Hristos înviat din morţi, ,,Izvorul sfinţirii” şi ,,Pâinea vieţii veşnice” Gânduri şi sfaturi pentru tinerii pelerine Bucuria Învierii în cântările Penticostarului Din tezaurul imnografic al Penticostarului (I): Sensuri teologice în imnografia Praznicului Înălţării Domnului Întâlnire duhovnicească a preoţilor tineri cu…
Category: Călăuză ortodoxă nr. 305
Hristos înviat din morţi, ,,Izvorul sfinţirii” şi ,,Pâinea vieţii veşnice”
† CASIAN, prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunării de Jos Preacucernicilor preoţi, preacuviosului cin monahal, şi tuturor dreptmăritorilor creştini din Eparhia noastră, har, milă, pace, sănătate şi bucurie cu prilejul măreţului praznic al Învierii Domnului, iar de la Noi…
Gânduri şi sfaturi pentru tinerii pelerini
În cursul anului bisericesc, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară mai multe pelerinaje – evenimente misionare şi duhovniceşti care pun în valoare cultul sfinţilor şi arată evlavia creştinilor. În perioada pe care o parcurgem acum, tinerii în special sunt…
Bucuria Învierii în cântările Penticostarului
În noaptea Sfintei Învieri, sentimentul de tristeţe resimţit de credincioşi în perioada Triodului se transformă în bucurie. Momentul cel mai impresionant este atunci când biserica se cufundă în întuneric adânc şi credincioşii au senzaţia morţii. Această spaimă este înlăturată imediat…
Din tezaurul imnografic al Penticostarului (I): Sensuri teologice în imnografia Praznicului Înălţării Domnului
Penticostarul, „trezorier” de frumuseţi teologico-poetice Cărţile de cult cuprind imne bisericeşti de o copleşitoare frumuseţe, din păcate prea puţin cunoscute. Valoarea lor poetică este sporită de bogăţia lor doctrinară, inestimabilă, deoarece „viaţa şi puterea acestor cântări stau în conţinutul lor…
Întâlnire duhovnicească a preoţilor tineri cu ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos
Perioada aceasta a Postului Mare ne călăuzeşte spre o înaltă trăire duhovnicească, de parcurgere a unui urcuş la capătul căruia vom fi părtaşi la Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Acum, lucrarea pastoral-misionară a preoţilor în parohii se desfăşoară…
Pocăinţa, ca înviere
„De este cineva bine-credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a…
Întrunirea Consultativă Naţională A.S.C.O.R. şi L.T.C.O.R., Galaţi, 20-24 martie 2014
An de an (în lunile martie sau aprilie), cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are loc Întrunirea Consultativă Naţională A.S.C.O.R. si L.T.C.O.R., forul cel mai important şi reprezentativ al celor două organizaţii de tineret. În acest an,…
Sfânta Cruce în arta şi tradiţia poporului român
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, miercuri 19 martie 2014, Centrul de Studii Interdisciplinare ,,Sf. Ioan Damaschinul” din Galaţi a primit vizita doamnei etnolog dr. Angela Paveliuc Olaru, coordonator al Departamentului ,,Tradiţii”, la Mitropolia Moldovei şi…
Slujind omului şi Domnului, medici şi preoţi, la Spitalul Judeţean Brăila
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului” (Iacov 5,14) Pornind de la îndemnul din Sfânta Scriptură, medici şi preoţi, doctori ai trupurilor şi ai sufletelor, s-au…
S.N.F.O.R. Galaţi la vremea bilanţului
S.N.F.O.R. filiala Galaţi a împlinit anul acesta 22 de ani de activitate filantropică neîntreruptă în Eparhia Dunării de Jos, sub directa îndrumare a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop dr. Casian Crăciun şi a celor cinci duhovnici ai societăţii. Doamnele ortodoxe din această…
Programe filantropice în Duminica Sfintei Cruci
În Duminica a treia din Postul Mare (a Sfintei Cruci), în parohiile din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos s-au desfăşurat diferite programe filantropice. În urma centralizării datelor se concluzionează că au desfăşurat activităţi social-filantropice 125 parohii şi au fost acordate…
Acţiune filantropică la Penitenciarul de Minori şi Tineri de la Tichileşti: ,,În temniţă am fost şi aţi venit la Mine!”
Călăuziţi de cuvintele Mântuitorului „…în temniţă am fost şi aţi venit la Mine!” (Matei XXV, 36), elevi ai claselor a XII a A şi a XII a C de la Colegiul Naţional „Ana Aslan” din Brăila, însoţiţi de profesorul de…
,,ÎPS Gherasim al Râmnicului Vâlcii, ierarh de tradiţie, venerabil prin vârstă şi tânăr prin slujire”
În ziua de 9 aprilie 2014, Arhiepiscopul Gherasim Cristea al Râmnicului Vâlcii a fost chemat, de Marele Arhiereu, la Sine. Fost arhiereu-vicar al eparhiei noastre, cu o îndelungată şi rodnică slujire arhierească, ÎPS Gherasim a plecat spre cele veşnice, ca…
ÎPS Gherasim Cristea. Date biografice
Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului s-a născut la 14 noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului din judeţul Ialomiţa. În anul 1934, a fost primit ca frate la Mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, apoi a urmat cursurile seminarului monahal al…
,,Gustaţi şi vedeţi, că bun este Domnul!”. Cărticica de buzunar a fiecărui copil şi tânăr
Ori de câte ori trupul cedează sub povara propriei slăbiciuni, alergăm la doctor pentru a ne vindeca şi a restabili armonia din noi. Dar atunci când ne prăvălim sub greutatea păcatelor, singurul remediu este alergarea la Mântuitorul Iisus Hristos, Care…
Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian
LITURGICE 26 martie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite, la Capela ,,Sf. Cuv. Casian“ din Reşedinţa arhiepiscopală. 29 martie – cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel participă, împreună cu ÎPS Ciprian, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei,…