Cuviosul Paladie: Despre nevoința Postului Mare Sfântul Teodor Studitul: Cum să trecem zilele postului Cuvinte de folos ale Sfântului Antim Ivireanul despre post Hristos ne aşteaptă. Să ne grăbim! Prăznuirea Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman, la Dunărea de Jos…
Category: Călăuză ortodoxă nr. 328
Cuviosul Paladie: Despre nevoința Postului Mare
„Fiilor, vremea Sfântului Post să o păzim bine şi cu răbdare. Să ne nevoim acum puţin, ca să ne îndulcim în veci de bunătăţile cele mari. Vedeţi pe mucenici, vedeţi pe postitori, cum au răbdat cu stăruinţă, cum, bărbăteşte nevoindu‑se,…
Sfântul Teodor Studitul: Cum să trecem zilele postului
„Fraţilor şi părinţilor, bun este postul, numai de va avea şi pe însoţitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sunt: pacea, bunăvoirea, buna ascultare, blândeţea, milostivirea şi toate celelalte virtuţi. Dar diavolul, ca un vrăjmaş şi tulburător…
Cuvinte de folos ale Sfântului Antim Ivireanul despre post
„Mă ruşinez a spune de posomorârea celor mâncăcioşi, în ce chip să tânguesc în zilele céle de post: cască adése, să culcă puţin şi iară să scoală; dorm în silă şi silesc să treacă zilele şi să nu le priceapă….
Hristos ne aşteaptă. Să ne grăbim!
Evanghelia din Duminica a III‑a din Postul Sfintelor Paşti, începe cu cuvintele: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea, şi să‑Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34). Înţelesul Evangheliei de astăzi îl vom putea pătrunde…
Prăznuirea Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman, la Dunărea de Jos
Credincioşii de la Dunărea de Jos au o mare evlavie către Sfinţii Ioan Casian şi Gherman, cuvioşi părinţi originari de pe meleagurile Scythiei Minor, din veacul al IV‑lea, pe care îi cinstesc în mod deosebit la finele lunii februarie. Prăznuirea…
Programe misionar – educaţionale şi filantropice, sinodale şi eparhiale, în Sfântul şi Marele Post
Având în vedere că suntem în perioada Postului Mare, în baza precizărilor Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în spiritul aplicării hotărârilor Consiliului Eparhial şi al tradiţiei de la Dunărea de Jos, în conlucrare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene…
3.000 de persoane vizitate şi ajutate la „Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi“
„Miluieşte‑mă, Dumnezeule, miluieşte‑mă!” este scurta rugăciune ce sintetizează, în această perioadă a Postului Mare, cele mai profunde trăiri duhovniceşti pe care creştinii, adunaţi în jurul sfintelor altare, le manifestă în comuniune şi în lucrare sfântă slujitoare. Rostirea ei ne trimite…
În pregătirea Întâlnirii Internaţionale a Tineretului Ortodox (Bucureşti, 3‑5 septembrie 2016): Chemare la Pelerinajul tinerilor de Florii, ediţia a VII‑a
În luna aprilie a acestui an, în Sâmbăta lui Lazăr, din iniţiativa şi cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, Eparhia Dunării de Jos organizează ediţia a VII‑a a Pelerinajului de Florii. Acest program misionar este o formă…
Peste 500 de tineri, „mărturisitori ai lui Hristos”, la Etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie
În cadrul Programului Naţional al Olimpiadelor Şcolare, în ziua de 5 martie 2016, Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu Inspectoratele Judeţene Galaţi şi Brăila, a organizat etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie. La nivelul judeţului Galaţi, concursul a fost…
„Am participat la «olimpiada sufletului»“ (impresii ale participanţilor):
„Primăvara a intrat în sufletele noastre aducând lumină şi căldură. A adus, totodată, în cartea vieţii noastre de profesori sau elevi şi etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie. Susţinem această activitate, întrucât trezeşte în sufletele noastre amintirea vie a Domnului…
Tinerii – „icoanele“ vii ale dreptei‑credinţe. Sărbătorirea Duminicii Ortodoxiei, în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Ca în fiecare an, la Duminica Ortodoxiei, în Arhiepiscopia Dunării de Jos s‑au desfăşurat ample manifestări liturgice şi cultural‑misionare dedicate cinstirii icoanelor. La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, programul a început prin procesiunea cu icoane realizate de tineri elevi seminarişti şi…
Modalităţi practice de îmbisericire a elevilor
ÎMBISERICIRE! Iată un cuvânt desprins din „limba vechilor cazanii”, un cuvânt care astăzi trezeşte amintiri despre bunicii noştri dragi, despre vremurile în care bucuria şi emoţia participării la viaţa liturgică marcau cele mai puternice trăiri în inima copiilor. Aduşi de…
Exigenţe ale învăţământului religios în actualitate
„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându‑se la el, se bucură şi oamenii şi Dumnezeu.” (Sf. Ioan Gură de Aur) Educaţia este una dintre…
Un proiect eparhial social‑misionar‑educaţional de anvergură: Burse parohiale pentru tineri
Între problemele care au stat pe ordinea de zi a ultimelor întruniri ale Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Dunării de Jos (18‑19 februarie 2016), cele mai dezbătute s‑au axat pe două componente majore, foarte actuale, dar şi de mare perspectivă:…
Expoziţia „In memoriam – Sergiu Dumitrescu“
Cu ocazia împlinirii a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a artistului Sergiu Dumitrescu, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, spaţiul expoziţional temporar de la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine…
Un semn al clipei: Sergiu Dumitrescu
Sergiu Dumitrescu se simţea în ultima lui vreme un om împlinit, împăcat nu cu semenii, ci cu el însuşi. Este rar să răspunzi la întrebarea „ce‑ţi mai doreşti de la viaţă?“: „nu‑mi mai doresc nimic în plus, vreau doar să…
Preotul ic. stavr. Gheorghe Buruiană (7 aprilie 1922 ‑ 12 martie 2016), „Apostol al Binelui“ şi „naşul“ revistei „Călăuză Ortodoxă“
În 12 martie 2016, la Sâmbăta lăsatului sec pentru Postul Mare, a trecut la cele veşnice pc pr. Gheorghe Buruiană (născut în 7 aprilie 1922), distins slujitor şi cunoscut duhovnic gălăţean. Aflat la vârsta de 94 de ani, preacucernicia sa…
Portret, în miniatură
12 martie, Anul Domnului 2016, a fost ziua când părintele Gheorghe Buruiană a fost chemat la ceruri, la vârsta patriarhală de aproape 94 de ani. În misiunea de „trezire a sufletelor” la Hristos, împlinită timp de peste şapte decenii, părintele…
OMUL, LOCUL, FAPTELE. POLYCHRONION Arhiepiscopul Casian, la 60 de ani
Mărturisesc deschis cititorului acestor rânduri că mi‑a fost destul de greu să redactez o cronică de impresii de lectură a unui volum de 708 pagini, intitulat „Polychronion”, recent apărut prin eforturile conjugate a două edituri: „Istros” ‑ a Muzeului Brăilei…
Noi apariţii editoriale în Arhiepiscopia Dunării de Jos
BISERICĂ. MISIUNE. SLUJIRE Unul dintre cele mai importante evenimente editoriale care au loc în Arhiepiscopia Dunării de Jos, la începutul fiecărui an, îl reprezintă publicarea colecţiei BISERICĂ. MISIUNE. SLUJIRE. Apărută în pas cu anii secolului al XXI‑lea, colecţia BISERICĂ. MISIUNE….
Ştiri din lumea creştină
Patriarhia Serbiei Vizita canonică a Preafericitului Părinte Patriarh Irinej, în Australia În perioada 2‑13 martie 2016, Preafericitul Părinte Irinej, Patriarhul Serbiei a efectuat prima sa vizită canonică în Episcopia Ortodoxă Sârbă a Australiei şi Noii Zeelande. Alături de Preafericirea Sa,…
Itinerarul pastoral al ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos
LITURGICE 18 februarie – săvârşeşte Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, cu prilejul împlinirii a 26 de ani de la primirea cerescului dar al hirotoniei întru arhiereu. 20 februarie – participă, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la slujba Sfintei…