Pelerini pe calea însănătoșirii trăirii noastre din starea în care ne aflăm, în fața propriei conștiințe, căzuți în capcanele imaginației singulare, în ghearele tulburărilor lăuntrice și ale deciziilor adeseori pripite, în exprimările neatente prin care lovim, voluntar și involuntar, un om care este și el, tot la fel ca noi, sensibil, în stările păcătoase, întotdeauna bolnăvicioase și degradante, ne simțim limitele și neputințele în chipuri distincte, deoarece suntem nu numai diferiți, suntem persoane unice cărora, pe lângă omenescul tangibil, Dumnezeu ne‑a dăruit nemărginirea iubitoare a harului Său, prin aceasta reușind să ne ridicăm la adevărata noastră vocație, oameni ai lui Dumnezeu și frați ai consângenității duhovnicești. La astfel de stare nu este nici ușor și nici simplu să gândim și, cu atât mai complicat, să ajungem prin propriile eforturi. Nu întâmplător, ci proniator, ne‑a prevenit Domnul, când în Evanghelie a arătat: „fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).
Sfântul Apostol Pavel transpune în viul vieții această tainică terapie divino‑umană: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filipeni 4, 13).
Așadar, nu singurătatea proiectată grăbit și virtual în ultimul timp și nici soluțiile de unul singur, ne ajută să fim noi înșine oameni echilibrați și buni creștini în lumea noastră, ci căutarea fratelui nostru, omul, în toate împrejurările vieții, după cum L‑am consultat în rugăciune și meditație pe Domnul, în Bise- rica Sa.
Avem un „nor” de mărturii de la Sfinții Apostoli până la sfinții recent canonizați pentru a ne ghida înțelept, smerit și sănătos. Bunii noștri creștini de la Dunărea de Jos, îndrumați înțelept și pașnic de părinții echilibrați, sinceri și devotați Bisericii și poporului român, ne învață terapeutic lecția întoarcerii la comunitate, la comuniune și la dragoste.
Trei sunt etapele unei experiențe tainice și concrete legate de sărbătorirea, timp de o lună de zile, a Sfântului Apostol Andrei la Galați, apoi a Sfântului Ierarh Nicolae, îndeosebi în orașul Brăila și nu numai, iar din ce în ce mai pronunțat ne transmite un mesaj plin de smerenie și de blândețe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei!
Nu reluăm reportaje ocazionale ziaristice, așa cum sunt ele inserate în această revistă. Dorim însă, din toată inima, să medităm, măcar unii dintre noi, la marea iubire transmisă de popor, în timp de zgomotoase și nesănătoase oferte ale pieții magice, mai ales de sfintele sărbători, tocmai prin răbdarea de care dă dovadă, pe orice timp, bun sau nefavorabil, pentru a‑și ostoi setea de comuniune a sfinților, mai ales la sfintele lor moaște ori icoane.
De ce? Pentru că sfinții, prin harul și darul sfintelor învățători, rugăciuni, iubire nesfârșită și, mai ales, căldura sfintelor lor moaște, ne vindecă de nerăbdare, de superficialitate și de disprețuirea semenului în favoarea vorbelor și imaginilor despre el.
A sta, la Galați, oraș fără tradiția pelerinajelor, șase‑șapte ore, om lângă om, pașnic, de la copii sub 7 ani, până la cei vârstnici, sinistrați, bolnavi, stând împreună, nu este o atitudine „la modă”, ci o paradigmă a transfigurării propriei stări omenești în vindecarea lăuntrică, prin identificarea locului Domnului în inimile rugătoare, de unde izvorăște pacea simțurilor, calmarea impulsurilor biologice și întărirea rezistenței umane prin potențarea energiilor dumnezeiești în „cortul” fragil omenesc!
La aceste mărturii selective prezentate la Catedrala Arhiepiscopală, la Brăila și la cinstirea Sfântului Spiridon la Galați, dar mai ales la biserica Spitalului de Pneumoftiziologie și la capela Așezământul pentru persoane vârstnice din Galați, ne oprim la cei 70 de copii ai Sfântului Spiridon și ai Sfântului Ignatie, o școală a bunătății, a voluntariatului și a revenirii la viața pașnică cu ajutorul vârstnicilor, luminătorii copiilor.
A uita finalitatea pelerinajului fără a medita la mesajul colindătorilor de toate vârstele din țară, din Moldova și Ucraina, la Duminica Sfinților Strămoși ai Domnului, cât și rugăciunea în comuniune a preoților cu icoana Nașterii Domnului din Catedrală spre biserici și credincioși, tot în comuniune, ar fi o lipsă de acces la urcușul tainic și binefăcător de la suflete și inimi spre Betleem.
„Stația” filantropică, în fond cea autentică, a prezenței Domnului în Betleemul sufletelor și al trupurilor rănite la inundații, este la Covurlui, în localitățile oamenilor fără case, dar încălziți și‑n duh, și‑n locuințele reci cu dragostea, generozitatea și ajutoarele casnice din inițiativa, cu sprijinul material, dar mai ales cu iubirea părintească a Preafericitului Patriarh Daniel, care a ținut părintește și filantropic să fie colindător și dăruitor la marea bucurie a Nașterii Domnului cu noi.
Din inimă, cu recunoștință, îi întoarcem semnul dragostei părintești în buchetul celor mai curate gânduri filiale.
Întru mulți și fericiți ani!
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos