Participând cu dăruire şi evlavie la sărbătoarea Sfântului Andrei, elevii secţiei de Patrimoniu de la Seminarul Teologic gălăţean, sub îndrumarea profesorilor de Artă Sacră, au organizat, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la reînfiinţarea şcolii andreiene, expoziţia ”Icoana – lumina credinţei”. Evenimentul a avut loc în Sala ”paşilor pierduţi” a Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi. Coordonată de profesorii Liliana Negoescu, Manole Ioan-Sergiu şi Cristina Totolici, expoziţia s-a concretizat în ansambluri iconografice, totalizând aproximativ o sută de lucrări. Cele mai multe icoane au fost realizate de elevi în primul semestru al anului şcolar curent; la acestea, s-au adăugat pe simeze cele mai reuşite lucrări din anii precedenţi.
În cadrul acestei manifestări artistice, pentru sprijinirea victimelor incendiului de la Clubul ,,Colectiv” din Bucureşti, elevii seminarişti au dăruit câteva icoane care au fost licitate in vederea strângerii de fonduri.
Culorile luminoase ale icoanelor s-au înfrăţit cu imnurile de venerare a Sfântului Apostol Andrei, în cadrul concertului coral ”Cantată la Sfântul Andrei”, sporind bucuria duhovnicească a celor prezenţi la eveniment.