Agenda Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian

LITURGICE

IPS Casian2 maiSf. Atanasie Patelarie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Biserica „Sf. Atanasie Patelarie“ din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

3 mai – participă la slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de pomenire  la mormântul mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

5 mai – participă la Sfânta Liturghie, la Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie şi Sf. M. Mc. Efrem cel Nou” din municipiul Galaţi, şi sfinţeşte racla în care se păstrează un fragment din Moaştele Sf. Efrem cel Nou, la final rostind un cuvânt de învăţătură cu ocazia celui de-al doilea hram al acestui sfânt lăcaş; săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Galaţi şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

6 mai – Izvorul Tămăduirii – săvârşeşte, la Biserica parohiei mixte româno-elene ,,Bunavestire“ din municipiul Brăila, slujba Sfintei Liturghii, precum şi slujba Aghesmei celei mici, rostind cuvânt de învăţătură, cu prilejul sărbătorii celui de-al doilea hram al bisericii.

7 mai – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, la Catedrala Arhiepiscopală din Bacău, împreună cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor şi PS Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, urmată de slujba de pomenire, la împlinirea a 7 ani de la trecerea la cele veşnice, a fostului Episcop Ioachim al Huşilor.

8 mai – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte slujba de pomenire pentru Arhiepiscopul Antim Nica, la 22 de ani de la trecerea la cele veşnice; săvârşeşte, la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” – Galaţi, slujba „Stâlpilor” pentru prof. Doru Resmeriţă, fost Inspector  Şcolar  General  al  jud. Galaţi, rostind un cuvânt de evocare a personalităţii acestuia.

12 mai – participă, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu ocazia Sinaxei Monahale a stareţilor, stareţelor, egumenilor şi egumenelor din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

15 mai – săvârşeşte, la Biserica „Sf. Mc. Antim” din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia serbării celui de-al doilea hram al acestui sfânt locaş, „Sfintele Femei Mironosiţe”; săvârşeşte, la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi,  Taina Sfântului Botez pentru prunca Teodora Ştefan şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

16 mai – participă, la Capela Seminarului  Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, la Sfânta Liturghie şi prezidează slujba de Te-Deum cu prilejul întâlnirii de 20 ani a absolvenţilor promoţiei 1996; săvârşeşte slujba parastasului la împlinirea a 124 de ani de la trecerea la cele veşnice a Episcopului Melchisedec Ştefănescu, rostind cu această ocazie un cuvânt de învăţătură.

21 maiSfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – slujeşte, împreună cu ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Sfânta Liturghie, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi săvârşită pe podiumul special amenajat lângă Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu ocazia hramului istoric al acestui sfânt lăcaş.

22 mai – săvârşeşte Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

23 mai – participă la Sfânta Liturghie şi săvârşeşte slujba de Te-Deum, la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, în prezenţa corpului profesoral şi a tuturor elevilor seminarişti, absolvenţi ai  claselor a XII-a, secţiile Pastorală şi Patrimoniu, adresând cuvânt de învăţătură şi oferind daruri de suflet promoţiei 2016 a acestei şcoli teologice.

25 mai – săvârşeşte, la Biserica Parohiei Cuza Vodă, jud. Galaţi, slujba înmormântării preotului Liviu Morar şi rosteşte un cuvânt funebru.

27 mai – participă, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din loc. Făurei, jud. Brăila, la slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de preoţii Protopopiatului Făurei, cu prilejul conferinţei pastoral-misionare de primăvară.

29 mai – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, la Mănăstirea Cocoş, jud. Tulcea, împreună cu PS Visarion, Episcopul Tulcii şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocazia aniversării centenarului târnosirii bisericii mari a acestui aşezământ monahal.

31 mai – participă, la Biserica „Sfinţii Apostoli” din municipiul Brăila, la slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de preoţii protoieriei, cu prilejul conferinţei pastoral-misionare de primăvară; la slujbă au asistat şi elevi ai Liceului de Arte „Haricleea Darclée“ cărora, la final, le prezintă o cateheză despre icoană şi iconografie în Ortodoxie; săvârşeşte, la Centrul pastoral – social al Parohiei „Naşterea Domnului“ din municipiul Brăila, slujba de sfinţire şi inaugurarea Grădiniţei „Îngeraşul“, aşezată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, în prezenţa copiilor, a părinţilor şi a profesorilor voluntari.

5 iunie – slujeşte, din delegarea şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Alexie, Mitropolit de Atlanta (Patriarhia Ecumenică), Înaltpreasfinţitul Părinte Dimitrie, Mitropolit de Irinoupolis (Patriarhia Alexandriei), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Mitropolit de Vostron (Patriarhia Ierusalimului), Preasfinţitul Părinte Arsenije, Episcop de Toplica (Patriarhia Sârbă), Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Plodviv şi Preasfinţitul Părinte Arsenie, Episcop de Znepolsk (Patriarhia Bulgară), Preasfinţitul Părinte Grigorie, Episcop de Messaoria (Biserica Ortodoxă a Ciprului), ÎPS Pantelimon, Mitropolit de Veria, Kampania şi Nausa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghe, Mitropolit de Kitrous (Biserica Ortodoxă a Greciei), Preasfinţitul Părinte Grigorie, Episcop de Supraśl (Biserica Ortodoxă a Poloniei), la resfinţirea vechii Catedrale Mitropolitane din Veria (Grecia), urmată de Sfânta Liturghie.

6 iunie – participă, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de Te-Deum, cu prilejul deschiderii lucrărilor Sfântului Sinod.

 

SOCIAL-CULTURALE

1 maiÎnvierea Domnului – vizitează, cu prilejul Praznicului Învierii Domnului, creştinii şi creştinele privaţi de libertate de la Penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi; participă, la Centrul pastoral-misionar „Sf. Cuv. Ioan Casian” din Galaţi, la tradiţionala întâlnire de Sf. Paşti cu preoţii din municipiul Galaţi şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

5 mai – prezidează, la Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din cadrul Centrului Eparhial,  Comisia de Evaluare la nivel eparhial a Concursului „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”.

6 mai – vizitează copiii internaţi în cadrul Secţiei de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă din municipiul Brăila, cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii, săvârşind rugăciuni de sănătate şi oferind pacienţilor daruri de suflet; participă, la Capela Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi, la secţiunea de Muzică Psaltică a Concursului internaţional de interpretare muzicală „Miniatura romantică“, la care au concurat elevi de la seminariile teologice din Iaşi, Huşi, Buzău, Craiova şi Galaţi.

12 mai – participă, la Palatul Patriarhiei Române din Bucureşti, la lucrările Sinaxei Monahale a stareţilor, stareţelor, egumenilor şi egumenelor din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

13 mai – participă, la Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, la inaugurarea celei de-a V-a ediţii a Concursului Profesional Tehnic „Mihai Honorius Teodorescu“ la care au participat 230 elevi de la liceele tehnologice din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea şi Tulcea; în acest context rosteşte un cuvânt de învăţătură către tinerii prezenţi şi le oferă daruri de suflet.

19 mai – premiază, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, elevii câştigători la etapele pe protoierii şi, respectiv, pe Eparhie ale Concursului naţional catehetic „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”, organizat de Patriarhia Română cu prilejul „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox“ şi oferă tuturor concurenţilor Diploma „Tinereţe şi credinţă“, emisă de Arhiepiscopia Dunării de Jos;  în Sala „Sergiu Dumitrescu“ a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos premiază elevii seminarişti participanţi la Concursul  Naţional de Pictură Bizantină „Culorile – lumina sufletului“, desfăşurat în cadrul Proiectului naţional „Teologia în contemporaneitate“.

21 mai – asistă, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la ceremonia de premiere a elevilor câştigători ai etapelor pe eparhii şi, respectiv, pe Patriarhie, participanţi la Concursul naţional catehetic „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”; participă la evenimentul „Noaptea europeană a Muzeelor”, desfăşurat la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

26 mai – participă, la Seminarul Teologic din Galaţi, la o înregistrare pentru realizarea unui film documentar pe tema „Sf. Ioan Iacob Hozevitul – viaţa şi lucrarea”,  pentru Trinitas TV.

27 mai – prezidează, la Liceul Teoretic „George Vâlsan“ din municipiul Făurei, întâlnirea cu un grup de tineri din fiecare parohie a protopopiatului, rostind cuvânt despre legătura spirituală dintre tineri şi Biserică şi despre modalităţile concrete în care se poate realiza astăzi educaţia religioasă a tinerilor ortodocşi.

30 mai – prezidează, la Sala „Episcop Chesarie Păunescu” de la Centrul Eparhial, examenul cu anul II – Master de la secţiile teologice din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

31 mai – prezidează, la Biserica „Sf. Apostoli“ din municipiul Brăila, întâlnirea cu un grup de 40 elevi olimpici la diferite discipline şcolare de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“ – Brăila, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi, care au luat parte la dezbaterile cu privire la educaţia religioasă a tineretului ortodox, precum şi la conferinţa susţinută de dl dr. Mirel Bănică, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române.

1 iunie – participă, în Sala de festivităţi „Episcop Cosma Petrovici“ din cadrul Aşezământului filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi, la programul de activităţi religioase, cultural-artistice şi educaţionale, intitulat „Ziua Porţilor deschise” şi dedicat Zilei Internaţionale a Copilului; în acest context, rosteşte rugăciuni pentru sănătatea şi ajutorul copiilor şi părinţilor creştin ortodocşi din întreaga lume şi oferă copiilor prezenţi daruri de rechizite, dulciuri, cărţi de rugăciuni şi iconiţe; participă, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan“ din Galaţi, la manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, precum şi aniversării a 30 de ani de funcţionare a acestei instituţii spitaliceşti în actuala locaţie.

 

ADMINISTRATIV-SINODALE

14 mai – prezidează, la Aşezământul ,,Sf. Pantelimon” din Lacu Sărat, întrunirea Comisiei Liturgice Eparhiale; vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii Măxineni, judeţul Brăila.

15 mai – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii „Sf. Trifon”, judeţul Galaţi.

17 mai – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

20 mai – participă, în Sala ,,Cuv. Ioan Casian” din Palatul Patriarhiei, la şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, desfăşurată la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti.

23 mai – prezidează, la Sala ,,Episcop Chesarie Păunescu” din cadrul Centrului Eparhial – Galaţi, întrunirea cu tinerii teologi şi viitoarele lor soţii, însoţiţi de părinţii acestora, acordându-le arhiereasca binecuvântare în vederea căsătoriei.

25 mai – prezidează, la Şcoala gimnazială din localitatea Cuza-Vodă, lucrările Conferinţei pastoral-misionare de primăvară din protopopiatul Covurlui şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

27 mai – prezidează, la Liceul Teoretic ,,George Vâlsan”  din localitatea Făurei, lucrările Conferinţei pastoral – misionare de primăvară a preoţilor din protopopiatul Făurei şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

31 mai – prezidează, la biserica ,,Sf. Apostoli” din municipiul Brăila, lucrările Conferinţei pastoral-misionare de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Brăila şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

6-7 iunie – participă, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, la şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

8 iunie – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

 

PRIMIRI

16 mai – primeşte, la Centrul Eparhial, preoţii promoţiei 1996 de la Seminarul Teologic din Galaţi, care slujesc în alte eparhii din ţară.

17 mai – primeşte, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, delegaţia de clerici din Biserica Ortodoxă a Ucrainei condusă de ÎPS Părinte Alexandru, Mitropolit de Pereaslav, Hmelniţkii şi Vişnev.

 

EXTERNE

2-4 mai – cu binecuvântarea şi din delegarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, participă la lucrările Congresului ştiinţific internaţional „Pavleia“, organizat de Mitropolia de Veria, Kampania şi Nausa, la iniţiativa ÎPS Mitropolit Pantelimon.

Pr. Gelu Aron, secretar eparhial