Cea de a XIX-a ediţie a tradiţionalului pelerinaj de la Mănăstirea Buciumeni prilejuit de luminoasa prăznuire a Preasfintei Treimi şi dialogurile cu tinerii din cadrul acestui program duhovnicesc şi misionar deopotrivă a stat anul acesta sub genericul „2014 – Anul…
Author: admin
,,Această mănăstire, ca o coardă subţire a unei viori eterne…” (note de pelerin)
Adevenit o tradiţie ca la fiecare ediţie a pelerinajului la hramul Mănăstirii Buciumeni, tinerii liceeni să ofere, ca expresie a credinţei şi a bucuriei trăite aici, impresii ale sufletelor lor, denumite generic ,,Note de pelerin”. Aşa s-a născut şi expresia…
Mănăstirea voievodală Măxineni şi-a cinstit ocrotitorul
Ca în fiecare an, în ziua de 24 iunie, când Biserica Ortodoxă cinsteşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Măxineni din judeţul Brăila şi-a sărbătorit ocrotitorul. Aşezată strategic, la confluenţa râurilor Siret şi Buzău, mănăstirea a fost ctitorită de domnitorul Matei…
Resfinţirea bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din oraşul Însurăţei
În Duminica a VI-a după Înviere, oraşul Însurăţei din judeţul Brăila s-a aflat în zi de aleasă sărbătoare, întrucât credincioşii de aici au participat la resfinţirea bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Biserica nou sfinţită este locaşul de…
Câştigătorii etapei eparhiale a concursului ,,Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine” au fost premiaţi cu prilejul serbării hramului istoric al Catedralei Patriarhale
Anul omagial euharistic şi al comemorării Sfinţilor Martiri Brâncoveni a însemnat şi înseamnă, în Patriarhia Română, nu doar organizarea unor manifestări cu caracter ştiinţific, conferinţe şi simpozioane pe această temă, ci şi a unor proiecte duhovniceşti cu caracter filantropic, derulate…
Duminica Părinţilor şi a Copiilor (1 iunie 2014) la Parohia Pechea IV
Cu ocazia zilei de 1 iunie, care a coincis în acest an cu Duminica Părinţilor şi a copiilor, la Parohia Pechea IV din Protoieria Covurlui, părintele paroh împreună cu membrii Consiliului şi Comitetului parohial s-au străduit ca, prin câteva pregătiri…
Mijloc de exercitare a misiunii preotului de slujitor, învăţător şi îndrumător duhovnicesc: Rolul Tainei Spovedaniei în pastoraţia individuală a credincioşilor
Cele trei misiuni care se regăsesc în lucrarea preotului, practic, nu pot fi separate. În acelaşi timp el slujeşte, învaţă şi îndrumă. Fiecare acţiune a preotului privitoare la Taina Spovedaniei are acest rol întreit. De multe ori credincioşii percep numai…
Colecte în eparhie
În spiritul principiului întrajutorării frăţeşti a eparhiilor mai sărace, prin solidaritate spirituală şi materială exprimată în cazuri de urgenţă (dezastre, calamităţi naturale etc), prevăzut în art. 14, alin. (1), lit. b) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R. şi în…
Omagiu Traian Dorz, la 100 de ani de la naştere
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data de 28 iunie a.c., la Galaţi s-a desfăşurat Simpozionul omagial intitulat ,,Traian Dorz – 100 – creaţie şi jertfă”. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a deschis seria prelegerilor dedicate poetului creştin…
Preafericitul Vladimir al Kievului şi întregii Ucraine a trecut la Domnul. Un ierarh duhovnicesc şi un păstor blând şi înţelept
Sâmbătă, 5 iulie 2014, în urma unei îndelungate suferinţe, a trecut la Domnul Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Preafericitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului şi al întregii Ucraine. În după-amiaza zilei de sâmbătă, sicriul cu trupul neînsufleţit al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe…
PF Vladimir Sabodan
Date biografice Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) s-a născut din părinţi agricultori pe 23 noiembrie 1935 în satul Markovţî din raionul Leticevsk, regiunea Hmelniţk, Ucraina. În 1954 a intrat la Seminarul Teologic din Odesa, iar în 1958 la Academia…
Mesajul Patriarhului României la trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Vladimir al Kievului şi al întregii Ucraine
Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitului Părinte ONUFRIE, Mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, Locțiitor de Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Înaltpreasfinția Voastră, Cu profundă durere creștinească am aflat despre trecerea la cele veșnice a Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului și al…
Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian
LITURGICE 28 mai – săvârşeşte, la Parohia „Înălţarea Domnului” din municipiul Galaţi, slujba Vecerniei cu Litie şi rosteşte cuvânt de învăţătură. 29 mai – Înălţarea Domnului – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; hirotoneşte…
Călăuză ortodoxă nr. 306 (Cuprins)
Despre mărturisirea păcatelor Sărbătoarea Învierii Domnului la Galaţi Tradiţionala vizită chiriarhală de Paşti la Penitenciarul din Galaţi Praznicul Izvorului Tămăduirii la biserica ,,Buna Vestire” din Brăila Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul municipiului Tecuci Prăznuirea Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul…
Despre mărturisirea păcatelor
Biserica noastră învaţă că Euharistia are şi caracter de jertfă, nu numai de taină. Adică Domnul este prezent în ea şi pentru a Se aduce ca trup ce se frânge şi ca sânge ce se varsă lui Dumnezeu Tatăl. Şi…
Sărbătoarea Învierii Domnului la Galaţi
În noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului Iisus Hristos, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu un ceas înainte de miezul nopţii, a oferit protoiereilor şi preoţilor eparhiei, Lumina Sfântă adusă în seara…
Tradiţionala vizită chiriarhală de Paşti la Penitenciarul din Galaţi
După tradiţie, în prima zi a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, persoanele private temporar de libertate de la Penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi au avut bucuria de a se întâlni și a se ruga cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul…
Praznicul Izvorului Tămăduirii la biserica ,,Buna Vestire” din Brăila
Vineri, 25 aprilie 2014, mii de credincioşi brăileni, dar şi din ţară şi străinătate, au participat la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii în biserica cu hramul „Buna Vestire“ din municipiul Brăila. Cu acest prilej, pelerinii s-au împărtăşit din apa sfinţită izvorâtă din…
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul municipiului Tecuci
În fiecare an, la 23 aprilie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, municipiul Tecuci îmbracă haina de sărbătoare pentru a-și cinsti ocrotitorul. Și anul acesta, momentul principal al manifestărilor l-a constituit Sfânta Liturghie săvârşită de către…
Prăznuirea Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului, la Galaţi
În ziua de 2 mai, Biserica Ortodoxă de pretutindeni face pomenirea Sfântului Atanasie, originar din Insula Creta, Mitropolit al Tesalonicului şi mai apoi Patriarh al Constantinopolului, păstor al credincioşilor de la Dunărea de Jos la jumătatea secolului al XVII-lea, adormit…
Slujire arhierească la Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe
În fiecare an, la Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe, parohia „Sfântul Mucenic Antim“ din municipiul Galaţi îşi serbează cel de-al doilea hram. Programul liturgic și misionar a început în ajun prin oficierea Vecerniei cu Litie, după care, la ziua hramului, Chiriarhul …
Bucurie duhovnicească pentru credincioşii parohiei Măgureni din Insula Mare a Brăilei
În Duminica a IV-a după Înviere, cunoscută în Biserica Ordodoxă ca Duminica Slăbănogului, credincioşii parohiei Măgureni (comuna Măraşu), Protopopiatul Însurăţei, judeţul Brăila, au participat la târnosirea noii biserici parohiale din localitate, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Slujba de sfințire a…
Conferinţa pastoral-misionară de primăvară: Sinaxă liturgică şi euharistică în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Joi, 15 mai a.c., la pomenirea Sf. Cuv. Pahomie cel Mare, în Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a desfăşurat conferinţa pastoral – misionară corespunzătoare primului semestru al anului 2014. În conformitate cu Hotărârea nr.10.236/2012 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,…
Eveniment academic de excepţie: Simpozionul Ştiinţific Internaţional ,,2014 – Anul omagial euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”
Şi în 2014, la Galaţi a continuat tradiţia evenimentelor academice de excelenţă ştiinţifică, organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în conlucrare cu Universitatea „Dunărea de Jos”, prin Departamentul de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie. Cu scopul de…
Eveniment naţional, istoric şi spiritual, deopotrivă: Procesiune cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu
În ziua de 21 mai 2014, Catedrala Patriarhală şi-a sărbătorit hramul istoric închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. În cadrul manifestărilor religioase dedicate hramului s-a aflat şi Procesiunea cu moaştele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Evenimentul s-a desfăşurat,…
Premierea câştigătorilor etapei eparhiale a Concursului Naţional ,,Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine”
La Galaţi, în data de 6 mai 2014, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor etapei eparhiale a Concursului naţional „Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine”. Concursul s-a înscris în seria manifestărilor organizate în „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al…