Mănăstirea Adam cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este aşezată într-un loc tainic, smerit şi parcă ascuns, cu o istorie de sute de ani, cu o permanentă răstignire, dar şi o necontenită înviere după toate răutăţile care s-au abătut asupră-i.
A fost nevoie în locul acesta, de stareţi şi stareţe care, cu adevărat s-au jertfit pentru înălţarea, continuarea şi stabilitatea mănăstirii. Un timp Adamul a una din cele mai însemnate mănăstiri din Moldova, prin viaţa duhovnicească, cât şi prin starea materială. Ziua de 14 octombrie şi sărbătoarea Sf. Cuv. Parascheva, ne-a amintit de una dintre cele mai însemnate stareţe ale mănăstirii, de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea – monahia Parascheva Mieluşevici.
Era de origine poloneză, cu o educaţie şi cultură aleasă, vorbind fluent şapte limbi, citind adesea psalmi în latină sau greacă, traducând pentru mănăstire, după puterile sale, din cărţile sfinte.
Amintirea şi respectul pe care i le purtăm, exemplul ce am vrea să-l urmăm ne obligă moral să o pomenim şi să scriem câteva cuvinte despre personalitatea preacuvioşiei sale, despre credinţa, munca, devotamentul, cultura care i-au caracterizat viaţa.
Monahia Parascheva a păstorit obştea la maturitate, între anii 1923-1925, 1927-1936. În tot ceea ce a făcut şi în toate deciziile pe care le-a luat, Icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni i-a fost stâlpul de care s-a sprijinit, stareţa recunoscând în cele câteva însemnări ale sale care s-au păastrat: „Maica Domnului a fost călăuza vieţii mele, alinarea şi mângâierea în cele mai grele momente ale mele şi a celor pentru care mă rog, iar icoana Sfintei Maici a fost casa şi acoperământul meu”. Dragostea şi evlavia pentru icoana făcătoare de minuni este amintită în corespondenţa purtată cu Episcopul Huşilor, Silvestru Bălănescu, pomenindu-i mereu minunile săvârşite de Icoană, probabil în intenţia de a scrie o carte.
Amintim cu respect de susţinerea şcolii din Adam, de către mănăstire, de implicarea cu dragoste şi delicateţe în educaţia tinerelor fete venite la mănăstire. Alegerea de obiecte de cult şi a cărţilor de teologie, religie şi filozofie, aparţinând unor cunoscute edituri (cea de la Neamţu, Sibiu, Râmnic, Snagov sau Bucureşti), cărţi care ar face cinste bibliotecii muzeului nostru eparhial, dar care se află azi în biblioteca mănăstirii Celic Dere arată statura culturală a stareţei.
Contribuţia sa, prin priceperea alegerii de culori sau combinarea firelor de mătase cu borangic, fir de argint sau aur, la atelierul mănăstirii, a făcut cunoscut Adamul în ţară şi în străinătate.
S-a implicat, împreună cu mănăstirea, în viaţa socială a vremii sale. Amintim de participarea, cu ajutoare, la creşterea şi educaţia orfanilor şi a văduvelor de război. A dăruit, a îngrijit şi a iubit pe cei sărmani, săraci şi scăpătaţi.
Amintim lewgăturile de suflet pe care stareţa Parascheva Mieluşevici le-a avut cu Principesa Maria, viitoarea Regină a României, prietenie duhovnicească susţinută cu rugăciune şi smerenie, care a ţinut toată viaţa şi credem că o poartă şi acum, în viaţa veşnică pentru care s-a pregătit cât timp a vieţuit pe pământ. A fost o monahie care a iubit cartea şi istoria neamului nostru.
Câteva rânduri scrise nu pot cuprinde complexitatea personalităţii sale, care unea rugăciunea, smerenia, darul prieteniei, devotamentul, iubirea aproapelui şi dragostea de carte. Aceste rânduri pot cuprinde însă, în mică parte, recunoştinţa noastră că ea, maica stareţă Paraschiva Mieluşevici s-a nevoit şi a slujit la mănăstirea Adam, mănăstirea unde noi azi vieţuim.
Monahia Anastasia Cimbru,
Stareţa mănăstirii Adam