Egumenul pașoptist de la Mănăstirea Măxineni

În Revoluția de la 1848 din Țara Românească, prin care se dorea răsturnarea administrației impusă de Imperiul Rusiei, în ba­za Regulamentului organic, și îmbunătățirea vieții țăranilor, pe lângă sus­ți­nători din rândul politicienilor și intelectualilor români, precum Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Ion Brătianu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu au fost semnalați și mulți clerici de mir și monahi din mănăstirile Munteniei. La cen­tenarul Re­voluției din anul 1848, dr. M. Bădescu, scriind despre Revoluția din Vala­hia, con­sem­na: „Preotul ortodox, ridicat din sânul poporului și trăind în aceleași condiții de viață și în același freamăt de suflet, nu putea fi conceput decât ca un permanent svâcnet de inimă, sincronizat cu bătăile de inimă ale păstori­ților săi“1

Parte din localitățile de astăzi ale județului Brăila, spațiu administrativ aflat acum în jurisdicția canonică a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ținea, la 1848, de județul Slam Râmnic (Râmnicu Sărat, n. ns.), în cadrul căruia se situa și Mănăstirea Măxineni, ctitoria voievodului Matei Basarab din prima jumătate a secolului al XVII‑lea.

O listă de „fețele“ celor „a­mes­tecați în trecuta revoluție“ din județul Brăila, alcătuită de autoritățile instalate după înăbușirea revoltei, departaja pe revoluționari în trei categorii:  „1. Fețe ce au fost cei dintâi demagogi ai revoluției; 2. Cele ce au luat parte la tulburări mai puțin ca ceilalți și 3. Fețe ce s‑au amestecat în revoluție fără buna lor voință și care s‑au introdus din întâmplare, nefiind deloc primejdioși“².

Din ceata revoluționarilor din Țara Românească de la 1848 a făcut parte și ieromonahul Chesarie, egumen la Mănăstirea Măxineni³. Referințe privind implicarea (mai bine spus așa‑zisa implicare a) egumenului de la Măxineni în vâltoarea revoluției pașoptiste au fost semnalate în câteva din publicațiile începând cu anul 1948, de care ne vom folosi în acest articol. Informațiile pe care le vom înscrie în continuare reprezintă o fericită completare a listei stareților de la Mănăstirea Măxineni, cu corectarea unor înscrisuri oficiale, grație scrisorilor părintelui Chesarie, la care ne vom referi spre finalul acestui material.

Astfel, din volumul de documente ale anului 1848 amintit, aflăm că „monahul Chesarie“ era fiul preotului Radu din Focșani. În anul 1848 avea vârsta de 36 de ani, ceea ce înseamnă că s‑a născut pe la anul 1812. A slujit ca diacon la Mănăstirea „Sf. Ioan“ din Focșani, așezământ monahal important întemeiat în a doua jumătate a secolului al XVII‑lea, care o perioadă de timp a avut ca metoc Mănăstirea Măxineni. Acolo va fi tuns în monahism, iar la vârsta de aproximativ 30 de ani este numit egumen al mănăstirii sale de metanie, conducând obștea monahală până către sfârșitul anului 1848 (așadar vreme de 7 ani), când a fost scos din funcție, arestat și cercetat la Episcopia Buzăului și apoi la Mănăstirea Văcărești din București, pentru acuzația de a fi participat activ la Revoluția din acel an4. La aceeași mănăstire bucureșteană se afla închis și celebrul ieromonah Radu Șapcă, unul din conducătorii revoluționarilor din Muntenia, fost egumen la Mănăstirea Sadova.

Rapoartele oficiale ale celor care cercetau implicarea în revoluție au înscris și pe „igumenul Chesarie Măxineanu“ cu învinuirea că „au invitat mai tare decât alții pe norod la neorânduială“⁵. S‑a dovedit însă că era vorba de o eroare, numele său fiind asociat cu unul identic, motiv pentru care în primăvara anului 1849 fostul egumen este declarat nevinovat și eliberat din arest.

Astfel, la 7 mai 1849, părintele Chesarie, care fusese nacealnicul Mănăstirii Măxineni, se afla în arest la Mănăstirea Văcărești din București, unde este anchetat de „Comisia alcătuită pentru cercetarea celor amestecați în fapte revoluționare“. Redăm, în continuare, ceea ce am putea numi procesul‑verbal al interogatoriului (cercetării cu nr. 217/7 mai 1849) ieromonahului Chesarie, care este declarat nevinovat și propus spre a fi pus în libertate.

„Chesarie Măcsineanu ierodiaconu (sic), fiul preotului Radu din Focșani, județul Râmnicu Sărat, arestuitul la Mănăstirea Văcărești cu catigorie că ar fi făcut propagantă (sic) către norod pentru acea Constituție a revoluționarilor, cercetându‑se de Comisie, s‑au citit acturile ofițiale ce se află la dânsa, doveditoare că cei ce au luat parte activă în revoluție și dintr‑însele s‑au văzut că un Chesarie ierodiaconu a fost orânduit de către guvernul revoluționar propagant (sic) la pomenitul județ cu plată de leafă⁶.

După aceasta, luându‑se în băgare de seamă și răspunsurile numitului date la cercetare, s‑au văzut că el tăgădu(i)ește cu totul arătata misie de propagant, arătând că el niciodată n‑a săvârșit asemenea faptă, ci este alt Chesarie ierodiaconu cel ce a săvrșit asemenea propagantă. Comisia având a să încredința despre temeinicirea // arătărilor numitului, a făcut cunoscut cârmuirii locale ca să cerceteze și să dea Comisii deslușirile cuviincioase asupra pricinii. De la care s‑au primit răspuns supt. No. 4122 din 29 ale trecutei luni aprilie, coprinzător: «Că după cercetarea ce a făcut, a dovedit că, în adevăr, nu este arestuitul Chesarie Măcsineanu cel ce îndeplinit misia de propagant la acel județ, ci un altul Chesarie. Ce numai cel dintâi, adecă arestuitul sta acolo în orașul Focșani și adesea se aduna la clubul ce se făcea în oraș, unde se propovăduea feluri de vorbe. Și la cea întâi intrare a împărăteștilor oști, pă lângă ceilalți arestuiți a fost și acest Chesarie».

Așadar, fiindcă arestuirea lui Chesarie au fost urmată pă temeiul arătării că a fost propagant; fiindcă adevăratul propagant dovedit, atât în lista propaganților  cu leafă⁷, cât și arătarea de acum ocârmuirii no. 4112 au fost un alt Chesarie ierodiaconu⁸ și că arestuitul Chesarie nu au fost făcut propagantă, nici prin sate, nici prin orașul Focșani, decât numai se ducea și el la cluburile de acolo.

Din toate acestea, Comisia nedovedind pă arestuitul Chesarie ierodiaconu (sic) Măcsineanul părtaș în revoluție, nici cu fapte, nici prin cuvântări îndemnătoare, pentru căci ducerea lui numai pe la cluburi, precum și a mai multora, fără a vorbi cevași în duhul de atunci, nu poate a‑l învinovăți, Comisia îl declară dezvinovățit și fiindcă nici bănuit nu rămâne, să se sloboază fără chezășie.

Aceasta se va supune la cu­noștința ecs(celenței) sale gheneralului Șerbinski.

Urmează iscăliturile mădularelor Comisii“⁹.

Deși nevinovat, constatăm că părintele egumen Chesarie a fost arestat, stând departe de Mănăstirea Măxineni mai multe luni până când comisia special instituită a considerat că trebuie eliberat.

Două documente inedite, aflate la Arhivele Naționale București, în fondul „Logofeția pricinilor bisericești“, contribuie la mai buna clarificare a situației fostului egumen de la Măxineni, în contextul derulării Revoluției de la 1848 în Țara Românească, precum și la corectarea unor date privind egumenia sa și înlocuirea acestuia cu un nou egumen.

Unul din documentele la care ne referim, este o scrisoare din 6 iunie 1849 a fostului egumen Chesarie, adresată Caimacamului Țării Românești, Constantin Cantacuzino, prin care cerea repunerea sa în funcția de egumen la Mănăstirea Măxineni. Scrisoarea respectivă este importantă, de­oarece cuprinde in­formații biografice care ne ajută să cunoaștem mai bine pe expeditor, dar și lucrarea sa ca nacealnic al Măxinenilor.

Astfel, aflăm că a fost numit ca egumen la Măxineni de către Mitropolitul Neofit al Țării Românești, la 26 noiembrie 1841; de asemenea, înțelegem din afirmația sa că fusese tuns în călugărie acolo, evident anterior acestei date, Măxinenii fiind, așadar mănăstirea sa de metanie. În timpul egumenatului său, arăta în scrisoarea trimisă Căimăcanului, „Am stăruit acolo de am făcut feluri de îmbunătățiri mișcătoare și nemișcătoare pre cât putința și mijloacele m‑au ertat cu din banii casii (adică ai mănăstirii, n. ns.), cât și cu din ai mei“¹⁰.

Ieromonahul Chesarie este arestat la 16 septembrie 1848, dată de la care postul de stareț rămâne vacant. Iată mărturia lui, în scrisoarea amintită: „La 16 septemvrie  trecut, cu anul 1848, intrând armia a Preaputernicii Împărății a Rusii în Prințipatul Țării Romanești, în orașul Focșani, pârât fiind, m‑au arestuit pă mine împreună cu alții, supt catigorie de propagant, fă(ră) să fiu eu, ci altul cu asemenea nume al meu; și cercetându‑mă Î(nalta) Comisie alcătuită  pentru cercetarea acelor ce au (lu)at parte în evenimentele trecute, m‑au găsit întru adevărat (ne)vinovat și neamestecat deloc, după cum încă dovedește (rapor)tul Î(naltei) Comisii cu No. 603, mai 19, de a mea slobozire fă(ră) (che)zășie de la arestul Văcărești, unde am fost arestat opt (luni) și zile no(u)ă, adică de la 16 septemvri(e) și pănă la 25 mai anul următor“¹¹.

Mănăstirea Măxineni a rămas fără conducător aproape trei luni.

La 1 noiembrie 1848, Mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei se adresa Căimăcămiei Țării Românești, comunicând că a numit pe arhimandritul Melchisedec, slujitor la Mitropolia din București, ca stareț la Mănăstirea Măxineni, în locul ieromonahului Chesarie, demis pentru participarea la Revoluția de la 1848. „La M(ănăsti)rea Măcsineni din județul Slam Râmnic – se arată în intervenția mitropolitului – ce este închinată la Spitalul Sf(ântului) Pantelimon, au fost orănduit igumen un Kesarie ieromonah, carele după raportul cu n. 897 ce am primit de la cuviosul Filotei¹², iconomul S(fint)ei Episcopii Buzău, însărcinat cu căutatul acei eparhii, să arată că au fost și el amestecat, luând parte activă la turburările trecutei răsvrătiri revoluționare. Și prinzăndu‑se de către ocărmuirea locală, l‑au și ridicat de acolo, rămâind M(ănă)st(irea) vacantă“¹³.

Noul egumen, arhim. Melchisedec a fost instalat la Măxineni în prima decadă a lunii decembrie 1848, când i s‑a încredințat spre administrare întreaga avere a mănăstirii, potrivit catagrafiei întocmită la 8 decembrie 1848.

După eliberare ieromonahul Chesarie încearcă să‑și redobândească funcția de egumen al Măxinenilor, dar nu i se aprobă, nacealnic al acestui așezământ monahal rămânând arhimandritul Melchisedec.

În scrisoarea sa adresată Căi­măcămiei părintele Chesarie arăta, între altele; „În urma arestuirii mele însă mi s‑au pricinuit des(tule) și însemnate pagube cu hrăpirea a feluri de lucruri de către unii și alții; și nu me‑au fost de ajuns acestea, ap(oi) scoțându(mă) și din postul meu ce‑l aveam, au orânduit pă altul ca egumen în locul meu, anume Arhimandritul Melhisedec, dându‑i arătatul schit în stăpânirea sa, rămâind eu acum pă drumuri“¹⁴.

Nu cunoaștem deocamdată ce s‑a petrecut cu fostul egumen. Sperăm să descoperim și alte documente inedite care să ne furnizeze informații despre destinul său după eliberarea din detenție.

Important este că putem introduce în lista egumenilor Mănăstirii brăilene Măxineni, de la confluența râului Buzău cu râul Siret, un stareț a cărui păstorire a avut loc între anii26 noiembrie 1841 ‑ cca 16 septembrie 1848, urmat în egumenie de nacealnicul arhim. Melchisedec despre care deținem mai multe documente necunoscute până acum, pe baza cărora vom aduce în atenție aportul său la istoria mănăstirii care astăzi este o oază monahală importantă pe harta monahismului Arhiepiscopiei Du­nării de Jos.

Pr. Eugen Drăgoi

 

1. 1. Foaia Diecezană, an. LXIII, nr. 24‑26, Caransebeș, 20 iunie 1948, p. 2.

   2. Mihail Regleanu, Documente privind anul revoluționar 1848 în Țara Românească, București, 1962, p. 98.

   3. Mihail Regleanu, Documente privind anul revoluționar 1848 în Țara Românească…, p. 104, nr. 18.

   4. N. Corivan, Clerici ortodocși din Moldova și Muntenia care au luat parte la Revoluția din 1848, în „MMS“, an. XXXIV, nr. 7‑8, iulie‑august 1958, p. 647.

   5. Mihail Regleanu, Documente privind anul revoluționar 1848 în Țara Românească, p. 35, nr. 48.

   6. Ierodiaconul Chesarie fusese desemnat, în iulie 1848, alături de alții, comisar de propagandă al ideilor revoluției în județul Slam‑Râmnic, având sediul său în orașul Focșani. Anul 1848 în Principatele Române. Acte și documente publicate cu ajutorul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ioan C. Brătianu, tomul III (1848, iulie 28‑1848, august 30), București, 1902, p. 114; N. Corivan, Clerici ortodocși din Moldova și Muntenia care au luat parte la Revoluția din 1848…, pp. 631‑632.

<li

>Dintr‑o listă a celor păltiți pentru răspândirea îndemnurilor la revoluție aflăm că un „propagant“ primea pentru aceasta 500 de lei pe lună. Mihail Regleanu, Documente privind anul revoluționar 1848 în Țara Românească…, p. 54.

• P. Constantinescu‑Iași, în lucrarea sa Intelectualii și Revoluția de la 1848 în Principatele Române, București, 1948,  pp. 39‑40 confundă pe ierodiaconul Chesarie (Gherasie, în lucrarea respectivă) cu egumenul Mănăstirii Măxineni.

• Mihail Regleanu, Documente privind anul revoluționar 1848 în Țara Românească…, pp. 227‑228.

• Arhivele Naționale București, Fond Logofeția pricinilor bisericești, inv. 2813, Dosar nr. 129/1848, f. 62 r.

• vArhivele Naționale București, Fond Logofeția pricinilor bisericești, inv. 2813, Dosar nr. 129/1848, f. 62 r.

• Este vorba de Filotei Pârșoi, locțiitor al tronului episcopal de la Buzău, după moartea Episcopului Chesarie Căpățână, între 30 noiembrie 1846‑14 septembrie 1850; ales Episcop de Buzău, va păstori vreme de un deceniu (până la 16 august 1860). A fost arhidiacon al Episcopului Chesarie și econom al Eparhiei Buzăului. Pr. Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului. O vatră de spiritualitate și simțire românească, Editura Episcopiei Buzăului, 1986, p. 151 ș. u.

• Arhivele Naționale București, Fond Logofeția pricinilor bisericești, inv. 2813, Dosar nr. 129/1848, f. 2 r. Document inedit.

• Arhivele Naționale București, Fond Logofeția pricinilor bisericești, inv. 2813, Dosar nr. 129/1848, f. 62.