În 1927, la întrebarea Cum ar trebui să fie preotul-model?, Dr. Ştefan Cioroianu răspundea1: ,,preoţii, prin lumina sufletelor lor, sunt în stare să ridice poporul cum ridică părinţii copiii cari ameninţă să cadă”, Cu suflet frumos, larg, înţelegător şi robit de toate preocupările frumoase”.
Preotul este model de slujire, de conştiinţă, de viaţă trăită în Hristos, cetăţean al ,,cetăţii“ pământeşti şi al celei cereşti, omul ales de Dumnezeu să-L slujească pentru a-Și aduna fiii risipitori. În societatea contemporană, în care s-au pierdut reperele spirituale şi se confundă valorile cu pseudo – valorile, normalitatea cu anormalitatea, se simte acut nevoia unor modele de urmat.
Un astfel de model, recunoscut de autorităţile laice ale municipiului Brăila, care i-au conferit, post-mortem, în 1996, titlul de ”cetăţean de onoare”2 al oraşului, şi de autorităţile bisericeşti pentru ”ţinuta intelectuală, profesională şi cetăţenească”3, a fost Pr. Ic. St. Șerban Sâmpetru.
Născut în anul 1892, în comuna Scorţaru Vechi, judeţul Brăila, ca prim copil, din opt, al unei familii de ”muncitori agricoli, gospodari umili şi foarte buni creştini”, cum îşi definea singur părinţii4, pr. Șerban Sâmpetru a absolvit Seminarul ”Veniamin Costachi” din Iaşi printre primii, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti, în anul 1920, după mobilizarea la Compania a IV-a sanitară, în timpul Primului Război Mondial. În 1918 s-a căsătorit cu Florica Ivănescu, cu care a avut doi copii, o fată şi un băiat. A fost hirotonit preot de PS Episcop Dionisie al Buzăului şi repartizat la parohia Ciocile, unde a fost preot trei ani, până în 1922, când a cerut transferul la Parohia ”Sfinţii Împăraţi” din Brăila, la care a slujit 51 de ani5, căutând să se autodepăşească ”de fiecare dată, în slujbă, în predică, în binele, prosperitatea, buna gospodărire, înfrumuseţarea, îmbunătăţirea, utilarea şi înzestrarea Bisericii, cu ceea ce a fost necesar în anii şi epoca corespunzătoare prin care a trecut acest sfânt locaş”6. Neuitând şi nevoile poporului, a organizat la parohie un ”Comitet al milei”, care ajuta ”nevoiaşii, săracii din parohie”, cu bani, alimente7.
Apoi, cum singur recunoştea părintele, ”cu toate că datoriile sarcedotale la Biserică şi în popor erau numeroase, totuşi mai rămânea timp şi pentru alte preocupări”, cum ar fi inventarierea obiectelor din Biserică şi aranjarea bibliotecii şi a arhivei , acestea solicitându-i multă atenţie, ceea ce i-a permis să scrie o istorie a sfântului locaş, ”ţinând cont de primul istoric întocmit la 1870”, pe care l-a ”îmbogăţit cu date şi aspecte noi”8, până în anul 1967. Acelaşi demers l-a făcut apoi pentru Arhiva Bisericii ”Sfântul Spiridon”9, după demolarea acesteia, rezultatul materializându-se în amplul studiu Rămăşiţele Proilaviei10, în condiţiile în care, prin acesta, părintele mărturisea că ”m-am pus în legătură mai intimă cu Biserica, cu prezentul ei, dar mai ales cu trecutul ei, pe care l-am trăit vibrant şi emoţional cu fiecare filă a arhivei, care reprezintă o clipă şi un moment de viaţă din trecutul sfântului locaş, precum şi al cărţilor pe care au slujit cei dintâi preoţi ai Bisericii, întâlnindu-mă astfel cu ei, şi împreună slujitor cu ei m-am regăsit în sobor cu ei, slujind aceeaşi credinţă, acelaşi ţel de a face pe oameni mai buni, mai evlavioşi, mai credincioşi.”11 În 1973, din cauza problemelor grave de sănătate, calitatea sa de paroh a încetat, la cerere, după satisfacţia de a fi încheiat cu succes demersurile de finalizare a picturii şi repararea instalaţiei electrice la biserica pe care a slujit-o jumătate de secol. Pe lângă atribuţiile specifice unui preot slujitor şi apoi paroh, părintele s-a învrednicit şi de alte slujiri şi funcţii, fiind o conştiinţă morală, civică, cu implicare în viaţa laică prin misiunea sa spirituală. Astfel, în 1925 a fost şi profesor de religie la Școala nr. 6 de fete, apoi Școala de băieţi nr. 2, secretar al Asociaţiei Preoţilor, între 1926-1934 membru al Consistoriului Eparhiei Buzăului şi preşedinte al acestuia între 1934-1940, protoiereu al oraşului şi judeţului Brăila între 1940-1946, preşedinte al Comitetului Școlar de la Școala de fete nr. 2, preşedinte la filiala locală a Societăţii Femeilor Ortodoxe, ţinând multe conferinţe cu conţinut religios şi publicând articole în revistele ”Viaţa creştină” şi ”Îngerul”, ale Episcopiei Buzăului. Pentru activitatea sa, a fost decorat cu ”Crucea meritul sanitar” clasa a II-a, în 193912.
”Ținuta profesională, avea să recunoască părintele, a fost cea mai intimă, cea mai apropiată de inima mea şi de sufletul meu, pentru că ea este legată organic de preoţia pentru care m-am pregătit, pe care am îmbrăţişat-o cu dragoste şi pe care am exercitat-o tot momentul, continuu, ceas de ceas”13…, crezul său fiind că ”preoţia este o slujire închinată lui Dumnezeu şi oamenilor, care se manifestă în afară prin comportare corespunzătoare, prin cântare, prin citire”14.
Revenind la studiul Rămăşiţele Proilaviei, foarte documentat, pe baza actelor de arhivă, autorul face un ”mic istoric” al Bisericii ”Sf. Spiridon” din Brăila, împotriva uitării sfântului locaş, demolat la 1963, după 122 de ani de la fondare.
Biserica, ”potrivită şi modestă ca mărime”,construită în ”stilul clasic al bisericilor în formă de corabie”, ”din cărămidă, cu ferestre mari – ceea ce o făcea să fie destul de luminoasă”, cu trei turle15, deriva din Mitropolia Proilaviei, după cum considera Pr. Șerban Sâmpetru16, în măsura în care, o dată cu înfiinţarea ei ”i s-a transmis din ceea ce a fost odată Proilavia …spiritualitatea ei, prestigiul, demnitatea, cu semnificaţiile lor”, fiind purtătoarea conştiinţei că este urmaşă a acestei Mitropolii. După ce face o prezentare a istoriei Mitropoliei Proilaviei, ca ”for superior de conducere, organizare şi adiministrare a credincioşilor ortodocşi din ţinuturile ocupate de turci la Dunărea de Jos” în 1540, argumentele fiind demne de un istoric17, încearcă să determine reperele civilizaţiei româneşti în spaţiu şi timp, plecând de la premisa că aceasta ”nu îşi întinde jurisdicţia pe pământ şi locuitori străini” şi subliniind faptul că ea a avut dublu rol: ”unul religios şi altul de păstrarea ideii de acelaşi neam şi cultivarea unitară a limbii româneşti în toate ţinuturile unde această Mitropolie îşi exercita jurisdicţia sa.”18 Pentru că aceste roluri au fost jucate cu implicarea unor personalităţi, sunt menţionaţi şi prezentaţi pe scurt mitropoliţii Proilaviei, până la defiinţarea Mitropoliei şi instituirea Bisericii pentru popor sau ”Biserica veche”19, în 1828 – 1829, pe locul căreia, susţine, pe bază de documente autorul, s-a ridicat Biserica ”Sfântul Spiridon” din Brăila20, primele date sigure despre aceasta datând de la 186021. Un aspect important al modului de abordare îl reprezintă accentul pus de autor pe importanţa activităţii umane, implicarea şi jertfa unor slujitori ai bisericii, cum a fost de exemplu pr. Cosma Moşescu, astfel că stilul de prezentare a faptelor nu urmează modelul pozitivist, cronologic, ci urmăreşte înţelegerea şi aprecierea la adevărata valoare a contribuţiilor aduse de cei care au promovat valorile creştine, umane, naţionale, în vremuri grele şi au reuşit să asigure perenitatea acestora. În fapt, după demolare, la solicitarea unor biserici din oraş, obiecte care au aparţinut Bisericii ”Sfântul Spiridon” au fost dăruite acestora, astfel că ”amintirea vieţii religioase ce-au avut-o sub turci, timp de trei veacuri, românii şi ceilalţi ortodocşi din cetatea Brăilei …. trebuie să stăruie în preocupările noastre”22, ”ascultând glasul rămăşiţelor Proilaviei şi al bisericii Sfântul Spiridon … mamă şi fiică – tratate unitar”, ca să îşi poată ”împlini, împreună, mai departe …prin puterea conştiinţei şi a amintirii, care face să trăiască, conştient de sine, un neam în progres, în pace, în prosperitate şi împlinirea aspiraţiilor sale, unitare şi colective, cu conştientă voinţă”, aşa cum şi-ar fi dorit părintele de pioasă amintire, Șerban Sâmpetru.
Pr. lect. dr. Sorin Marinescu
1. Dr. Ştefan Cioroianu, Preotul – model, în ”Biserica şi şcoala”, Arad, 27 septembrie 1927, anul LI, nr. 39, p. 2.
2. Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 11 din 31.01.1996. apud http://www.primariabraila.ro/, accesat 18.10.2015.
3. Adresă nr. 847 din 1975, semnată de PS Episcop Antim Anghelescu, în Pr. Șerban Sâmpetru, Scurtă Autobiografie, păstrată în Arhiva Protoieriei Brăila, dosar Biserica ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, f. 22.
4. Ibidem, f. 3.
5. Ibidem, f. 16.
6. Ibidem, f. 6.
7. Ibidem, f. 8.
8. Ibidem, f. 10.
9. Ibidem, f. 11.
10. Pr. Ic. St. Șerban Sâmpetru, Rămăşiţele Proilaviei, în Mitropolia Brăilei (Proilaviei). Studii şi documente, vol. I, ed. Ionel Cândea, Editura Istros, Brăila, 2015, p. 117-204.
11. Pr. Șerban Sâmpetru, Scurtă Autobiografie, f. 11.
12. Ibidem, f. 21. Brevet nr. 9667 din 8 martie 1939, al Ministerului Sănătăţii şi Asistenţei sociale.
13. Ibidem, f. 22.
14. Ibidem, f. 23.
15. Ibidem, p. 118.
16. Ibidem.
17. Sunt citaţi C. C. Giurescu, Mihail Popescu, Gh. Marinescu, Nae Vasilescu ş.a. şi foloseşte logica unei cronologii documentate pe bază de mărturie scrisă, unele documente, inclusiv fotografii de arhivă fiind anexate lucrării.
18. Pr. Ic. St. Șerban Sâmpetru, Rămăşiţele Proilaviei, p. 122.
19. Ibidem, p. 128.
20. Ibidem, p. 129.
21. Ibidem, p. 137.
22. Ibidem, p. 196.