LITURGICE 4 martie – Duminica Sf. Grigorie Palama ‑ săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, hirotesește întru duhovnic pe pc. pr. George Daniel Petrea, de la parohia Adam, Protopopiatul Târgu Bujor şi rosteşte cuvânt de învăţătură. 7…
Category: Anul 2018
Călăuză ortodoxă nr. 351-352 (Cuprins)
Curăţirea de patimi prin virtuţi Câteva reflecţii despre pocăinţă în imnografia Triodului Duminica Ortodoxiei în Arhiepiscopia Dunării de Jos 110 ani de la naşterea Arhiepiscopului dr. Antim Nica Proiectele bisericeşti, pentru anul 2018, în Arhiepiscopia Dunării de Jos Noi hotărâri…
Curăţirea de patimi prin virtuţi 1
În general, schema cea mai simplă şi cea mai corespunzătoare cu dezvoltarea vieţii duhovniceşti ni s‑a părut că este cea a Sfântului Maxim Mărturisitorul, care consideră că urcuşul spiritual are următoarele şapte trepte: credinţa, frica de Dumnezeu, înfrânarea, răbdarea şi…
Câteva reflecţii despre pocăinţă în imnografia Triodului
Perioada Triodului este pentru creştin un timp pregătitor, de aceea, ea cuprinde reguli şi rânduieli speciale, care îl ajută pe creştin pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului, după cum reiese din Rugăciunea Amvonului de la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, specifică…
Duminica Ortodoxiei în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Şi în acest an, în prima Duminică a Postului Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în toate parohiile din judeţele Galaţi şi Brăila au fost organizate ample manifestări liturgice, misionare şi cultural‑educaţionale, prilejuite de cinstirea Duminicii…
110 ani de la naşterea Arhiepiscopului dr. Antim Nica
La 24 februarie a.c. s‑au împlinit 110 ani de când, într‑o familie de creştini din satul Bogzeşti (ţinutul Orhei ‑ astăzi în Republica Moldova) vedea lumina zilei Alexandru Nica (Nicov), viitorul arhiepiscop Antim al Dunării de Jos. Leagănul familial a…
Proiectele bisericeşti, pentru anul 2018, în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Î n zilele de 2-3 februarie a.c., la Centrul Eparhial a avut loc întâlnirea organismelor deliberative şi executive, în cadrul cărora, potrivit ordinii de zi, s-a analizat activitatea bisericească desfăşurată în Arhiepiscopia Dunării de Jos în anul 2017. De asemenea,…
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
În 15 februarie 2018, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acestei şedinţe, Sfântul Sinod l‑a ales prin vot secret…
Alegerea noului Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
În şedinţa de lucru din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe arhimandritul Atanasie Rusnac în demnitatea de Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu titulatura „de Bogdania“. Părintele arhimandrit Atanasie Rusnac s‑a născut…
Alegerea noului Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
În şedinţa de lucru din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe arhimandritul Teofil Roman, în demnitatea de Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, cu titulatura „de Iberia“. Arhimandritul Teofil Roman s‑a…
Milostenie la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Daruri în valoare de 33.112 lei pentru 2.325 de semeni
Pregătirea creştinilor de la Dunărea de Jos pentru marea sărbătoare a creştinătăţii ‑ Învierea Domnului ‑ nu se rezumă doar la rugăciunea pentru noi şi pentru semenii aflaţi în suferinţă, ci şi la fapta creştină. De aceea, în Duminica Înfricoşătoarei…
Medic de trup şi de suflet, la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ din Cudalbi
Treizeci de maici şi lucrătoare de la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ din Cudalbi, judeţul Galaţi, au beneficiat, ca urmare a iniţiativei Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, de un consult medical, în perioada 14‑15 decembrie 2017, oferit cu profesionalism şi dragoste creştină de…
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ ‑ Galaţi: Concert caritabil, pentru susţinerea familiei Hârţanu
Sâmbătă, 17 februarie, în „Aula Magna“ a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi s‑a desfăşurat un concert caritabil, parte a Proiectului „Frânturi de zâmbet“ cu care Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Galaţi s‑a înscris la Concursul Naţional Artistic „Unirea ‑ libertate…
Parohia „Cuvioasa Parascheva“ ‑ Lieşti: „Unirea lor, Unirea noastră: 1918‑2018“
Anul 2018 a fost declarat: Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Patriarhia Română. Între manifestările culturale, programate în anul centenar, prin Sectorul cultural, învăţământ şi activităţi cu…
Unirea cea Mare din anul 1918: Evocări gălăţene
Evenimentul epocal de la 1 Decembrie 1918 a însemnat pentru România reîntregită o piatră de hotar în cursul istoriei. La emoţionantele evocări ale acestui moment de înălţare patriotică, făcute publice în toate provinciile româneşti, împletite cu pomenirea pioasă şi plină…
Cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi la Galaţi
Marţi, 30 ianuarie a.c., istorica biserică a pescarilor din Galaţi, situată pe faleza superioară a Dunării, şi‑a sărbătorit ocrotitorii cereşti: Sfinţii Trei Ierarhi. Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos, în împreună‑slujire cu reprezentanţi ai Centrului…
Sfinţirea capelei „Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan“ din cadrul Spitalului de Copii din Galaţi
Zilele anului sunt pentru omul duhovnicesc o raportare permanentă la Dumnezeu. Atunci când suntem în suferinţă trupească sau sufletească, indiferent că suntem prunci, tineri sau vârstnici, timpul capătă alte valenţe şi prezenţa harică a lui Hristos, Unul din Treime este…
Noi icoane restaurate la atelierul Muzeului Eparhial
La Atelierele restaurării din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos, în anul 2017, „Anul omagial al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, în Patriarhia…
Părintele Toader Trandafir s-a mutat la Domnul
În ziua praznicului Întâmpinării Domnului Iisus Hristos, părintele Toader Trandafir, de la parohia Naşterea Maicii Domnului din Tecuci, şi‑a început călătoria către întâlnirea cu Împăratul Hristos. Părintele Toader s‑a născut la 9 octombrie 1953 în localitatea Griviţa, jud. Galaţi, din…
„Biserică. Misiune. Slujire“, volumul 18
Cu binecuvântarea Părintelui nostru, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop dr. Casian Crăciun, a apărut, la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos al 18‑lea număr al anuarului eparhial „BISERICĂ, MISIUNE, SLUJIRE“, număr‑oglindă al vieţii bisericeşti pe anul 2017, dar şi al evenimentelor ce urmează a…
Lucrări de restaurare şi înnoire la Centrul Eparhial ‑ Galaţi
Lucrări de restaurare şi înnoire la Centrul Eparhial ‑ Galaţi este volumul apărut în prima lună a anului 2018, la Editura Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos“, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Lucrarea, tipărită…
Agenda Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian
LITURGICE 26 ianuarie ‑ săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Taina Sfântului Maslu şi hiroteseşte întru duhovnici patru preoţi, rostind cuvânt de învăţătură. 27 ianuarie – Aducerea moaştelor Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur – săvârşeşte, la capela ,,Sf. Ioan…
Călăuză ortodoxă nr. 350 (Cuprins)
2018 – Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 Program‑cadru (liturgic, cultural şi mediatic): „2018 – Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam şi Anul comemorativ al făuritorilor…
2018 – Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 *
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. Credinţa creştină este, încă de la…
Program‑cadru (liturgic, cultural şi mediatic): „2018 – Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918), în Patriarhia Română“
I. În primul semestru al anului 2018 va fi tratată tema „Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam“, care va fi prezentată astfel: 1. Unitatea de credinţă – temelie a unităţii Bisericii: a) Credinţa în Dumnezeu şi cultul creştin,…
Elena Văcărescu prima femeie, membră a Academiei Române
Poeta Elena Văcărescu este prima femeie, membră a Academiei Române (1925) şi a rămas în conştiinţa românească drept o redutabilă scriitoare, traducătoare şi poetă „de cel mai adevărat sânge românesc“, deşi, împrejurări neprielnice au determinat‑o să se stabilească în Franţa….