În ziua de 5 octombrie, în satul Stolniceni din raionul Hânceşti, Republica Moldova, a avut loc o slujbă de pomenire la şapte ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală, fiu al satului basarabean. Slujba…
Category: Călăuză ortodoxă nr. 286-287
Sfinţirea prin Lumină
De fiecare dată, ori de câte ori sunt invitat pentru a evolua cu anumite recitaluri de poezie, fie lirico-patriotică, filosofico-socială, de dragoste etc, mă bucur enorm, pentru că în astfel de clipe chiar mă simt fericit, trăind cu acel copil…
Vizită de studiu în cadrul proiectului ,,Forte”
În perioada 24-28 septem-brie 2012 s-a desfăşurat o vizită de studiu în Spania – ţară transpartinică a proiectului ,,FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social”, vizită propusă şi realizată de Federaţia Filantropia împreună cu Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral…
Preoţii capelani de penitenciare îşi eficientizează rolul şi activitatea
Prezenţa preotului în penitenciar, venită odată cu schimbările din societatea românească postdecembristă, acoperă un rol, o misiune duhovnicească, oarecum diferit faţă de cel din afara penitenciarelor. Preotul capelan din închisori, pe lângă activităţile pastorale şi liturgice, potrivite doctrinei şi practicii…
Ziua Vârstnicului la Centrul multifuncţional de servicii sociale ,,Speranţe pentru vârsta a III-a”
Ziua de 1 octombrie este cunoscută ca fiind „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”. În acest sens, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a” de la…
Slujire misionară şi filantropică în parohiile Satu Costi şi Tuluceşti
În cea de a doua decadă a lunii octombrie, Protoieria Galaţi a organizat evenimente misionare şi social-filantropice în mai multe parohii din cuprinsul protopopiatului. În acest context, în parohia Satu Costi din Protoieria Galaţi, un sobor format din 7 preoţi…
Taina Sfântului Maslu şi caravana medicală la parohia Berteştii de Jos
La data de 1 noiembrie 2012, când Biserica Ortodoxă Română cinsteşte pe Sfinţii Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în parohia Berteştii de Jos, Protoieria Însurăţei, judeţul Brăila a fost săvârşită Taina Sfântului…
Bucuria de a dărui. Ce înseamnă o cantină parohială?
„Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv!” ,,Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!” (Matei 5, 7) Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea materială şi morală a…
Slujire misionară la Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale din Galaţi
Cu prilejul manifestărilor prilejuite de „Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavului”, în data de 24 octombrie 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, în cadrul Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale din Galaţi…
Pastoraţia bătrânilor. Exigenţe actuale
Preotul îndeplineşte, în virtutea harului primit prin Taina Sfintei Hirotonii şi ca urmare a trimiterii lui în parohie de către episcopul care l-a hirotonit şi al cărui reprezentant este, cele trei laturi ale lucrării pastorale: învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare. Fiecare…
20 de ani sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei
Programul manifestărilor organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului spiritual al Municipiului Galaţi: 1 – 30 noiembrie „La ora de religie, copilul învaţă iubirea lui Hristos”, concurs pe teme de Religie. – loc de desfăşurare: şcolile şi…
Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian
LITURGICE 10 septembrie – participă, la capela Aşezământului ,,Sf. Vasile cel Mare” din Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii, rostind cuvânt de învăţătură. 12 septembrie – participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii săvârşită de preoţi membri ai…