Bucurii şi daruri de la Sfântul Nicolae

Grădiniţa „Familia” din Brăila În lumina sărbătorii Sfân­tului Ierarh Nicolae, ocro­titorul municipiului Brăila, la Grădiniţa Familia, din cadrul pa­rohiei Adormirea Maicii Dom­­nului din Brăila, a avut loc tra­diţionala serbare a copiilor, de­dicată Sfântului Nicolae. Grădiniţa „Familia” a luat fiinţă la…

Întrebările tinerilor către Biserică

În cadrul manifestărilor pas­toral‑liturgice şi cultural‑ educaţionale închinate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul mu­ni­­cipiului Galaţi şi al între­gu­lui neam românesc, în data de 28 noiembrie, cu bi­ne­cuvântarea Înaltpreasfinţitului Pă­rinte Ca­sian, Arhiepiscopul Dună­rii de Jos, Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi…

Colindatul în sudul Moldovei

În sudul Moldovei, ne referim la zona judeţului Galaţi, colindatul de zi sau colindatul propriu‑zis, începea, de obicei, în dimineaţa zilei de 24 decembrie. De exemplu, în comuna Cudalbi se umbla cu „Leroiu”; umblau mai întâi copiii cei mai mici,…

Colindatul în Câmpia Bărăganului

Mereu trebuie să trăim cu sentimentul că este timpul să ne întoarcem la Dumnezeu. Din această expe­rienţă, pe care o avem în Taina Sfintei Spovedanii, în Postul Naşterii Domnului, izvo­răş­te o întreagă spiritualitate a sărbătorilor Crăciunului, care se aşează ca…

Colindăm, Doamne, colind

Colindele de bătrîni, de băieţi, de tineri şi de fete, prezentate mai jos,  sunt culese de la conferenţiar univ. dr. Sofia Totolici, care le‑a moştenit de la mama sa, Tudoriţa Neagu (1923‑2007), din municipiul Galaţi, car­tier „Vadul Ungurului”. Doamna Totolici…

Devenirea Didahiilor în cuvinte de învăţătură la strană (pe baza manuscrisului inedit din Basarabia, 1814)

Darul şi activitatea de pre­dicator  ale Mitropo­litu­lui Antim Ivireanul  sunt cunoscute prin manuscrisele aflate la Biblioteca Academiei, descoperite şi publicate în deceniul al optulea al secolului al XIX‑lea. Antim Ivireanul a făcut începutul „înregistrării” cuvântărilor sale prin scrierea textului pronunţat…

Biruit‑au gândul şi… Cuvântul!

„De multe ori au stătut în socoteala mea, că doar aş putea afla ceva nou să zic întru cinstea şi lauda prea­sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei, dară n‑am putut afla nimica… (…) Drept aceia dară, îmi caut…

„Evanghelia ascunsă“

Prea alesul Episcop Melchisedec Ştefănescu, întâiul ierarh titular al Episcopiei Dunării de Jos, îşi încheia biografia închinată Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, pe care o publica pentru prima dată în urmă cu 130 de ani (1886), cu un elogiu la adresa…

Întrunirea Tineretului Ortodox din toată lumea – 2016

„Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă‑te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (I Timotei IV, 12). Întrunirea tineretului orto­dox la Bucureşti, cu bine­cuvântarea Preafericitului Pă­rin­te Patriarh Daniel, în perioada 1‑4…

Tinerii – „apostoli“ ai Învierii

ÎLa „ITO 2016”, ce­le două atelie­re  de lucru cu tema „Im­por­tanţa şi activitatea ti­ne­­rilor în Biserică” au adus în prim‑plan preocu­pările practice ale tinerilor în parohiile apar­ţinătoare. În rândurile care urmează, pre­­zentăm măr­turii ale tinerilor din Arhiepiscopia „Dunării de Jos”,…

Congresul Naţional „Hristos împărtăşit copiilor”

În perioada 19‑21 septembrie 2016 s‑au desfăşurat lucrările celui de al IX‑lea Congres „Hristos împărtăşit copiilor”, manifestare care s‑a ţinut în incinta Centrului Naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Lucrările au…