În ziua de 18 martie 2025 ne bucurăm de lucrarea minunată a lui Dumnezeu în Eparhia Dunării de Jos, această dată fiind înscrisă în calendarul inimilor noastre ca o zi specială, întrucât în această zi îl cinstim pe vlădicul drag de la Gurile Dunării, pe Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care anul acesta aniversează 70 de ani de viață, 45 de ani de viețuire monahală și slujire clericală și 35 de ani de slujire arhierească.
Această aniversare constituie prilej de bucurie pentru ierarhii Sfântului Sinod, pentru colaboratorii, clericii și credincioșii eparhiei, dar și pentru cei apropiați sufletește de Înaltpreasfinția Sa, care în această zi înalță o rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate peste noi prin slujirea jertfelnică și neobosită a vlădicului Casian. De asemenea, îndreptăm un gând de recunoștință și spre ierarhul omagiat, care și‑a deschis larg inima sa primitoare și ne‑a cuprins cu dragostea sa nemărginită, fiind pentru noi un frate, părinte și prieten de nădejde.
Îl cunosc pe Înaltpreasfinția sa din anul 1991, când l‑am văzut la hramul Mănăstirii Neamț, iar ulterior la unele slujbe la Mănăstirea Sihăstria. Am fost fascinat de cultura sa teologică, de calitățile muzicale și de cuvântul de învățătură rostit. Nu știam că voi ajunge să‑l cunosc și chiar să‑mi fie aproape în slujirea mea ca episcop al Basarabiei de Sud.
Câteva repere biografice
Pronia Cerească a rânduit ca în anul 1955, în satul Lopătari, județul Buzău, la data de 18 martie, să se nască un băiat în familia lui Vasile și a Radei Crăciun, căruia la botez i‑au dat numele Constantin1, în cinstea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. De mic s‑a arătat isteț și dornic să învețe, având o minte sclipitoare și o voință puternică, fapt ce i‑a bucurat pe evlavioșii săi părinți, care s‑au străduit să‑l educe pe fiul lor cu frică de Dumnezeu și respect față de oameni. Acesta a urmat școala generală în satul natal, între anii 1962‑1970, remarcându‑se între colegii săi.
După absolvirea școlii în comuna natală, între anii 1970‑1975, dorind să devină preot, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul“ din Buzău, pe care l‑a absolvit ca premiant. Între anii 1975‑1976, conform rânduielilor vremii, și‑a satisfăcut stagiul militar, după care, în perioada 1976‑1980, a urmat cursurile Institutului Teologic de grad universitar din București, pe care le‑a absolvit ca premiant, elaborând teza de licență: „Biserica ‑ lăcaș de închinare în tâlcuirea principalilor scriitori bisericești și patristici“, sub îndrumarea vestitului profesor de Liturgică, pr. prof. dr. Ene Braniște.
Dornic să slujească lui Dumnezeu și‑a îndreptat pașii spre mănăstire. La puțin timp, la 20 decembrie 1980, îmbrățișează viața monahală la Mănăstirea Ciolanu, fiind tuns în monahism, de către Episcopul Antonie al Buzăului, originar din Basarabia, un ierarh erudit, trecut prin închisorile comuniste, bun cunoscător ale teologiei și al realităților din spațiul creștin. Acesta, cu spirit vizionar, apreciind calitățile tânărului monah, l‑a invitat ca profesor la Seminarul Teologic din Buzău, unde a activat în perioada 1980‑1981.
Între anii 1981‑1984, la recomandarea Episcopului Antonie, a obținut o bursă de studii pentru doctorat de la Guvernul francez, la Universitatea de Științe Umane ‑ Strasbourg II. În anul 1984, a obținut titlul de doctor în teologie al Universității Strasbourg II, cu teza: „Icoana și frescele exterioare ale mânăstirilor moldovene ‑ încercare de prezentare a raporturilor dintre ele“, o lucrare inedită, apreciată în mediul occidental. În perioada studiilor a slujit ca diacon onorific la Capela Ortodoxă din Baden‑Baden (Germania), a participat la adunări și simpozioane de tineret și spiritualitate, atât în țară, cât și peste hotare, contribuind la înființarea parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Strasbourg.
Între 1984‑1985, reîntors de la studii, își reia postul de profesor la Seminarul din Buzău, urmând între anii 1984‑1986, studii doctorale la Institutul de grad Universitar din București. În urma promovării examenelor de admisibilitate și‑a susținut teza de doctorat în limba română. Această lucrare reprezintă o contribuție esențială la înțelegerea profundă a artei sacre ortodoxe și a teologiei vizuale în spațiul răsăritean.
Apreciind pregătirea sa teologică, vrednicul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, l‑a hirotonit ieromonah în 10 noiembrie 1985, chemându‑l să activeze și ca asistent și duhovnic la Institutul Teologic din Sibiu. A rămas în preajma Mitropolitului Antonie, până în anul 1988, când s‑a transferat la Institutul Teologic din București, unde a activat atât ca asistent, dar și ca inspector patriarhal pentru învățământul teologic preuniversitar din Patriarhia Română. Ca tânăr teolog, în perioada studiilor, dar și a slujirii de la Buzău și Sibiu, a participat activ la întâlniri și simpozioane, în cadrul asociațiilor de tineret și al centrelor monastice atât în țară, cât și peste hotare, remarcându‑se prin profunzimea ideilor și deschiderea spre lucruri noi.
În Capitală, și‑a reîntâlnit profesorii de la Institutul Teologic din București și pe vrednicii slujitori din Administrația Patriarhală, având ca și coleg pe viitorul Patriarh al României, Preafericitul Daniel, un bun prieten din perioada aflării în Franța. Cei doi tineri teologi, speranțe ale Bisericii, aveau ca povățuitori pe vrednicul de pomenire Teoctist, Patriarhul României, pe dinamicul episcop-vicar patriarhal Nifon Ploieșteanul și pe Sfântul Cuvios Sofian, pe atunci stareț al Mănăstirii Antim, o mănăstire cu o îndelungată tradiție monahală și cu un rol aparte în promovarea ortodoxiei în Capitală atât prin slujbele și activitățile misionare, dar și prin mișcarea Rugul Aprins. La Antim va îndeplini cu înțelepciune și smerenie ascultările încredințate de Patriarhul României, fiind un slujitor cu o voce aleasă și un predicator apreciat de viețuitorii din obște și de credincioșii din Capitală.
După revoluția din decembrie 1989, entuziasmul tinerilor și dorința apropierii de Dumnezeu a credincioșilor au deschis noi perspective pentru slujitorii Bisericii. Astfel, tinerii erudiți, dedicați misiunii și slujitorii devotați au fost chemați să se implice în procesul renașterii spirituale a Bisericii, având ca obiectiv, după perioada comunistă, să reașeze Biserica pe locul pe care l‑a avut altă dată în societatea românescă.
Chemarea la slujirea arhierească
În urma schimbărilor politice din România, în anul 1990, tânărul arhimandrit Casian Crăciun, monah de vocație, apreciat în lumea teologică pentru rezultatele sale, profesor de teologie și inspector patriarhal, a fost chemat la slujirea arhierească, fiind ales, în data de 12 februarie 1990, arhiereu‑vicar al Eparhiei Dunării de Jos, pentru a‑l ajuta pe vrednicul de pomenire Arhiepiscop Dr. Antim Nica (1908‑1994). Hirotonia întru arhiereu a avut loc la Galați în data de 18 februarie 1990. Ajuns la Galați, a constatat că regimul comunist a afectat viața bisericii, bătrânul și eruditul Arhiepiscop Antim, aflat la venerabila vârstă de 82 de ani, a menținut lucrarea duhovnicească, dar multe parohii aveau bisericile învechite, pentru că regimul dorea să le demoleze. Mănăstirile aveau nevoie de înnoire și consolidare, de personal și de oameni devotați slujirii lui Hristos și cu vocație monahală.
Perioada de început a fost foarte dificilă, pentru că Biserica se confrunta cu multe lipsuri și nevoi, iar posibilitățile erau limitate. Însă, experiența administrativă, entuziasmul tinereții și încrederea Arhiepiscopului Antim, l‑au motivat și determinat pe tânărul vlădică să inițieze mai multe programe de reînnoire a bisericilor, dar și a vieții duhovnicești din eparhie. Astfel, a inițiat programe pentru tineri și a încurajat profesorii și elevii de la Seminarul „Sfântul Apostol Andrei“ din Galați, conștientizând că generațiile de elevi de atunci vor susține lucrarea misionară a Înaltpreasfinției Sale în anii care urmau. A pus bazele unor școli de cântăreți la Galați, Brăila și Tecuci, a făcut demersurile pentru deschiderea Secției Teologie Ortodoxă Litere la Galați (1992), dorind să formeze tinerii în eparhie.
Cel mai important program, a fost cel liturgic – misionar, slujbele și predicile sale erau mult așteptate de credincioșii din parohii, iar tinerii își doreau să‑l aibă în mijlocul lor pe tânărul arhiereu Casian atât la slujbe, cât și la conferințe și alte activități misionare.
Având experiența din perioada studiilor și cunoscând provocările misiunii Bisericii din Occident, ierarhul a găsit soluții pragmatice și eficiente, a inițiat mai multe programe social‑filantropice, a încurajat preoții să înființeze centre sociale la parohii, ajutând persoanele aflate în situații dificile, a dezvoltat voluntariatul și a pus bazele unor activități de întrajutorare și solidaritate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor concrete ale familiilor defavorizate. De asemenea, a promovat în administrație tineri harnici și capabili să susțină lucrarea misionară în perioada de tranziție. A exploatat potențialul zonei și a pus bazele multor activități frumoase, care mai rodesc și astăzi.
A impulsionat pe editarea de carte religioasă, punând la dispoziția clericilor și a profesorilor de Religie materialele didactice necesare pentru bunul mers al lucrării educaționale și catehetice din eparhie.
De peste 30 de ani arhipăstor al Dunării de Jos
În anul 1994, la data de 1 mai, la vârsta de 86 de ani, vrednicul arhiepiscop Antim Nica a trecut la cele veşnice, după o viață cu multe încercări dedicată slujirii lui Dumnezeu și aproapelui, lăsând moștenire o eparhie consolidată și o lucrare pastoral‑misionară bogată, susținută de arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos, Casian Gălățeanul.
În acest context, Sântul Sinod, apreciind lucrarea harnicului și tânărului arhiereu-vicar Casian, l‑a ales în 12 iulie 1994 Episcop al Dunării de Jos, fiind intronizat pe data de 24 iulie 1994, la Catedrala din Galați, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, însoțit de un sobor de arhierei și în prezența preoțimii, reprezentanților autorităților și a numeroșilor credincioși.
Cu inimă plină de dragoste și râvnă pentru Dumnezeu și pentru poporul binecredincios, Episcopul Casian al Dunării de Jos a continuat proiectele începute, dinamizând viața duhovnicească prin lucrarea sa arhipăstorească. Astfel, încă de la intronizare a stabilit principalele obiective ale slujirii sale, intensificând lucrarea pastoral‑misionar, social‑filantropică, cultural‑educațională, edilitară și publicistică din eparhie. A căutat prin toate mijloacele să‑i apropie pe oameni de Dumnezeu și pe credincioși de Biserică, dând un nou suflu în eparhie. În această perioadă, cum adesea ne povestea, a fost aproape de cei defavorizați și s‑a făcut frate al celor necăjiți, a întemeiat numeroase centre sociale, școli și instituții de binefacere, îngrijindu‑se de sufletele celor aflați în lipsuri și încercări, dar și de tinerii din eparhie, care aveau nevoie de cuvântul ierarhului.
Una dintre realizările sale, a fost restaurarea frumoasei Catedrale eparhiale, a încurajat construirea a multor biserici, susținând lucrările și vizitând șantierele din eparhie. A restaurat frumoasele mănăstiri și a inițiat un pelerinaj cu ocazia hramului orașului, în cinstea Sfântului Apostol Andrei, intensificând lucrarea apostolică prin aducerea anual a mai multor sfinte moaște și icoane făcătoare de minuni din țară și străinătate pentru întărirea evlaviei credincioșilor.
În anul 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat la rang de Arhiepiscopie eparhia Dunării de Jos și pe vrednicul ei arhipăstor, moment ce a adus bucurie atât comunității, cât și ierarhului, urmaș al vrednicilor înaintași în scaun. Astfel, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un ales sobor de ierarhi, a făcut intronizarea Înaltpreasfinției Sale, ca arhiepiscop.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, prin neobosita Sa lucrare, a devenit icoană vie a slujirii arhierești, lucrător neobosit în via Domnului, sporind harul și adevărul în inimile păstoriților săi și păstrând nestinsă candela spiritualității ortodoxe în această eparhie binecuvântată.
Opera teologică a Înaltpreasfinției Sale este vastă și de o mare profunzime duhovnicească, cuprinzând lucrări de referință despre viața Bisericii, despre legătura dintre teologie și spiritualitate, despre misiunea creștină în lumea contemporană. Prin slova Sa inspirată, a adus lumină asupra tainelor credinței și a arătat calea viețuirii întru Hristos, pentru a face din teologie nu doar o știință a minții, ci și o lucrare a inimii, o călăuză pe drumul mântuirii. Pe lângă activitățile liturgice, didactice și de promovare a spiritualității noastre ortodoxe, Înaltpreasfinția Sa a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la diferite întruniri și evenimente panortodoxe, intercreștine, fiind un promotor al dialogului și un apărător al Ortodoxiei.
Înaltpreasfinția Sa s‑a arătat a fi iconom iscusit al tainelor lui Dumnezeu, veghetor neobosit la temeliile credinței ortodoxe și ziditor neclintit al unității eparhiei Sale, împlinind cu smerenie și dragoste porunca iubirii creștine.
Prin neobositul său efort în slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii, prin darul său de învățător și călăuzitor al credincioșilor, prin întreaga Sa operă de luminare și îndrumare duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Casian este un ierarh model, înscriind pagini importante în istoria eparhiei în cei 35 de ani de slujire arhipăstorească Prin necontenita Sa lucrare pastorală și jertfelnica osteneală, a înrădăcinat în sufletele păstoriților săi frumusețea slujirii liturgice, dulceața rugăciunii și adânca bucurie a comuniunii euharistice, devenind astfel făclie vie în călătoria poporului dreptcredincios spre Împărăția cea netrecătoare. În ultimii ani, l‑am văzut mereu aproape de credincioși, am auzit chemarea sa la rugăciune pentru cei suferinzi și pentru ajutorarea sinistraților, totdeauna fiind în primul rând, dând exemplu clericilor și monahilor din eparhie.
Prieten și frate al românilor
din Moldova și Ucraina
Sub coordonarea vrednicului de Pomenire Patriarh Teoctist, păstorind la granița de est a țării, a fost gazdă bună ierarhilor și clericilor din spațiul ex-sovietic, a cultivat relații de prietenie și a chemat la unitate și solidaritate românii de pe cele două maluri ale Prutului.
A știut să construiască o relație de prietenie cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei, făcând mai multe vizite și creând punți de legătură cu românii din stânga Prutului, a încurajat tinerii din Basarabia să studieze la școlile teologice de la Galați, a susținut preoții din stânga Prutului și din Ucraina, conștientizând rolul Bisericii pentru păstrarea credinței și a identității noastre românești.
În această lucrare, a colaborat cu viitorul Patriarh al României, Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei și cu alți ierarhi, cinstind memoria vrednicilor de pomenire Mitropoliți Antonie Plămădeală, cel care i‑a fost părinte spiritual, și Nestor Vornicescu, dar și a Arhiepiscopului Antim Nica, fii ai Basarabiei, care au avut un rol providențial în viața sa.
Pentru noi, ierarhii mai tineri, Înaltpreasfinția Sa a fost părinte și frate în momente grele, la începutul activității ca Episcop al Basarabiei de Sud, în timpul pandemiei Covid 19, dar și în timpul războiului din Ucraina, începând cu anul 2022, fiind gazdă aleasă și frate întru Hristos pentru mulțime de pribegi.
Ca ierarhi în eparhii vecine, ne bucurăm de fiecare dată să fim împreună atât la Galați, cât și la Cahul, să păstrăm valorile neamului nostru și să găsim soluții practice pentru problemele actuale ale credincioșilor. Ne aducem aminte de unul dintre ierarhii militanți pentru drepturile românilor din Sudul Basarabiei și pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, de Episcopul Melchisedec Ștefănescu, care a înființat mai întâi Eparhia Dunării de Jos la Ismail, dar din cauza situației politice, aceasta și‑a mutat sediul la Galați. Această legătură istorică ne solidarizează și ne motivează și azi să purtăm grijă fraților români care au rămas la Ismail, mai ales în contextul războiului și al vremurilor pe care le trăim.
Pentru lucrarea sa meritorie, Înaltpreasfinția Sa a fost decorat cu distincții de stat și bisericești, dar și cu semne de prețuire din partea autorităților locale din eparhie, primind titluri de onoare.
Aniversarea Înaltpreasfinției Sale din Anul Centenar al Patriarhiei Române este prilej de bucurie, ea ne cheamă să ne aducem aminte de cei dragi, de părinți, de familie, de profesori, de prieteni și de părinții duhovnicești, care la vremea potrivită ne‑au fost modele, reazăm și rugători, contribuind la formarea noastră, ea ne cheamă să privim spre trecut cu recunoștință și spre viitor cu speranță că vom fi demni de încrederea lor și vom așeza și noi o piatră la edificiul spiritual al neamului nostru, asemenea vrednicului și harnicului Arhiepiscop Casian pe care îl omagiem la frumoasa vârstă de 70 de ani.
La ceas aniversar, ne rugăm lui Dumnezeu să‑i dăruiască sănătate deplină, putere de lucru, mulți ani de slujire rodnică și noi bucurii Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, spre slava Sfintei Treimi și binele Ortodoxiei Românești!
Să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!
† Veniamin,
Episcopul Basarabiei de Sud
-
Vezi Anuarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul IX, 2024, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2024, pp. 147-161.