Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului: Despre Sfintele şi înfricoşătoarele lui Hristos Taine Moment de bilanţ la Dunărea de Jos: Lucrările forurilor administrative ale Arhiepiscopiei ,,Biserică. Misiune. Slujire” – volumul 14 Olimpiada de Religie, faza locală: Bucuria reuşitei Un nou concurs…
Category: Călăuză ortodoxă nr. 303
Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului: Despre Sfintele şi înfricoşătoarele lui Hristos Taine
Să ne facem vrednici prin pocăinţă, sau mai bine zis să ne aducem ofrandă pe noi înşine prin faptele pocăinţei Celui ce poate să facă vrednici din nevrednici; şi aşa să ne apropiem cu o nădejde ce nu va fi…
Moment de bilanţ la Dunărea de Jos: Lucrările forurilor administrative ale Arhiepiscopiei
În zilele de 7 şi 8 februarie a.c. au avut loc, la Centrul Eparhial din Galaţi, şedinţele de bilanţ ale Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Acestea au fost precedate de întrunirea membrilor Adunării Generale a Casei…
,,Biserică. Misiune. Slujire” – volumul 14
A apărut la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a XIV-a ediţie a anuarului bisericesc „Biserică. Misiune. Slujire”. Volumul a fost iniţiat şi îndrumat, ca în fiecare an de apariţie, de ÎPS Arhiepiscop Casian Crăciun al Dunării de Jos şi redactat…
Olimpiada de Religie, faza locală: Bucuria reuşitei
Şi anul acesta, ca în fiecare an, a fost organizată, în cele mai bune condiţii, olimpiada de Religie ortodoxă faza locală (zonală), în toate protoieriile Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Deşi dimineaţa de 25 ianuarie ne-a întâmpinat cu un strat consistent…
Un nou concurs pentru copii: ,,Sfânta Euharistie – lumina vieţii veşnice”
Ca în fiecare an, Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române organizează un concurs destinat copiilor ce participă la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”. Concursul naţional de proiecte duhovniceşti organizat anul acesta se va desfăşura pe tema: „Sfânta Euharistie – lumina vieţii…
Sfântul Grigorie de Nyssa ne învaţă: ,,Puţin aluat dospeşte toată frământătura!”
Viaţa noastră, după căderea protopărinţilor Adam şi Eva în păcatul strămoşesc, este un drum şi o luptă împotriva despărţirii de Dumnezeu prin păcate şi patimi şi a unirii cu El prin harul divin, credinţă nestrămutată şi virtuţi. În acest drum,…
Spovedania copiilor, între îndatorire pastorală şi artă a apropierii
În activitatea pastorală a fiecărui slujitor spovedania copiilor este o îndatorire care prefaţează şi ajută mult acesta pentru intrarea în perioada adolescenţei, apoi în cea a maturităţii. În contextul în care în mai toate parohiile noastre copiii sunt aduşi la…
Receptarea martiriului Sfinţilor Brâncoveni în presa europeană a timpului
Anul comemorativ 2014, închinat Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă (1688-1714) împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache ne propune o aprofundare a personalităţii sfântului domnitor muntean şi a jertfei pentru credinţă a familiei…
,,Omul nu poate trăi sănătos fără să se roage!” – Interviu cu ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei al Europei Centrale şi de Nord
Reporter: ÎPS Voastră, pornind de la tema meditaţiei pe care aţi susţinut-o la Facultatea de Teologie din Galaţi, „Rugăciunea ca izvor de vindecare sufletească şi trupească”, Vă rugăm să ne spuneţi în ce măsură stilul de viaţă din ce în…
Ostenitori ai Seminarului Monahal de la Cernica: Episcopul Chesarie Păunescu şi preotul Gheorghe Cotenescu
În trecutul glorios al creştinismului, în vremurile prigoanei, conflictelor religioase şi ereziilor, devotaţii şi curajoşii soldaţi care au fost călugării au luptat şi apărat Biserica. La jumătatea sec. al XIX-lea, consecinţelor pozitive ale reformelor lui Cuza şi Kogălniceanu li s-au…
,,Dicţionar de Muzică bisericească românească”, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, 942 p.
Se afirmă faptul că, din punct de vedere ştiinţific, vremea păstoririi Preafericitului Patriarh Daniel este un timp al sintezelor în teologia românească. Afirmaţia se susţine pe faptul că, din 2007 şi până în prezent, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului…
Sfântul Sinod reiterează poziţia privind definirea în Constituţia României a familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat şi femeie
În ziua de 13 februarie 2014, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc prima şedinţă de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din acest an. Dintre hotărârile luate menţionăm: ● Sfântul…
Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian
LITURGICE 22 ianuarie – participă la slujba de seară de la Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei” – Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură. 24 ianuarie – săvârşeşte, la biserica ,,Vovidenia“ din municipiul Galaţi, slujba de Te-Deum închinată zilei Unirii…