Vineri, 13 noiembrie, la ceasurile dimineţii, a venit dinspre Sibiu vestea tristă a încetării din viaţă a celui ce a fost rectorul Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu, profesorul de Teologie, apoi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea,…
Author: admin
Părintele Arhid. Constantin Voicu – Date biografice
Printele Constantin Voicu s-a născut în data de 5 decembrie 1929, în oraşul Braşov. După ce a urmat Liceul Andrei Şaguna din localitatea natală (1940-1948), a studiat teologia la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1948-1952). În anul 1975 a obţinut…
Icoana, între artă şi rugăciune
Aceste rânduri s-au născut din dragoste pentru pictură, pentru culoare, pentru Dumnezeu. Prin culoare descoperim viaţa de când ne naştem, vedem lumina cu ajutorul căreia se nasc culorile, Lumina binecuvântată, Lumina lui Dumnezeu. Privim cerul şi ne minunăm de albastrul…
Programul manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Municipiului Galaţi şi al României 1-30 noiembrie 2015
1 – 30 noiembrie ● „Mai fericit este a da decât a lua!”, program social-filantropic dedicat ajutorării copiilor singuri, bătrânilor, bolnavilor şi celor întemniţaţi; – loc de desfăşurare: parohiile municipiului Galaţi, spitale, cămine de copii, aziluri de bătrâni, penitenciare. Duminică,…
Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian
LITURGICE 1 septembrie – Începutul anului bisericesc (Indictionul) – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la biserica ,,Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul” din municipiul Galaţi, hirotoneşte întru diacon pe tânărul teolog Gabriel Spănache şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu…
Ştiri din lumea creştină
Patriarhia Ecumenică Vizita Patriarhului Ecumenic la Canterbury La invitaţia Arhiepiscopului Iustin de Canterbury, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a efectuat, între 2 şi 4 noiembrie a.c., o vizită în Anglia, la Canterbury. În deschiderea vizitei Sanctităţii Sale,…
Călăuză ortodoxă nr. 321 (Cuprins)
„Cooperarea dintre Familie, Şcoală şi Biserică în educaţie” „Tinerii ortodocşi – mărturisitori ai iubirii lui Hristos şi misionari ai Bisericii” Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa. Cluj – Napoca, 4-7 septembrie 2015 Imn Sărbătoare duhovnicească la hramul ştefanian al Mănăstirii Toflea…
„Cooperarea dintre Familie, Şcoală şi Biserică în educaţie” *
La începutul noului an şcolar, adresăm elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice părinteşti binecuvântări şi gânduri de încurajare pentru o nouă activitate. Întrucât bazele educaţiei se pun în familie, este esenţial ca părinţii, bunicii şi rudele elevilor să conştientizeze rolul major…
„Tinerii ortodocşi – mărturisitori ai iubirii lui Hristos şi misionari ai Bisericii” *
Cu deosebită bucurie duhovnicească salutăm pe toţi tinerii creştini ortodocşi sosiţi în aceste zile la Cluj-Napoca, în Capitala Europeană a Tineretului – 2015, pentru Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la care participă şi tineri ortodocşi din Palestina, Iordania, Siria şi…
Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa. Cluj – Napoca, 4-7 septembrie 2015
În perioada 4-7 septembrie a avut loc la Cluj-Napoca întâlnirea Tinerilor Ortodocşi dinEuropa 2015 sub genericul „Bucuraţi-vă pururea, rugaţi-vă neîncetat!” (Tes. 5, 16-17). Acest eveniment a reunit un număr de 6110 tineri din 24 de ţări şi a fost binecuvântat…
Imn
Acela ce crucea-şi purta-n biruinţă Ca noi să păşim în lume curaţi, E Cel care azi ne uneşte-n credinţă Şi-n rugă ne-ndeamnă pe toţi, să fim fraţi. Azi, tineri creştin-ortodocşi se adună, Uniţi prin credinţa în Domnul Hristos, Cântând bucuria…
Sărbătoare duhovnicească la hramul ştefanian al Mănăstirii Toflea
Românii ortodocşi l-au pomenit joi, 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. La Toflea, localitate din judeţul Galaţi unde locuiesc preponderent etnici rromi, a fost sărbătoare mare, întrucât mănăstirea de aici şi-a sărbătorit unul dintre ocrotitorii spirituali. Anul acesta,…
Cinstirea Sfintei Icoane ,,Prodromiţa” la Galaţi
Cinstirea icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni „Prodromiţa” de la Sfântul Munte Athos în toată Biserica Ortodoxă Română reprezintă un moment de mare bucurie duhovnicească şi pentru credincioşii municipiului Galaţi. Manifestările pastoral-misionare dedicate sfintei icoane „Prodromiţa” au debutat sâmbătă seara…
Prăznuirea Sfântului Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon la Mănăstirea Lacu-Sărat
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Mănăstirea Lacu-Sărat de lângă Brăila îşi cinsteşte în mod deosebit ocrotitorul. Sfânta Liturghie în zi de hram a fost săvârşită ieri de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfinţitul…
Hramul Mănăstirii Adam, judeţul Galaţi: O, minuni străine…
Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare… Nu, nu ne-a părăsit. A fost şi în acest an cu evlavioşii pelerini, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din codrii Adamului, care îşi aştepta pelerinii ca…
Comemorare şi evocare la Mănăstirea Vladimireşti: Maica Teodosia (Zorica) Laţcu – poet creştin autentic
La 8 august 1990, sufletul maicii Teodosia Laţcu a plecat să cânte din „alăutele cereşti”, după ce, din preaplinul său, timp de 50 de ani, a presărat pământul cu „o samă” de flori nemuritoare. Şi poate că aceste „flori” s-ar…
Maica Teodosia Laţcu – biografie
Maica Teodosia, cu numele mirean de Zorica Laţcu, s-a născut la 17 martie 1917, în Ardeal. Şi-a desăvârşit studiile liceale la Braşov şi cele superioare la facultatea de filologie la Cluj (1936-1940), secţia filologie clasică şi modernă, cu o licenţă…
Hramul Mănăstirii Cârlomăneşti, judeţul Galaţi: Eram o turmă şi un păstor…
Localitatea Cârlomăneşti se află în vecinătatea apropiată a localităţilor Tecuci, Bârlad, Gârbovăţ, Pochidia, Cerţeşti şi Blânzi. Cercetările o atestă ca o zonă care musteşte de vestigii încă din epoca bronzului. Mărturii istorice – scrise dar şi călătorite prin tradiţie până…
Lansarea proiectului ,,Alege Şcoala!”, etapa a IV-a în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În data de 16 iulie 2015, în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Casian Crăciun, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat lansarea oficială a proiectului „Alege Şcoala!“, etapa a IV-a, în cele două judeţe ale…
Cea de-a XIX-a ediţie a Taberei de vară de la Parohia Viziru de Jos, judeţul Brăila
Într-o atmosferă plină de bucurie şi de comunicare manifestată de copiii şi tinerii reuniţi în programul celei de-a XIX-a ediţii a taberei de vară „Ora de Religie în vacanţă – misiunea tinerilor de a reînnoi prin experienţă tradiţia satului românesc“. …
Activităţi de vacanţă: Tineri la Mănăstirea Cârlomăneşti
În contextul Anului omagial al Misiunii Parohiei şi Mănăstirii azi, tinerii de la parohiile Lieşti, Buceşti şi Iveşti, implicaţi în programele „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege Şcoala” au mers într-un pelerinaj la Mănăstirea Cârlomăneşti, în perioada 28-30 iulie ac. Cei…
Şcoala de vară la Parohia Pechea II: ,,Bucuria trăirii în Dumnezeu”
Anul acesta, în vacanţa de varã, copiii de la proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” de la Parohia Pechea II au fost recompensaţi pentru rezultatele notabile pe care le-au obţinut în cadrul proiectului „Mâinile întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu” (locul…
Pelerinaj pentu tinerii din Parohia Slobozia Conachi: Olimpiada de Religie aduce satisfacţii şi în vacanţă
A devenit deja o tradiţie ca elevii din Parohia Slobozia-Conachi, care participă la Olimpiada de Religie, să fie recompensaţi pentru munca lor cu o excursie gratuită în vacanţa de vară. Este al patrulea an consecutiv de când pc. pr. paroh…
Repere culturale în Bărăgan
În luna august, localitatea Bărăganul, situată la graniţa judeţului Brăila cu judeţul Ialomiţa a găzduit mai multe evenimente culturale. Primul dintre ele este deschiderea unui muzeu de etnografie, ce conţine piese de artă populară, obiecte ţesute, brodate sau cusute, valoroase…
Expoziţia ,,Culorile Ortodoxiei” la Galaţi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la Bucureşti găzduieşte, în perioada 5 august – 5 septembrie 2015, expoziţia „Culorile Ortodoxiei“, în Sala de Expoziţii Temporare a Muzeului Istoriei,…
19 ani de parteneriat solid între A.S.C.O.R. Galaţi şi studenţii germani din Tübingen (Germania)
Sub genericul „Rolul tinerilor în misiunea parohiei, după învăţătura Sf. Ioan Gură de Aur“, s-a desfăşurat în acest an, la Galaţi, cel de-al XIX-lea schimb de experienţă inter-cultural şi inter-teologic, între filiala gălăţeană a ASCOR Galaţi, şi Biserica Evanghelică de Baden…