Pentru mine Crăciunul este ceva cu totul şi cu totul deosebit, ce are loc iarna şi Dumnezeu nu putea alege un anotimp mai potrivit pentru naşterea Fiului Său.
Nu vi se pare că, atunci când priviţi oceanul imaculat al zăpezii, albul nesfârşit vă troieneşte nu cu nea, ci cu puritate? Mie astfel mi se întâmplă în fiecare an, de Crăciun, şi mi se pare că Domnul a făcut această alegere pentru a ne face mai buni şi mai curaţi sufleteşte, odată cu trecerea timpului.
Nimic nu se compară cu frumuseţea oraşului iluminat ce ne aminteşte că asta reprezintă Domnul Iisus pentru noi, lumină de speranţă, flacără veşnică, cu scopul de a ne încălzi sufletele în „iarna vieţii”.
Minunea naşterii este cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla nouă, oamenilor, şi nu în fiecare an ar trebui să ne arătăm recunoştinţa, ci în fiecare clipă ce trece ca o bătaie din palme, ca o fâlfâire de aripi.
De fiecare Crăciun, la bradul împodobit, aud acel verde etern cum îmi spune: „Ai postit, Valentina?”, „Câte fapte bune ai făcut anul acesta?”. Iar eu nu pot să-i răspund şi încep a cânta colinde.
„Colinde”, un cântec pe care doar dacă îl pronunţi o melodie dulce inundă sufletul tău şi în faţă apare sălaşul întunecat al Betleemului, dar mai luminat decât orice loc de pe pământ, cu ieslea de paie, iar în ea Pruncul ce va mântui lumea. Eu nu i-aş dărui aur, căci nu am, ci L-aş primi în inima mea, unde L-aş încălzi cu sufletul şi L-aş păstra pentru totdeauna acolo.
Valentina Florea, Cl. a VII-a, C.V.A.
(Articol apărut în revista ,,Călăuză ortodoxă”, nr. 145/ 2000, p. 17)