Sfinţirea bisericii ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din Galaţi

În Duminica Învierii tânărului din Nain, parohia ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Atanasie cel Mare din municipiul Galaţi s-a aflat în zi de sărbătoare, întrucât biserica parohială a îmbrăcat haina luminoasă a sfinţeniei.

Târnosirea bisericii ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din Galaţi

Documentul de sfinţire consemnează că parohia a luat fiinţă în anul 2004, ca răspuns la trebuinţele duhovniceşti ale bunilor credincioşi din cartierul gălăţean Micro 17. Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a aşezat piatra de temelie pentru noua biserică la începutul noului an bisericesc 2004, pe terenul oferit de Primăria municipiului Galaţi.

Zidirea bisericii a fost posibilă datorită implicării pc preot paroh Mitică Luca, prin susţinerea financiară şi materială a familiilor Viorel şi Marilena Andrei, Ioan Batog şi Fănel Roman, precum şi prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi şi a sfetnicilor din Consiliul şi Comitetul Parohial.

Între anii 2011-2014 biserica a fost pictată în tehnica „tempera” de către Tudorel Ciuhureanu din Bucureşti, a fost înzestrată cu catapeteasmă sculptată în stejar şi cu icoane pictate de dl Răzvan Bădescu din Galaţi la care s-au adăugat două iconostase, tronul arhieresc, străni sculptate în lemn de stejar pentru credincioşi, două policandre, încălzire centrală şi pardoseala placată cu marmură.

Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un ales sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa unui impresionant număr de credincioşi din parohie şi nu numai, care au transformat întregul spaţiu din preajma locaşului de cult într-o biserică vie.

La slujbă a participat şi un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 5 din Galaţi, însoţit de dascălii lor.

După târnosirea noului locaş de cult, atât copiii, cât şi credincioşii prezenţi au avut bucuria de a trece prin Sfântul Altar pentru a se închina înaintea Sfintei Mese şi pentru a primi arhierească binecuvântare.

În lumina proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2015 ca ”An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, biserica nou sfinţită a fost aşezată şi sub ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur.

„O nouă biserică într-un cartier din oraşul Galaţi, străjuită de casele creştinilor şi de blocuri se constituie într-o autentică, sfântă şi dumnezeiască locuinţă a oamenilor împreună cu Dumnezeu. Această biserică a primit şi ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur, care ne arată ca nimeni altul înţelesul sfinţirii mari a bisericii şi a sufletelor noastre, pentru că slujim între Altarul lui Hristos şi altarul aproapelui nostru!“, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

În continuare, pe o scenă special amenajată, a fost săvârşită Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de o parte a corului „Ortodoxia“ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în simfonie liturgică cu credincioşii prezenţi, iar copii îmbrăcaţi în frumoasele costume populare ale zonei au susţinut un scurt program cultural-artistic.

La final, pc pr paroh Mitică Luca şi pc pr. slujitor Costel Filimon au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian rangul de iconom stavrofor.

Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului pentru slujitorii şi ctitorii trecuţi la Domnul, urmat de tradiţionala agapă creştinească.

Participant