Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole al Românilor!

 

În fiecare an, la data de 30 noiembrie 2015, Arhiepiscopia Dunării de Jos se află în sărbătoare, deoarece îşi cinsteşte ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat şi ocrotitorul neamului românesc.

Pentru oraşul Galaţi, ca şi pentru toată zona Dunării de Jos, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei are o importanţă aparte. Aici au poposit paşii Sfântului în urmă cu 2000 de ani aducând vestirea Evangheliei şi tot aici s-au născut „din apă şi din Duh” primii ucenici români ai Domnului Iisus Hristos.

De aceea, Sfântul Andrei este cinstit ca un părinte, „naş” şi ocrotitor ceresc, dar şi ca „plămadă” a credinţei şi vieţii duhovniceşti de pe aceste meleaguri.

Astfel, şi în acest an, în Eparhia Dunării de Jos au fost realizate mai multe manifestări pastoral-misionare dedicate sărbătorii Sfântului Apostol Andrei.

 

Aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou la Galaţi

27 noiembrie 2015: Procesiunea ,,Călători pe cărările sfinţilor”

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos a început în data de vineri, 27 noiembrie, prin tradiţionala procesiune „Călători pe calea sfinţilor“.

La „Kilometrul 0” al urbei (în faţa Universităţii „Dunărea de Jos“ şi a Primăriei Municipiului), Chiriarhul Dunării de Jos, ÎPS Arhiepiscop Casian însoţit de un numeros sobor de preoţi şi diaconi din cele două judeţe ale Eparhiei, elevi seminarişti, tineri liceeni şi studenţi teologi, precum şi o mare mulţime de credincioşi, a întâmpinat racla cu moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Sfintele odoare a fost adusă de o delegaţie condusă de PS Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarul Bisericii Ortodoxe Române.

Alaiul a pornit apoi în procesiune către „Kilometrul 1” al credinţei şi vieţii spirituale – Catedrala Arhiepiscopală. Pe parcurs, de la Aşezământul Social Filantropic „Sf. Vasile cel Mare“ din Galaţi a fost purtată în procesiune, racla cu moaştele Sf. Vasile cel Mare iar de la Seminarul Teologic, racla cu părticele din moaştele Sf Apostol Andrei, aflate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Cele trei grupuri de pelerini s-au întâlnit pe Calea Basarabiei, după care sfintele odoare au purtate în procesiune până la Catedrala Arhiepiscopală.

Aici a fost oficiată o slujbă de mulţumire, după care sfintele moaşte au fost depuse pe un baldachin amenajat pe esplanada catedralei, unde au rămas pentru închinarea credincioşilor.

Cinstirea Sfântului Apostol Andrei

la Catedrala Arhiepiscopală

Ziua cinstirii Sfântului Andrei a fost ca o încununare a tuturor programelor pastoral-misionare, cultural-educative şi social-filantropice desfăşurate pe parcursul întregii luni noiembrie.

La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, au săvârşit slujba Sfintei Liturghii.

Alături de ierarhul-gazdă, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, din soborul slujitor au mai făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În debutul Sfintei Liturghii, ierarhii prezenţi la sărbătoarea andreiană s-au închinat la moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, la moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Vasile cel Mare, aşezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale.

Închinarea ierarhilor la sfintele moaşte şi intrarea în Catedrală s-a făcut pe sunet de toacă oferit de copiii câştigători ai concursului de toacă „Ritmul rugăciunii care se înalţă la cer“, desfăşurat în toate parohiile din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos.

Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi şi pelerini, cărora li s-au adăugat oficialităţi locale şi judeţene, profesori şi oameni de cultură, precum şi invitaţi din ţară şi de peste hotare.

Nu au lipsit nici tinerii elevi seminarişti sau studenţii, membri ai filialei „Sf. Apostol Andrei“ a A.S.C.O.R, parte dintre ei îmbrăcând tradiţionalul port popular al zonei de la Dunărea de Jos.

„Întâlnirea noastră cu Hristos!”

Cuvântul de învăţătură închinat sărbătorii a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a arătat că „în viaţa noastră a oamenilor, a creştinilor în mod special, sunt anumite momente din viaţă care au consecinţe apoi pentru lucrarea noastră de existenţă pe acest pământ. Întâlnirea Domnului Hristos cu Sfântul Apostol Andrei a fost un moment binecuvântat petrecut cu multe veacuri în urmă pe malul Lacului Ghenizaret, Marea Galileii. Atunci, Sfântul Apostol Andrei l-a întâlnit pe Domnul Hristos. Întâlnirea aceasta a fost determinantă pentru el şi, pentru a-i face şi pe alţii părtaşi bucuriei sale, s-a dus în primul rând la fratele său iubit Sfântul Petru şi i-a spus: «Am găsit pe Mesia Cel ce Se numeşte Hristos!» Şi din acea clipă, viaţa Sfântului Andrei s-a schimbat; chiar după Învierea Domnului a dorit ca şi alţii, precum el, să-L cunoască pe Domnul Hristos şi a străbătut pământul în lung şi-n lat, în mod special în bazinul Mării Negre, venind şi în această ţară binecuvântată de Dumnezeu, în această regiune, făcându-se, aşadar, răspândită şi-n sânul poporului român bucuria pe care el a avut-o când L-a întâlnit pe Domnul. Bucuria sa a fost mare pentru că (…) în simplitatea lui de om al mării, ţăranul a simţit ceva (…) cu totul şi cu totul special. A avut această intuiţie să recunoască în Iisus din Nazareth pe Dumnezeu – Omul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Noi, ca oameni, avem în viaţa noastră file frumoase sau dificile, multe din ele având consecinţe asupra întregii noastre vieţi. Momentul în care noi l-am cunoscut pe Hristos este acelaşi pe care ca şi Sfântul Apostol Andrei şi anume noi L-am cunoscut prin Botez pe Domnul Hristos în momentul în care noi, prin gura naşilor noştri am jurat că ne vom lepăda de satana şi ne vom uni cu Domnul Hristos. Şi apoi, această întâlnire cu Domnul Hristos, cu Preasfântul Său Har, nădăjduim că, în ciuda multelor noastre păcate şi căderi, a avut biruinţă asupra vieţii noastre, căci altfel pe cei a fi aici în această sfântă zi aducând slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. În acelaşi timp în care Sfântul Apostol Andrei L-a cunoscut pe Domnul Hristos, L-a cunoscut şi Apostolul Filip. Şi acesta l-a căutat pe un cunoscut al său numit Natanael şi i-a spus de asemenea despre Domnul Hristos şi i-a spus: «Vino şi vezi! ». Sfântul Apostol Andrei după ce L-a cunoscut pe Domnul Hristos s-a adresat lumii şi în mod special strămoşilor noştri şi le-a spus: «Veniţi şi vedeţi, şi cunoaşteţi şi voi pe Domnul, aşa cum L-am cunoscut şi Eu!».

Aducerea raclei cu o părticică din moaştele Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou la Galaţi

Noi, cei care L-am cunoscut prin mila lui Dumnezeu pe Domnul şi suntem botezaţi şi trăim în Biserica Lui, suntem chemaţi precum Apostolul Pavel, bineînţeles, precum Sfântul Apostol Andrei, precum Sfântul Apostol Filip, suntem chemaţi aşadar să spunem şi noi celor din jurul nostru: «Veniţi şi voi şi vedeţi!», «Veniţi şi voi şi-L cunoaşteţi pe Hristos Domnul, căci El este Calea, Adevărul şi Viaţa, Lumina lumii!». Sunt sfinţi precum Sfântul Efrem cel Nou, sau alţii asemenea lui care L-au făcut cunoscut oamenilor pe Domnul Hristos prin sfinţenia vieţii lor, cum a mărturisit Sfântul Serafim de Sarov – «sfinţeşte-te pe tine însuţi şi mulţi se vor sfinţi şi mântui în jurul tău!».

aceasta suntem chemaţi să fim apostoli şi mărturisitori acolo unde ne aflăm fiecare: tatăl şi mama în familie, (…) să-l mărturisească pe Hristos prin viaţa sa, prin postul său, prin rugăciunea sa; pentru că darul apostoliei, adică a-L primi pentru a-L vesti pe Domnul Hristos, nu a fost dat doar nouă arhiereilor sau preoţilor sau călugărilor doar, ci tuturor acelora care sunt botezaţi în Biserica lui Hristos – bărbaţi şi femei, toţi chemaţi să fim mărturisitori în contextul în care trăim, mărturisitori ai Domnului Hristos.

Aşa cum preotul încearcă în parohia sa să fie mărturisitor al Domnului Hristos, aşa şi aici dumneavoastră, avându-l în centrul inimii dumneavoastră pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, nu încercaţi să faceţi altceva decât să-l mărturisiţi pe Domnul Hristos.

Ce înseamnă a zidi o biserică, a hirotoni un preot, a deschide un aşezământ de caritate, de a organiza precum se vede aici aducerea sfintelor moaşte în fiecare an sau de mai multe ori în timpul anului?

Avem conştiinţa că Înaltpreasfinţia Sa a fost chemat să-L cunoască pe Hristos-Hristos pe care mulţi dintre oameni (…) încearcă pe toate aceste căi să-L mărturisească dar şi să vă cheme pe dumneavoastră popor al lui Dumnezeu din această binecuvântată Arhiepiscopie a Dunării de Jos, să parcurgeţi acelaşi drum pe care l-a parcurs Sfântul Apostol Andrei după ce L-a cunoscut pe Hristos şi a încercat să-L mărturisească celor credincioşi. Dumnezeu să vă binecuvinteze cu al Său dar şi cu a Sa iubire de oameni, să vă ocrotească păstorul, să vă dea putere să staţi în mijlocul său, ca împreună, popor şi păstor, să mergeţi cu toţi ceilalţi arhierei, preoţi şi credincioşi din Prea Sfânta Biserică Ortodoxă a României pe calea care duce către Dumnezeu, ca să avem bucuria, într-o bună zi, când va veni sorocul fiecăruia, să vedem şi «faţă către faţă» pe Sfântul Apostol Andrei şi să-l recunoaştem ca fiind al creştinătăţii întregi, dar în mod special al românilor, dar în mod special al acestei sfinte părţi de ţară. Dumnezeu să ne aibă în pază!

Bucurie sfântă tuturor! Doamne ajută!”

Mulţumiri pentru solidaritate şi încurajare

 Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a dat glas bucuriei şi recunoştinţei pentru Sfântul Apostol Andrei, cel care a binecuvântat eparhia noastră şi în acest an: „Mai întâi mulţumim respectuos Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea pelerinajului cu moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, aduse la Galaţi de Preasfinţitul Părinte Episcop Emilian Lovişteanul.

Vă mulţumim pentru încurajarea pe care aţi făcut-o harnicilor şi mărturisitorilor slujitori ai Sfintelor Altare şi părinţilor din familii; fără păstori sufleteşti, fără familie creştină şi fără solidaritate omenească între noi, ne-ar fi mult mai greu să vedem şi raza soarelui care a intrat acum, de la Hristos Mântuitorul în sufletele şi în inimile noastre. Să duceţi de aici, din partea de jos a Moldovei, aceleaşi gânduri bune şi să-i spuneţi Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva cât de mult este chemată în rugăciuni şi câtă alinare duhovnicească aduce credincioaselor şi credincioşilor din această eparhie.

De asemenea, dorim să mulţumim călduros Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor în care vedem năzuinţa dintotdeauna de dragoste, de îmbrăţişare, de frăţietate şi de unitate în aceeaşi credinţă, în aceeaşi limbă şi prin aceleaşi mărturii în istorie – românii de o parte şi de alta a Prutului! Şi, printr-înşii, să vedem românii de pretutindeni, care de la candela Sfântului Apostol Andrei mâine ridică mândru Tricolorul şi se roagă ca unitatea lui Hristos şi a Apostolului încreştinător să se aşeze pe altarul inimilor tuturor românilor în unitate şi în iertare şi în solidaritate.

Cum ne-a învăţat Sfântul Ioan Gură de Aur, să unim evlavia faţă de altarul lui Hristos cu evlavia faţă de altarul semenului nostru.

Cu aceasta mulţumim deodată şi Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, vecinul nostru de la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei care, de asemenea, a împodobit şi a înnobilat sărbătoarea de astăzi.

Mulţumim Preasfinţitului Părinte Corneliu al Huşilor, de asemenea împreună organizatorul duhovniceşte de ani mulţi al acestui hram.

Mulţumim Preasfinţitului Vincenţiu al Sloboziei şi Călăraşilor, de asemenea prezent rugător astăzi împreună cu noi!

Mulţumim vecinului nostru, Preasfinţitului Episcop Visarion al Tulcii, Eparhia Sfinţilor Mucenici şi Cuvioşi care l-au urmat pe Sfântul Apostol Andrei în faptă!

Bucurie duhovnicească la Catedrala arhiepiscopală

Mulţumim preacuvioşilor şi preacucernicilor părinţi, maicilor, stareţilor, stareţelor, protoierei, consilieri, care au căutat după exemplul bun al hramurilor, hramul cel mai mare de la Iaşi şi de la Bucureşti, să închine hramul de iarnă Sfântului Apostol Andrei. Ce frumos! Că la jumătatea distanţei între Sfânta Parascheva şi Sfântul Dimitrie, între doi cuvioşi, aici la gurile Dunării, este Apostolul; Apostolul, Cuvioasa la Iaşi şi Cuviosul la Bucureşti.

Iată ce daruri extraordinare ne-a dat Dumnezeu, numai să vedem şi să auzim! Cum a spus Înaltpreasfinţitul Teofan – «Veniţi şi vedeţi!», «Veniţi şi vedeţi!» şi veniţi şi vedeţi pe toţi cei care ne-au ajutat: autorităţile – pentru ordinea desăvârşită şi veniţi să vedeţi cum stau smeriţi creştinii, zilele acestea, cu preoţii lor, pentru a lua binecuvântare, sănătate mai ales, de la Sfântul Efrem cel Nou, e foarte iubit şi-n zona aceasta pentru minunile sale. Tuturor celor care sunteţi de faţă vă mulţumim şi n-aş vrea să lipsească cineva de la smerita noastră mulţumire, pentru că aţi dat o strălucire deosebită acestei sărbători, pentru care Dumnezeu pe timp mohorât a dat soare. V-a iubit pentru că L-aţi iubit şi ne-a dat o sărbătoare deosebită pe care o s-o îndreptăm spre altarul patriei, întru sărbătoarea naţională a tuturor românilor!”

Premii şi distincţii

pentru tinerii merituoşi din Eparhie

 În prezenţa ierarhilor slujitori şi a credincioşilor, 27 de elevi şi studenţi din Eparhie de la diverse facultăţi şi colegii din ţară, cu performanţe şcolare deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale pe diverse domenii de cercetare ştiinţifică, au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos diploma „Vrednicia andreiană pentru tineri“, premii substanţiale în bani şi cărţi de zidire sufletească.

În acelaşi cadru festiv au fost premiaţi şi copiii câştigători ai Concursului de toacă şi costume populare, „Ritmul rugăciunii care se înalţă la cer“.

Pe o vreme deosebit de frumoasă, în timpul Sfintei Liturghii şi pe parcursul întregii zile, mii de credincioşi au continuat să se închine la sfintele moaşte.

În aceiaşi zi, ierarhii prezenţi la Sărbătoarea andreiană de la Galaţi au vizitat Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

Pr. Gabriel Molocea şi pr. Adrian Portase