„Iubiţii mei fii duhovniceşti, vin la voi însufleţit de cea mai aleasă dragoste: dragoste de părinte, dragoste de frate, dragoste de înfăptuiri bune, dragoste de poporul truditor şi de credinţa strămoşească. De aceea, vă rog să mă primiţi cu aceeaşi…
Author: admin
Mitropolitul Antonie Plămădeală. Privire asupra Bisericii… de Dincolo… după 10 ani
La 29 august 2015 s-au împlinit 10 ani de când Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului s-a mutat în Împărăţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Marele ierarh-cărturar a lăsat o operă impresionantă, atât ca mărime, dar mai ales ca valoare. Vă propunem…
Din opera Mitropolitului Antonie
● Trei ceasuri în iad (roman), Bucureşti, 1970, cu alte două ediţii, ulterioare, şi cu o traducere şi publicare în limba bulgară (Sofia, 1972); ● Biserica slujitoare, în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi în teologia contemporană, Bucureşti, 1972; ● Bizanţ…
Mitropolitul Antonie Plămădeală – o viaţă de jertfă dăruită pe altarul Bisericii
„Să nu uităm că, dincolo de slujbele pe care le facem în Biserică, avem datoria de a învăţa, potrivit poruncii Mântuitorului: «Mergând, învăţaţi toate neamurile!»” († Antonie al Ardealului) La finele lunii august s-au împlinit 10 ani de la trecerea…
Perspective asupra finanţării cultelor în Statele Uniunii Europene
La nivel european, relaţia dintre State şi culte este marcată de specificul istoric, religios şi socio-cultural al fiecărei ţări. Astfel, sprijinirea cultelor în realizarea obiectivelor lor este apreciată diferit de la o ţară la alta, în funcţie de modul în…
Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian
LITURGICE 1 iulie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba de pomenire a Episcopului Nifon Niculescu, la împlinirea a 155 de ani de la naşterea sa; săvârşeşte, la biserica ,,Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din municipiul Galaţi, slujba Vecerniei…
Ştiri din lumea creştină
Patriarhia Ierusalimului Delegaţie din Guvernul Bulgariei în vizită la Patriarhia de Ierusalim Sâmbătă, 20 august a.c., o delegaţie formată din zece oficiali ai Guvernului Bulgariei, aflaţi în Israel cu scopuri umanitare, au fost oaspeţii Patriarhiei Ierusalimului. Delegaţia a fost întâmpinată…
Călăuză ortodoxă nr. 319-320 (Cuprins)
Pr. Prof. Acad. Dumitru Stăniloae: Misiunea preotului Praznicul Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, în Arhiepiscopia Dunării de Jos La Vârlezi, judeţul Galaţi: Dezvelirea bustului Generalului Alexandru Cernat Sărbătoarea Preasfintei Treimi în pădurea Buciumenilor Dialoguri duhovniceşti cu tinerii, la Buciumeni: „Am…
Pr. Prof. Acad. Dumitru Stăniloae: Misiunea preotului *
„Mierea atâtor sfaturi înţelepte” Oricând eşti cu un om, şi ca preot nu poţi să fugi de el, trebuie să foloseşti momentul pentru a-l îndrepta de este într-o stare rea, sau a-l întări şi avansa într-o stare duhovnicească bună. Datoria…
Praznicul Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au continuat şi în acest acest an tradiţionalele manifestări dedicate eroilor patriei la ziua lor de pioasă recunoştinţă. Importanţa religioasă şi semnificaţia naţională ale acestei sărbători au constituit tema de reflecţie în cadrul orelor de…
La Vârlezi, judeţul Galaţi: Dezvelirea bustului Generalului Alexandru Cernat
Cu prilejul zilei de 9 mai, Ziua Independenţei României, primăria comunei Vârlezi, judeţul Galaţi a organizat, la iniţiativa unui colectiv de fii vrednici ai satului, o manifestare solemnă pentru onorarea memoriei Generalului Alexandru Cernat, comandantul unui corp al armatei române în…
Sărbătoarea Preasfintei Treimi în pădurea Buciumenilor
La Praznicul Preasfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc tradiţionalul pelerinaj al tinerilor liceeni la mănăstirea Buciumeni, care şi-a serbat hramul, manifestare ajunsă la cea de a XX-a ediţie. Anul acesta întâlnirea s-a desfăşurat sub genericul: „2015…
Dialoguri duhovniceşti cu tinerii, la Buciumeni: „Am primit răspuns la toate întrebările pe care le aveam”
Redăm, în continuare, unele dintre multele mărturii ale tinerilor participanţi la dialogurile duhovniceşti de la Buciumeni, axate pe problemele care frământă astăzi tineretul şi răspunsurile pertinente oferite de preoţi, despre cum trebuie tânărul să ducă o viaţă frumoasă în familie,…
Conferinţa semestrială de primăvară în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Proclamarea anului 2015 ca „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi” şi „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii” a prilejuit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin sectoarele administrative şi unităţile…
Simpozion Ştiinţific Internaţional la Galaţi: ,,2015 – Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi”
În zilele de 15 şi 16 iunie 2015, Arhiepiscopia Dunării de Jos, împreună cu Universitatea „Dunărea de Jos”, prin Departamentul de Teologie al Facultăţii de Istorie şi Filozofie au fost gazdele unui Simpozion academic de marcă, ce a înviorat duhul…
Concursul naţional de mini-proiecte filantropice ,,Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”: Premierea câştigătorilor la hramul Catedralei Patriarhale din Bucureşti
Proiectul „Icoana milosteniei” de la Parohia „Cuvioasa Parascheva” din com. Lieşti, a fost considerat câştigător, la nivelul Eparhiei Dunării de Jos, al concursului naţional de miniproiecte „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”. În zilele de 20-21 mai am fost…
Ziua Copilului la Parohia Tămăoani, judeţul Galaţi: Demonstraţie de aeromodele
La parohia Tămăoani, protoieria Târgul Bujor din jud. Galaţi, bucuria praznicului Pogorârii Duhului Sfânt a fost prelungită în surâsul copiilor cărora, cu ocazia zilei de 1 iunie, preotul paroh Marius Anton cu doamna preoteasa şi cei trei copii ai lor,…
Grădiniţa parohială Ireasca, la ceas aniversar
Marţi, 19 mai a avut loc la Parohia Ireasca a 13 aniversare de la înfiinţarea grădiniţei parohiale „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena”. Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, la…
Duminica Părinţilor şi a Copiilor la Aşezământul Social-Filantropic ,,Sf. Vasile cel Mare” din Galaţi
În prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos s-a aflat în mijlocul părinţilor şi a copiilor asistaţi din cadrul Aşezământului Social-Filantropic „Sf. Vasile cel Mare“ din Galaţi, cu prilejul sărbătoririi în Eparhie, ca dealtfel …
Activităţi social-filantropice în Duminica Părinţilor şi Copiilor
Potrivit adresei Centrului eparhial nr. 2321/2015, în Duminica Părinţilor şi a Copiilor, toate protoieriile au desfăşurat programe social – filantropice, după cum urmează: – preoţii arondaţi la centrele/căminele unde sunt internaţi copiii abandonaţi de părinţi sau sunt în situaţii de…
Noaptea Europeană a Muzeelor la Galaţi
În cadrul evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor desfăşurat în întreaga ţară în noaptea dinspre 16 spre 17 mai 2015, Palatul Episcopal – Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi-a deschis larg porţile pentru publicul gălăţean…
Concertul de folclor românesc ,,Credinţă, cânt şi tradiţii strămoşeşti”
Între evenimentele cultural-artistice de excepţie care s-au desfăşurat la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos s-a numărat şi concertul de autentic folclor românesc „Credinţă, cânt şi tradiţii strămoşeşti“. Organizat în seara zilei de 23 mai…
Premierea olimpicilor gălăţeni: „La serbarea tradiţională de încheiere a anului şcolar, la Seminarul «Sf. Andrei», cinstim performanţa!“
În seara zilei de 18 iunie 2015, cu începere de la ora 17.30, la Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi a avut loc serbarea de sfârşit de an şcolar şi festivitatea de premiere a elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“,…
La Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie: Cursul festiv al promoţiei 2012-2015
Ca o încununare a celor 3 ani de studii a avut loc, într-un cadru solemn, cursul festiv al promoţiei 2012-2015 a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi. Cursul a debutat cu oficierea Sfintei…
Rolul şi misiunea preotesei în familie, parohie şi societate
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, duminică 17 mai 2015, a avut la sediul Protoieriei Nicoreşti o întâlnire cu caracter duhovnicesc şi misionar a preoţilor şi preoteselor din zona Nicoreştilor, cu tema „Rolul şi misiunea preotesei…
Monografiile parohiilor ortodoxe româneşti
Anul 2015 a fost proclamat de Patriarhia Română drept „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii, azi”. Într-o lume aflată într-o continuă transformare, parohia reprezintă prima linie a activităţii pastorale şi misionare a Bisericii, nucleul coagulant pentru o comunitate care…