Să ne întoarcem însă la timpul cel mai apropiat de noi; să ne dăm sema de lucrul nostru, să cercetăm din nou faptele săvârşite de noi, cu alte cuvinte să ne facem un scurt bilanţ al activităţei noastre ca români şi, în special, ca preoţi şi ca părinţi sufleteşti ai poporului nostru românesc. Bilanţul e lesne de format: starea poporului nostru judecată sub toate raporturile, fie cel religios moral, fie cel economic social, dau rezultatul sigur al activităţei noastre preoţeşti. Dacă binele a propăşit în cercul păstoriei fiecăruia dintre noi, e o dovadă a hărniciei noastre pastorale; dacă, din contra, răul s-a înmulţit, desigur că o mare parte se atribue nepriceperei noastre pastorale. Scurt, putem afirma că de la activitatea noastră pastorală, atârnă binele şi fericirea poporului, sau răul şi peirea lui.
Am afirmat că de la munca şi hărnicia fiecărui preot depinde în totul, buna stare morală şi materială a poporenilor încredinţaţi păstoriei sale. Da, aşa este; căci nu ştiu care altul ar fi rostul şi chemarea preotului în societate, dacă nu năzuinţa neîncetată de a o îndruma pe calea propăşirei morale şi sociale creştine. Numai prin aceasta ar satisface poruncei date de Iisus Hristos, a fi lumina lumei; poruncă care cuprinde în sine întregul domeniu al vieţei creştineşti şi cetăţeneşti. Oricât s-ar încorda autorităţile lumeşti de a îndruma omenirea pe calea cea bună sub toate raporturile, nu ar putea avea succesul dorit ca acel îndemn din partea Bisericei, cu caracterul ei blând şi cu sancţiunea dumnezeiscă, dată de către fondatorul ei, Iisus Hristos, Care a adus binele şi fericirea lumei.
Episcopul Pimen Georgescu,
Extras din Circulară la începutul anului 1903