Anul acesta sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei ne-a adus două evenimente semnificative pentru Seminarul nostru. În prima parte, catapeteasma Capelei, după lucrarea de restaurare, a îmbrăcat haina luminoasă a sfinţirii. În a doua parte, bucuria a sporit prin binecuvântarea lucrărilor de înfrumuseţare a şcolii, ai cantinei şi internatului, ce s-au realizat prin eforturi susţinute şi prin purtarea de grijă a Arhipăstorului nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos. La aceste lucrări am ajutat şi noi, elevii seminarişti, ucenicii Sfântului Apostol Andrei, cu gândul că efortul nostru va fi răsplătit în ceruri.
În ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual de la gurile Dunării, am simţit o bucurie interioară, atunci când am fost încununat, cu distincţia eprahială „Vrednicia Andreiană”. Acest fapt m-a marcat profund, pentru mine fiind ca un dar din partea Sf. Andrei.
Şerban Puiu, Clasa a XII-a,
Seminarul Teologic ,,Sf. Ap. Andrei”- Galaţi