Patriarhul Nicodim Munteanu – 160 de ani de la naştere. Plaiurile natale ale Patriarhului Nicodim Munteanu

Posted on By admin

Al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a venit pe lume în satul Pipirig, județul Neamț, în zi de sărbătoare, la 6 decembrie 1864, primind la botez numele de Nicolae, care înseamnă „cel ce (prin care) biruiește poporul“, căci avea să fie Patriarhul și părintele duhovnicesc chemat de Dumnezeu să conducă poporul ortodox român prin grelele și apăsătoarele încercări ale anilor ‘40.

Părinții săi au fost țărani foarte credincioși, cu stare materială bună, care aveau în proprietate muntele Bompa, la poalele Ceahlăului, unde își așezaseră stânele și creșteau turme de oi și vaci. Tatăl, Vasile Grigoraş, născut în 1829, a cărui familie venise aici din părțile Ardealului, avea să se căsătorească cu o creștină din zona Buzăului, pe nume Smaranda Munteanu, născută în 1834.

Părinții au purtat ambele nume: Grigoraş‑Munteanu, dar cu timpul a rămas în uz doar numele Munteanu, pe care l‑a moştenit şi fiul Nicolae. Chiar și numele său de familie – Munteanu ‑ prevestea „personalitatea sa cuprinzătoare, care domină zarea întocmai ca un munte cu piscul înfipt în azur“1, așa cum îl caracteriza episcopul Cosma al Dunării de Jos.

]Copilăria în Pipirigul natal

Despre spațiul sacru al copilăriei și despre atmosfera caldă a familiei în mijlocul căreia a deschis ochii și a făcut primii pași, însuși Patriarhul Nicodim mărturisea, cu prilejul vizitei în satul natal, imediat după alegerea sa ca patriarh în anul 1939, că este locul care îi trezește mereu cele mai plăcute amintiri. „Î.P.S. Patriarh (…) se scufundă în trecut şi se vede copil sburdalnic, urcând pe munte cu copiii satului. Se întrec la fugă pe potecile umbroase, se întrec la aruncatul cu piatra, se scaldă buluc în Ozana ce şerpueşte pe lângă şosea. În clopotniţa bisericuţei vechi, în zilele de sărbători şi la denii, se îndeasă la tras clopotele. Ascultă slujba cu evlavie, îngenunche sub patrafirul părintelui şi zice «Tatăl nostru». Ţine isonul lui moş dascalu şi‑i bucuros când îi dă şi lui din jertfă. Urcă la stâna de pe coastă şi dă oile în strungă. Se joacă cu dulăii, întoarnă sarea oilor, şi dă zăr la purcei. Paşte prin poeni cârdişorul de oi, bea apă din izvoare, doarme pe pajişte la umbră, somn nevinovat şi visează visuri cu zmei şi feți frumoşi. Citeşte în cartea de rugăciuni şi se închină smerit lângă căpiţi de fân şi în amurg aurit. De la tovarăşi învaţă a cânta din fluier. Ascultă poveşti de la bătrâni şi le «fură» limba. Se înfrăţeşte cu natura şi nu urgiseşte sălbătăciunile muntelui, căci şi ele sunt zidirea lui Dumnezeu. Creşte în obiceiurile şi tradiţiile bătrâneşti. Umblă cu uratul şi cu sămănatul. Umblă cu ajunul după preot şi strigă deavalma cu ceilalţi copii: «O‑mi‑ho ho!» şi: «Ki‑ra‑lei‑sa!». Acestea şi multe alte scene din copilărie îi năvălesc acum înaintea minții. Şi le aminteşte, le cunoaşte şi se regăseşte pe sine. Îşi vede părinţii dragi, – dar cari s’au dus către Domnul – robotind prin ogradă… O, dac’ar trăi monahul Varnava, să‑şi vadă pe fiul său Niculai, ajuns Patriarh al ţării! La acestea toate socot, că se gândeşte acum Părintele Patriarh, când orice loc, orice casă, orice copac, orice izvor, orice poiană, orice stâncă, orice viroagă, totul îi vorbeşte de trecutul copilăriei sale. E atât de împăcat în sine, încât n’ar voi să‑l turbure nimeni şi cu nimic. De i‑ar fi în cale mormintele părinţilor, ar îngenunchia cu ochii în lacrămi pe ele şi ar simţi, parcă, tresărirea lutului din ele… “2.

Satul Pipirig este situat într‑o zonă mirifică din centrul Moldovei, la aproximativ 20 de kilometri de orașul Târgu Neamț, sub dealul Bompa, lângă muntele Petru Vodă, pe șoseaua ce coboară spre Valea Bistriței. Această zonă de un pitoresc aparte, cu dealuri cenușii și munți de piatră, este descrisă cu mare talent de Ion Creangă în opera sa de căpătâi, „Amintiri din copilărie“3, la Pipirig fiind și casa bunicului său, David Creangă.

Numele localității Pipirig provine de la planta cu același nume, care creștea în voie pe terasele şi malurile mlăştinoase ale râului Ozana (Neamț).

Prima atestare documentară a satului Pipirig datează de la 12 martie 1437, în actul domnesc de danie al lui Ilie (Iliaș I) Voievod, domnul Moldovei, către Mănăstirea Neamţ, hrisov „întărit“  la 3 februarie 1455 și de către Alexandru‑Voievod, domnul Moldovei, prin care se trasa hotarul moşiei „Munţii“: „Din gura pârâului Mustei, în sus de Cetatea Neamţului, până la drumul Neamţului (…), până la gura Peperigului, apoi drept în Slatina (…).“4

 Casa părintească

Casa părintească în care s‑a născut și și‑a petrecut copilăria este evocată de talentatul povestitor și apropiat colaborator al Patriarhului Nicodim, preotul N.V. Hodoroabă, în cadrul vizitei realizate în vara anului 1939, la câteva luni după alegerea sa în fruntea Bisericii Ortodoxe Române: „E o casă modestă ţărănească de peste 100 de ani. Acoperită cu draniţă, cu târnaţ în jur. Pe jos, unsă cu lut. Podeaua de sus pe grinzi, văpsită verde. Lăiţele acoperite cu lăicere. Păretele de la răsărit acoperit cu icoane vechi şi noi. Într’un colţ, o veche ladă de Braşov. Soba, de provenienţă nouă. În tindă, pe lăiţi, putinele şi alte hondrobeie. Grădina din jur are 30 prăjini. În acest sălaş ţărănesc, cu pereţii îmbibaţi de miros de busuioc, de sulfină şi de răşină de brad, a crescut pruncul Neculai. Aici s’a bucurat, aici a plâns, aici s’a rugat în genunchi la icoane, aici a ascultat poveşti şi a învăţat slova, aici a supt de la părinţii săi vlaga şi iubirea de neam şi de Biserică. Socot că această casă trebue să se păstreze ca şi cea a lui Creangă din Humuleşti …“5.

Șapte ani mai târziu, în ultima călătorie a Patriarhului Nicodim pe plaiurile natale, preotul publicist Grigore Spiru consemna depre căsuța în care a văzut prima dată lumina soarelui copilul Nicolae Munteanu faptul că era așezată pe un delușor așternut cu un covor verde de troscot, cu o tindă în care se aflau obiectele necesare gospodăriei: o covăţică, cofa de apă, doniţa de muls vaca etc., iar în odaia de locuit se vedeau „laiţe acoperite bogat, cu covoare colorate viu, iar într’un colţ lângă sobă rânduită până în tavan (…) covoare ţesute, plăpumi de lână veritabile, casânci, cearceafuri, strae fel de fel. Nimic de celofibră! Pe peretele de la intrare s‑a aşezat o placă, care lămureşte că în această casă s‑a născut I.P.S. Patriarh Nicodim în anul 1864.“ 6

Astăzi, casa unde a copilărit și a primit educația părintească este amenajată drept muzeu, în care se păstrează obiecte personale, cărți și documente privitoare la viața, slujirea și dragostea pe care cel supranumit „fiul munților“ a avut‑o pentru plaiurile nemțene și salba de vetre monahale, unde avea să guste încă din primii ani ai copilăriei „dulceața“ rugăciunii și frumusețea slujbelor de priveghere săvârșite de călugării iubitori de Dumnezeu și căutători de sfinte nevoințe pentru desăvârșire.

Studiile primare (1870‑1882)

Clasele primare le‑a urmat la școala din satul natal, deprinzând cu mare ușurință scrisul și cititul, și apoi la Târgu Neamț, la gimnaziul care funcționa în acea vreme.

Duminica și în zilele de sărbătoare era mereu prezent, împreună cu părinții și frații, la strana bisericii din sat, ori la mănăstirile și schiturile din munții Neamțului, unde a fost ajutat de monahii îmbunătățiți ai vremii să pătrundă, cu dragoste și pasiune, tainele cântărilor și ale slujbelor bisericești. „Când era copil mic – în şcoala primară – citea în fiecare seară câte un ceas‑două, celor din casă, fie din vieţile sfinţilor, fie din scrierile Sfinţilor Părinţi.“7

La vârsta de 14 ani a plecat ca frate de mănăstire la Schitul Pocrov, unde era egumen un unchi al său pe nume Vasian Panait: „ (…) gospodar şi plin de autoritate asupra soborului, pios şi echilibrat. Un adevărat cap de familie duhovnicească, care imprimase aşezării de la Procov un ritm rămas tradiţional. Munceau călugării în frica lui Dumnezeu, pentru a‑şi agonisi cele de trebuinţă, se rugau şi‑şi căutau mântuirea. Aici a învăţat, acel ce avea să ajungă în fruntea Bisericii Româneşti, orânduirea mănăstirească şi înţelesul adevărat al acestei lumi care se desparte de bunăvoe de tot ce poate oferi viaţa socială. Stareţ al mănăstirei Neamţu, metropolit al Moldovei şi patriarh al României, Înalt Prea Sfinţitul Nicodim a rămas călăuzit de amintirile înduioşate de la Procov. Evocă de atâtea ori icoana vieţei de acolo, chipurile călugărilor, glasurile şi particularităţile lor personale stăpânite de figura neuitată a părintelui Vasian“ 8 , cel pe care însuși poetul național Mihai Eminescu l‑a avut ca duhovnic.

De la Schitul Pocrov, la scurt timp, s‑a mutat în Mănăstirea Neamț, unde a primit ca ascultare să se îngrijească de bibliotecă și să cerceteze pe bătrânii călugări bolnavi.

Vechea biserică a satului și „Catedrala Munților“,

ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu

Biserica satului, închinată Sfântului Ierarh Nicolae și ridicată, undeva la începutul secolului al XIX‑lea, prin eforturile preotului Vasile Rezmeriță, supranumit de enoriașii săi „Duhovnicul“, era construită din lemn de brad, având trei turle și fiind acoperită cu șindrile, pridvorul cu stâlpi şi arcade cu sculpturi în lemn.

„Catedrala Munților“, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu

Clădirea sfântului lăcaș, destul de modestă ca spațiu interior, este așezată sub un deal, dincolo de valea unui pârâiaș, care în trecut, la inundații, făcea imposibil accesul către biserică. Catapeteasma fusese zugrăvită la anul 1841, dar se găseau și icoane mai vechi.9

În acest sfânt lăcaș, înscris în lista monumentelor istorice, se păstrează până astăzi „cristelnița în care a fost botezat marele povestitor Ion Creangă, nepot al lui David Creangă, al cărui nume, alături de soția sa, Smaranda, se află înscris în pomelnicul preafericiților ctitori și binefăcători“10 ai bisericii. Tot aici avea să se nască „din apă și din Duh“, în aceeași cristelniță în care fusese botezat Ion Creangă, și pruncul Nicolae Munteanu.

Noua biserică, ctitorie a Patriarhului Nicodim, supranumită „Catedrala Munților“, a fost ridicată între anii 1923‑1950, pe un tăpșan de stâncă, care era lipită de muntele Petru‑Vodă. Despre cum i‑a venit ideea construirii acestui sfânt lăcaș, la cărui zidire a contribuit substanțial, Patriarhul Nicodim povestea cu prilejul vizitei la Pipirig din anul 1946: „…aci ca pretutindeni, credincioşii lucrează cu toată râvna şi cu tragerea de inimă pentru a zidi asemenea cetăţi ale duhului care sunt bisericile. Eu la început aveam de gând să înalţ aci o casă a mea, dar apoi mi‑am zis că ai mei se vor sfădi la împărţeală. Şi de ce să las eu pricină de gâlceavă? M’am gândit atunci să fac o biserică. Şi am făcut acest paraclis; şi pentru ca să‑i mângâi şi să‑i măgulesc pe dragii mei pipirigeni, am numit‑o «CATEDRALA MUNŢILOR». Am zidit‑o pe această stâncă între munţi pentru ca cei ce vor trece pe aci să aibă o oază de mângâiere şi de alinare sufletească“.11

Profesorul I.D. Ștefănescu, consilier și sfetnic de taină al Patriarhului Nicodim, evoca frumusețea mirifică a plaiurilor pipirigene și dragostea profundă pe care acesta o purta satului în care s‑a născut, precum și bisericii celei noi, pentru care a jertfit cel mai mult: „Înalt Prea Sfinţitul păstrează fotografia modestei case bătrâneşti din Pipirigul Neamţului, în care el însuşi a văzut lumina în ziua de Sfântul Nicolae a anului 1865 (sic!). Legătura cu Pipirigul nu a pierdut‑o niciodată. Până acum doi ani venea să‑L vadă la Neamţu sora mai mică, bucuroasă să‑L ştie sănătos. La Iaşi, l‑am văzut pe fratele Înalt Prea Sfinţiei Sale, la Metropolie; şi sora şi fratele, înalţi, frumoşi la chip, gospodari mândri şi scumpi la vorbă. (…) Iubind pe toţi şi iubit de toţi, a pornit o biserică de piatră cum nu se prea află nicăieri, la noi, la ţară. Înalt Prea Sfinţitul jertfeşte şi el tot ce are pentru desăvârşirea ei.“ 12

Până în zilele noastre, trecând prin localitatea Pipirig, biserica falnică, cu pereți groși, ridicați din blocuri masive de piatră, ctitorie a Patriarhului Nicodim și a consătenilor săi, în frunte cu părintele Vasile Munteanu, îți atrage privirea și te invită să poposești câteva clipe pentru rugăciune și pentru a admira frumusețea acestui sfânt lăcaș. Biserica a fost sfințită la Duminica Mare din anul 1950 de către Patriarhul Justinian Marina, iar pictura a fost realizată de către arhimandritul Sofian Boghiu13,, recent trecut de Sf. Sinod al Bisericii noastre în rândul sfinţilor.

Pr. Gelu Aron

 

 

  1. Episcopul Cosma al Dunării de Jos, „Apostolat la Dunăre“, în: Prinos, închinat Înalt prea sfințitului NICODIM, Patriarhul României, cu prilejul împlinirii a optzeci de ani de vârstă, cincizeci ani de preoție și șapte ani de patriarhat, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1946, p. 3.

  2. N. V. Hodoroabă, „Prima vizită a I.P.S. Patriarh Nicodim la M‑rea Neamțu și la Pipirig, satul său natal“, în: Mitropolia Moldovei, Iași, an XV, nr. 7‑8, iulie‑august 1939, pp. 312‑336.

  3. Ion Creangă, Amintiri din copilărie, Editura Minerva, București, 1975, p. 194‑195.

  4. Dr. Antonie Plămădeală, „Patru trepte în cei 60 de ani de patriarhat ortodox român“, în: Alte file de calendar de inimă românească, Editura Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1988, p. 48.

  5. N. V. Hodoroabă, „Prima vizită a I.P.S. Patriarh Nicodim…“, pp. 312‑336.

  6. Grigore Spiru, „Pelerinaj la Mănăstirile Neamțului și la Pipirig“, în: Glasul Bisericii, an V, nr. 7, octombrie 1946, pp. 182‑191. A se vedea și Grigore Spiru, „La casa din Pipirig (Neamț) în care s‑a născut I.P.S. Patriarh Nicodim“, în: Ziarul Opinia, Iași, an XXXVI, no. 9705, 2 august 1939, p. 1.

  7. Iosif, Episcopul Argeșului, „Omagiu“, în: Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim, Patriarhul României, cu prilejul împlinirii a optzeci de ani de vârstă, cincizeci de ani de preoţie şi şapte ani de patriarhat, editura Tipografia Cărților Bisericești, București, 1946, p. 14.

  8. I. D. Ștefănescu, „†NICODIM, Arhiepiscopul Bucureştilor, Metropolitul Ungro‑Vlahiei, Locţiitor al Cezareei Capodociei, Patriarhul României“, în: Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim, Patriarhul României, cu prilejul împlinirii a optzeci de ani de vârstă, cincizeci de ani de preoţie şi şapte ani de patriarhat, editura Tipografia Cărților Bisericești, București, 1946, p. XX. Vezi alte informații despre ucenicia fratelui Nicodim Munteanu la Schitul Pocrov în: Arhim. Vasile Vasilache, Vasian de la Pocrov, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1941, pp. 14‑15.

  9. Icoanele mai vechi din biserica „Sf. Nicolae“ au următoarele inscripţii: Pe icoana Mântuitorului: Monah Teodor Zugrav. A cetit roaba lui Dummseu (şters numele), velet 7281 (1773). Pe icoana Maicii Domnului: Monah Theodor Zugrav. Aceste sfinte icoane le‑au cumpărat roaba lui Dumnezeu Mânu Tărâţoae pentru ertarea păcatelor, velet 7284 (1776). Alte două icoane mai vechi, foarte interesante, una a Maicii Domnului şi alta a Sf. Ioan Botezătorul (cu aripi) se zice că ar fi fost aduse de la Corni, din sus de Mănăstirea Neamţului, unde era un vechi schit. Se mai află o iconiţă foarte veche a Arhanghelului Mihail și o cruce pe care o preotul o scotea în ziua de Joi Mari, la Evanghelia a şasea. N.T. Kirileanu, „Despre satul Pipirig“, în: Biserica Ortodoxă Română, Bucureşti, anul LXIII (1945), nr. 11‑12, (sub titlul: Închinare Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Nicodim al României), p. 20.

  10. Pr. Mihai Bistriceanu, Viaţa şi activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu, Editura Trinitas, Iași, 2007, p. 16.

  11. Grigore Spiru, „Pelerinaj la Mănăstirile Neamțului și la Pipirig“, în: Glasul Bisericii, an V, nr. 7, octombrie 1946, pp. 182‑191.

  12. Prof. I. D. Ștefănescu, „†NICODIM….“, pp. 4‑5.

  13. https://precista3.mmb.ro/25752‑copilaria‑parintelui‑cleopa‑o‑noua‑carte‑semnata‑olguta‑creanga‑caia, accesat la 28 octombrie 2019.