acestei zone, din care fac parte Th. Codrescu, Alexandru Papadopol, Moise N. Pacu, Theodor Ciuntu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Radu Vulpe, Ion Dragomir, Silviu Sanie, Ion T. Sion, Paul Păltănea, Dan Teodor, C. Solomon, C. Stoide, etc. autorul face o caldă pledoarie pentru a redescoperi continuitatea vieţuirii ortodoxe pe aceste ţinuturi, precum şi nobleţea spiritului românesc din Moldova de sud.
Beneficiind de o bibliografie impresionantă, (peste 30 de pagini cuprind doar titlurile consultate de autor), de un glosar şi un indice ca instrumente adiacente înţelegerii fenomenului istoric din zona de interes amintită, lucrarea aceasta este indispensabilă oricărui istoric al Bisericii, dar şi oricărui pasionat de istoria românilor, în general.
Cel mai important merit al lucrării cred că îl reprezintă echilibrul dintre probitatea ştiinţifică şi dimensiunea constructivă a istoriei, în ansamblul său. Este admirabil modul în care preotul Eugen Drăgoi a depăşit triumfalismul desuet al istoriilor de altădată, fără a cădea în cursa unui istorism agresiv şi deconstructivist. Navigând printre diverse teorii, mai vechi sau mai noi, mai departe sau mai aproape de adevărul istoric, autorul impresionează printr‑un discurs argumentat, seren, care în final ne deschide perspective luminoase asupra trecutului, oferindu‑ne o viziune integrativă a istoriei Bisericii, în contextul istoriei poporului român.
Sunt foarte interesante mai ales paginile dedicate istoriei monahismului din ţinutul Tecuci.
Autorul certifică, de pildă, existenţa a două aşezăminte monahale chiar mai înaintea celei ,,de la gura Bârlăjiţei, unde este Agapie…“, mănăstire atestată la 15 iulie 1448. Părintele Drăgoi certifică existenţa a două mănăstiri mai vechi decât cele descoperite de către istoricul Ion T. Sion şi anume: mănăstirea de la Filipeni, atestată înainte de 6 iulie 1438 şi cea cunoscută ca fiind a lui ,,Ciunca Stan”, atestată la 5 aprilie 1445, care a fost construită chiar mai înainte de anul 1400.
Parcursul istoric al acestor aşezăminte monahale, ca şi slujirea protopopilor sau preoţilor din zona studiată ni se desfăşoară pe dinaintea ochilor, pe parcursul mai multor secole, într‑un mod cât se poate de convingător, ca un film panoramic.
Pagini valoroase, multe sinteze erudite, redactate într‑un spirit irenic sunt dedicate analizei mărturiilor arheologice privind vieţuirea creştină în Moldova, activităţii protopopiatelor locale, întemeierii Mitropoliei de Roman, precum şi activităţii bisericeşti, în general.
Monografie de anvergură dedicată ortodoxiei moldoveneşti de la începuturi până în zorii secolului al XVIII‑lea în Moldova de Jos, cartea pr. Eugen Drăgoi pare a fi o adevărată invitaţie la nobleţe. Printre rândurile prezentei lucrări aristocraţia spiritului ortodox este la ea acasă. Lectura cărţii, deşi reclamă o anumită asceză a gândului, te răsplăteşte în cele din urmă prin aceea că prin intermediul recursului la documentele istorice îţi restituie identitatea ortodoxă şi românească, fără de care am rătăci într‑o Europă fără jaloane.
Pr. conf. dr. Dorin Gabriel Pandele,
Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“