Preocupările ecleziastice menite să valorifice în plan educativ viaţa religioasă şi culturală creştină, au o tradiţie îndelungată la Dunărea de Jos. Este cunoscut că activitatea educativă a Bisericii a fost rânduită de Însuşi Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să cunoască voia Lui şi să o împlinească. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de religie, Biserica a venit întotdeauna în ajutorul societăţii, promovând dragostea, prietenia, pacea, înţelegerea, într-ajutorarea şi cooperarea între semeni, toate acestea constituind principiile de bază ale credinţei creştine.
Prezenţa parteneriatului educaţional dintre parohie şi şcoală în sistemul de învăţământ contemporan reprezintă expresia unei continuităţi, la nivel pedagogic, a valorilor creştine propuse de ora de religie pentru formarea personalităţii bunului creştin.
Este de o mare importanță conlucrarea reală şi susţinută dintre cei doi factori educativi principali – Școala şi Biserica, iar profesorul de religie poate constitui un liant prin intermediul căruia tânărul poate intra mai uşor în centrul vieţii parohiale şi comunitare, prin implicarea în unele activităţi religioase alături de părinţi. Biserica şi Şcoala au un fundament comun de acţiune şi un spirit de reciprocitate, care le permit să se unească prin Parteneriatele educaţionale. Din experienţa pe care o avem, acestea nu „produc” elevi de succes, ci îndrumă, energizează şi motivează elevii, aşa încât ei să obţină succesul prin experienţele personale.
Parteneriatul educaţional presupune colaborare, cooperare, comunicare eficientă, acceptarea diferenţelor şi interacţiuni îndreptate în scopul optimizării rezultatelor educaţiei.
În contextul unei societăți ce se schimbă într-un ritm tot mai alert, operînd modificări de formă și de fond la nivelul tuturor subsistemelor sale, învățământul religios trebuie să-și asume o nouă perspectivă asupra funcționării și evoluției sale. Din această perspectivă, o prioritate a strategiilor orientate către dezvoltarea educației o reprezintă parteneriatul educațional.
Pentru a realiza în mod practic un parteneriat durabil, trebuie să se efectueze o schimbare de valori, atitudini, comportamente la nivelul tuturor factorilor sociali implicați: cadre didactice, familie, elevi, reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale și nonguvernamentale.
Şi Biserica şi Şcoala sunt construite pe un sistem deschis, se află în relație directă cu mediul în care trăiesc copiii. Ambele oferă o colaborare bazată pe flexibilitate în luarea de decizii și se influențează reciproc. De aceea, construirea unui parteneriat eficient între aceste structuri este atât în beneficiul copilului, cât și al societății.
Formarea personalității elevului poate fi influențată de aceşti doi parteneri. Complexitatea creşterii şi educării copilului în zilele noastre cere, mai ales, sprijin şi din partea Bisericii.
Iniţierea de programe catehetice este un demers extrem de complex pe care îl presupune realizarea educaţiei religioase în şcoală şi în Biserică (de exemplu, „Hristos împărtăşit copiilor”, ,,Alege Şcoala!“). Planificarea activităților realizate de școală în parteneriat cu Biserica ar putea cuprinde:
Excursii cu conținut religios.
Oră practică de religie – prin participarea la Sfintele Slujbe.
Oră practică de religie – cu participarea preotului din parohie la ora de religie.
Teatru școlar religios – prilejuit de sărbătorile Naşterii şi Învierii Mântuitorului.
Oră practică de religie – Pregătire spirituală pentru Sfintele Paști, prin participarea elevilor la Canonul Sf. Andrei Criteanul, prin spovedirea și împărtășirea lor.
Creștinul la școală și în societate – prin proiecte de voluntariat.
Natura, ca dar al lui Dumnezeu – drumeție la pădure – în Codrii Buciumeniului.
Aceste parteneriate ar trebui să recunoască individualitatea fiecărui elev şi să creeze un climat în care el să se simtă valorizat şi integrat. Atmosfera duhovnicească pe care o oferă Biserica prin Sfintele Taine (Taina Spovedaniei şi a Împărtăşaniei) îl ajută pe elev să se integreze în comunitatea din care face parte dar, în acelaşi timp să se cunoască pe el însuşi, raportându-se la sistemul moral de valori pe care îl propune învăţătura creştină. Astfel, elevul este ajutat să îşi depăşească temerile şi egoismul şi să devină un membru activ şi viu al comunităţi eclesiale care este Biserica. Dacă Şcoala îi îmbogăţeşte cunoştinţele despre tainele lumii, Biserica prin ora de religie îl orientează în viaţă şi îl îmbogăţeşte sufleteşte pentru a face faţă provocărilor vieţii. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială şi necesară în transmiterea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei. Obiceiurile şi tradiţiile dezvăluie faţa necunoscută şi nebănuită a existenţei membrilor comunităţii. Copiilor le conferă identitate şi apartenenţă la neam, le creează o „unitate pozitivă”, adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor, caracteristicilor unui popor: meserii, meşteşuguri, cântece, dansuri, credinţe, portul popular. Toţi cei implicaţi trăiesc experienţe valoroase de învăţare în situaţii noi.
În fiecare zi copiii învaţă despre oameni şi locuri din comunitatea lor atunci când îşi însoţesc profesorii sau părinţii în plimbări şi vizite, dar şi în cadrul activităţilor desfăşurate în școală. În concluzie, Școala şi Biserica, prin implementarea proiectelor, caută soluţii prin care să fie utile societăţii.
Prof. Gr. I Elena Cocîrlea,
Liceul Teoretic „George Vâlsan” – Făurei, jud. Brăila