Pomenirea pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, la şapte ani de la mutarea la „altarul de sus“

Personalitate de profil a teologiei româneşti din ultimele decenii, părintele prof. dr. Nicolae D. Necula, plecat dintre noi în ziua de 3 septembrie 2017, ca sacerdot împlinit  printr‑o slujire preoţească jertfelnică şi ca profesor cu o carieră universitară de excepţie, timp de aproape cinci decenii, a fost pomenit la şapte ani de la trecerea sa la cele veşnice sâmbătă, 7 septembrie 2024, la biserica Iancu Nou‑Mătăsari din Bucureşti.

Rugăciunea de pomenire – formă liturgică

de anamneză şi recunoştinţă

La ceremonie au participat, alături de membrii familiei Necula, mulţi dintre ucenicii preotului profesor evocat, astăzi cadre didactice universitare la disciplina Liturgică, la Facultăţi şi Departamente de Teologie Ortodoxă de pe cuprinsul întregii ţări. Din partea Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, la eveniment au participat ÎPS Arhiepiscop prof. univ. dr. Casian Crăciun şi pr. conf. univ. dr. Lucian Petroaia.

Ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a prezidat slujba de parastas, iar în cuvântul  de evocare a transmis celor prezenţi binecuvântarea Patriarhului României, care a cunoscut îndeaproape lucrarea  profesorală a celui pomenit, titular la una dintre cele mai importante catedre de teologie din Biserica noastră, cea de Liturgică, şi i‑a apreciat lucrarea de a forma ucenici în acelaşi domeniu, astăzi profesori de Liturgică în Seminarii Teologice şi Facultăţi de Teologie din Patriarhia Română: „[…] La şapte ani de la mutarea la altarul de sus al cereştilor locaşuri pomenim pe preotul profesor Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie «Justinian Patriarhul» din Bucureşti, unde a îndeplinit slujirea de prodecan şi decan. Din această poziţie a ajutat majoritatea mai‑tinerelor Facultăţi şi Departamente de Teologie din Patriarhia Română să se aşeze pe temeiul dreptei‑credinţe şi al slujirii liturgice armonioase, aşa cum prevăd rânduielile noastre liturgice  statornice şi a încurajat fiecare Facultate să îşi crească propriile cadre didactice bine pregătite. Astfel, ca nimeni altul, profesorul de Liturgică de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, urmaş al marilor profesori de Liturgică Petre Vintilescu şi, mai ales, al neuitatului nostru profesor de Liturgică, Artă Creştină şi Pastorală Ene Branişte, a înzestrat Facultăţile de Teologie din Biserica noastră, chemându‑şi docto­ranzii la o ucenicie mai apropiată, la dascălul care a ştiut să unească rugăciunea de la Sfântul Altar, prelungind‑o de la catedră în inimile, în sufletele şi în minţile studenţilor teologi şi ale preoţilor. Participarea părintelui profesor universitar doctor Nicolae D. Necula la majoritatea evenimentelor spiritual‑culturale şi liturgice de la Facultăţile de Teologie şi de la majoritatea eparhiilor din ţară a arătat că, prin prezenţă şi implicare, se exprimă mai întâi de toate comuniunea, în Biserica noastră, pe temeiul statornic şi canonic al rânduielilor liturgice, care urmăresc unirea noastră în rugăciune pentru comuniune şi pentru solidaritate şi unitate în Biserică. Astfel, părintele Necula a rămas model de iubire sinceră, ca fiu sufletesc şi profesor, faţă de ierarhie, faţă de Chiriarhul său, care este Patriarhul României – pomenim aici şi pe fericiţii întru adormire Justinian, Justin şi Teoctist ‑ mai ales faţă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ajutându‑ne pe ceilalţi ierarhi din Biserică să înţelegem că, prin armonia Liturghiei unite cu filantropia şi educaţia, vom contribui mai mult la consolidarea iubirii de Dumnezeu şi de aproapele în momente de secularizare şi de provocare, care nu sunt mai grele decât le putem purta împreună cu Domnul de pe Cruce pe Altar, împărtăşindu‑ne din potirul Său, primind putere şi har, lumină şi bucurie […]“.

După slujba Parasrasului de la biserică, familia şi o parte dintre cei prezenţi au mers la Cimitirul Bellu, unde s‑a săvârşit o scurtă rugăciune de pomenire la mormântul pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, dar şi la mormântul pr. prof. dr. Ene Branişte, în acest fel reunindu‑se trei generaţii de slujitori ai catedrelor de Liturgică de la şcolile teologice universitare din Patriarhia Română.

În programul de ştiri din zilele de 7 septembrie (seara) şi 8 septembrie (dimineaţa) 2024, TV Trinitas a prezentat evenimentul la nivel naţional. În interviul acordat pentru realizarea jurnalului TV Trinitas, părintele profesor dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a vorbit din partea ucenicilor prezenţi, arătând: „[…] Este un moment de rugăciune şi de pioasă aducere‑aminte de un om minunat pe care l‑a avut Biserica noastră timp de şapte decenii, un om care a fost – în egală măsură ‑ teolog între elitele teologice româneşti şi nu numai, profesor de mare ţinută, un slujitor al Altarului neîntrecut şi un om de mare omenie. Părintele  Nicolae Necula, profesorul nostru, a fost un teolog complet! […]“.

Legături duhovniceşti de neuitat şi de neşters 

ale părintelui Necula, cu Dunărea de Jos

De unde vine această caracterizare realistă a personalităţii preotului profesor Nicolae Necula, realizată de ÎPS Arhiepis­cop dr. Casian al Dunării de Jos? Din temeiul aceloraşi obârşii buzoiene, al şcolirii la acelaşi Seminar Teologic istoric „Chesarie Episcopul“ şi al unei legături sufleteşti speciale dintre ierarhul nostru şi preotul profesor pomenit care se apropie de cinci decenii şi care, cu siguranţă, nu se va sfârşi niciodată.

În cadrul participărilor sale, ani la rând, la Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei, dar şi la alte evenimente ale eparhiei noastre, când îşi arăta trăirile despre slujirea sa în Catedrala Arhiepiscopală, folosea sintagma de la rugăciunea „În Biserica slavei Tale, în cer ni se pare a sta…“ şi arăta că doar aici el întâlneşte desăvârşita armonie dintre cântarea coralei, vocile diaconilor, mişcările liturgice ale soborului slujitor, rugăciunea poporului şi adierea harului Preasfântului Duh „pre(ste) toţi şi pre(ste) toate“.

Amintesc, cu mare plăcere, de prezenţa părintelui profesor Necula la examenele de atestat pe care le‑au susţinut, în anii 2000‑2012, absolvenţii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi. ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian îl invita la aceste momente‑cheie din viaţa seriilor de absolvenţi şi din dorinţa de a ridica nivelul ştiinţific al examenelor, dar şi de a reconstitui, atât cât se mai putea, atmosfera de la Seminarul buzoian, unde absolviseră şi ÎPS Sa şi părintele Necula şi unde amândoi, fuseseră remarcaţi şi „pescuiţi“ ca ucenici, de părintele profesor Ene Branişte, chiar din timpul acestor examene.

De asemenea, începuturile specializărilor teologice din Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi se leagă de implicarea preotului profesor Nicolae Necula, care, la chemarea ÎPS Arhiepiscop Casian, a fost primul decan (onorific) al acestora şi cadru didactic asociat, în perioada 1993‑2000, ajutând astfel la închegarea şi formarea primului corp profesoral, alcătuit din teologi, pentru studenţii de la specializarea „Teologie‑Litere“, în „Alma Mater Galatiensis“. În ziua de 12 octombrie 2000, părintele Nicolae D. Necula susţinea „Laudatio“ pentru fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, care primea atunci, împreună cu Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constatinopolului, titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Fascicula universitară „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos“ (dar şi periodicul eparhial „Călăuză ortodoxă“, unde a fost multă vreme membru al redacţiei) au găzduit articole sau studii ale pc sale. Din anii 1993 sunt mai bine de trei decenii de la acele începuturi, dar roadele se văd astăzi cu atât mai lămurit, pentru că trei dintre foştii ucenici ai părintelui Necula slujim învăţământul teologic universitar dunărean, în cadrul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, iar mulţi dintre studenţii de atunci sunt profesori, directori de şcoli, autori de manuale şi programe şcolare, în toată zona de Sud‑Est a României.

Argumentaţia de faţă se încununează cu cinstirea pe care ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos i‑a  adus‑o părintelui profesor Necula, la împlinirea a 70 de ani de viaţă, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi transmiţător al cuvântului patriarhal de binecuvântare, într‑un cadru festiv unic şi select, la Facultatea de Teologie „Justina Patriarhul“ din Bucureşti (5 mai 2014), evenimentul fiind organizat de aceiaşi ucenici fideli din ţară.  Amintesc, cu inima cernită, şi de participarea părintelui nostru arhiepiscop şi a multor preoţi din eparhia noastră, la slujba de înmormântare a părintelui profesor Nicolae D. Necula, prilej cu care, în Paraclisul universitar „Sfânta Ecaterina“ al Facultăţii de Telogie din Bucureşti, profesorul nostru ne‑a predat cea din ultimă lecţie: aceea de a nu muri, prin dragostea şi recunoştinţa pe care ucenicii şi fiii duhovniceşti le arată magistrului, mai cu seamă când acesta s‑a mutat în „casa cea de lut a strămoşilor săi“. Bună lecţie, şi de urmat! Noi, ucenicii, am urmat‑o şi l‑am trecut pe „Preotul Profesor Nicolae, părintele nostru“ în pomelnic, la loc de cinste, şi îi unim mereu numele cu mirida cuvenită, aşa cum tot el ne‑a arătat, la orele de Liturgică.

Gânduri din prisosul inimii

Ceremonia şi cuvintele rostite au prilejuit, şi în adâncul inimii mele, ca fost student, masterand şi doctorand al părintelui profesor dr. Nicolae D. Necula, un noian de simţăminte. Am înţeles, încă mai profund, înţelepciunea Bisericii care a rânduit pomenirea de şapte ani de la adormirea unui creştin, ca oprelişte în calea uitării, ca prilej de reamintire şi ca soroc de puternică rugăciune.

Mi‑l amintesc pe părintele Necula ‑ preotul, care ne spunea, mereu, cu obstinaţie: „Iubiţi Liturghia!“. El slujea cu sinceritate! Nu se simţea la el nici rutina slujitorului cu zeci de ani de liturghisire în spate şi nici nu se întrezăreau la el artificii evsevioase ieftine, care intervin uneori sentimentalist la unii preoţi, spre senectute. Şederea „în sine“ la rugăciune, cântarea curată, mişcările line, veşmintele purtate elegant, armonizarea liturgică perfectă cu protosul şi soborul, asumarea perfectă a unor secvenţe liturgice cuvenite lui, primul din dreapta, făceau din sfinţia sa preotul din manual, „întrupat“. Părintele Necula era făcut pentru Preoţie, iar slujirea sa era Preoţia trăită, aplicată şi predată pe deplin, în viul liturgic!  Slujind de multe ori în sobor, alături de sfinţia sa, l‑am urmărit atent (atunci) şi am încercat să îl urmez în eleganţa şi corectitudinea slujirii (mereu), cu dorinţa de a transmite aspiranţilor la Preoţie din prezent lumini din ceea ce am văzut la profesorul meu întru cele ale slujirii Sfântului Altar.

Mi‑l amintesc pe părintele Necula ‑ profesorul, care ne îndemna: „Trăiţi în inimă, ceea ce învăţaţi la cursurile de Liturgică! Liturgica este Dogmatica vie, unită cu Istoria Bisericii mereu actualizată, cu Morala sfinţită, toate cântate şi mişcate dinspre altar spre popor şi întoarse ca dar din dar ‑ „Ale Tale, dintru ale Tale!…“ ‑ spre Dumnezeu. Cursurile sale, în special la ciclul masteral şi la cel de studii doctorale erau exerciţii de conectare la viaţa marilor Părinţi ai Bisericii, la opera şi viaţa ierarhilor şi profesorilor pe care însuşi îi cunoscuse şi pe care îi admira, îi cita, îi pomenea. Doar la examene se transforma din profesorul cel cald, în examinatorul cel drept; ucenicia noastră, care trebuia probată mai ales din punct de vedere ştiinţific, dădea examen cinstit şi corect. Aşa a făcut mereu, de la examenele de sesiune, până la admiterea la doctorat (când la probele de Limbă Greacă şi Latină a scos – aleatoriu –  două volume din colecţia „J. P. Migne“ şi ne‑a dat de tradus şi analizat texte de la paginile unde s‑au deschis cărţile!) şi până la susţinerea tezei, pe care o vedea ca o încununare, ca o „sărbătoare“, ce trebuia însă „bine pregătită!“, spunea. Nu îmi este ruşine să mărturisesc: păstrez şi acum draftul tezei mele de licenţă corectat cu roşu de profesorul meu care, o dată pentru totdeauna, m‑a învăţat atunci cum trebuie să redactez temeinic un text, din punct de vedere ortografic, stilistic, teologic şi ştiinţific! Încerc să îi urmez exigenţa în lucrarea mea personală de cercetare, dar şi în cea didactică, atât cât se poate în condiţiile actuale ale legăturii profesor‑student din învăţământul nostru teologic.

Mi‑l amintesc pe părintele Necula ‑ omul cu viaţa plină de doruri buzoiene, de la părinţii pe care şi‑i pomenea cu veneraţie, până la profesorii şi colegii de Seminar, spre care pornea mereu cu evocări şi lumini de neuitare. Ne povestea despre trăirile sale din periplurile prin lume, despre oamenii mari cu care Providenţa îi împodobise viaţa – ierarhi, profesori, preoţi, monahi, despre situaţii sau întâmplări diferite, hazoase sau dramatice, toate lecţii de înţelepciune. Aprecia just anumite calităţi ale oamenilor şi nu se sfia să identifice erorile din jurul său; căuta însă, mereu, să înţeleagă oamenii. Chiar şi când a fost lovit şi rănit de unii apropiaţi, a căutat să îşi păstreze sufletul curat şi inima nevătămată de resentimente. L‑am văzut senin în durerile sale, generate de încercările cu sănătatea (deloc mici şi puţine) sau de dezamăgirile venite din partea unor persoane în care „investise“ grijă, timp, suflet. L‑am văzut îndurerat şi empatic atunci când unii apropiaţi de‑ai săi sufereau. În toate acestea l‑am simţit şi  l‑am văzut împlinind proverbul românesc „A fi domn, e‑o întâmplare. A fi Om e lucru mare!“. Spun cu toată răspunderea că Omul Nicolae D. Necula a fost la fel de mare şi impozant ca Preotul şi ca Profesorul dinlăuntrul său, pentru că pe omul de caracter care a fost părintele nostru s‑au altoit harismele slujirii şi ştiinţei prin care el a strălucit.

Cred că cele trei cooordonate despre care am vorbit aici, vizibile, au convins mulţi tineri să se silească să intre în soborul ucenicilor părintelui Necula. Aşa a ajuns să aibă foşti doctoranzi la catedrele de Liturgică de la seminarii şi facultăţi de pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. Din acest punct de vedere este, fără îndoială, cel mai roditor profesor din Teologia românească, din ultimele cinci decenii. El nu a predat, doar! A urmărit să ducă mai departe, pe o coordonată nestrăbătută până atunci, maniera prezentării istorico‑liturgice a părintelui profesor Petre Vintilescu şi argumentaţia patristic‑liturgică a părintelui profesor Ene  Branişte, pe care le‑a utilizat însă din plin în slujirea sa la catedră. Intuind o anumită lipsă şi o trebuinţă a creştinului noilor vremi a ales să fie didactul său ‑ cum arăta ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian în cuvântul citat mai sus ‑  „catehetul“ care, în modernitatea dezlănţuită după 1990, a dezvoltat atât pentru studenţime, cât şi pentru preoţime şi popor, cateheza liturgică, „urmând cumva catehezele liturgice baptismale din primele secole de la Ierusalim“. Din punct de vedere teologic‑liturgic a rămas adâncit în matca tradiţiei slujirii Bisericii, luptând cu vehemenţă şi argumentat împotriva încălcărilor canonice, a inovaţiilor liturgice şi a deviaţiilor tipiconale, dar găsind tâlcuiri privind cultul ortodox şi aplicaţii pastorale pe care le‑a transpus, scriptic, în forme suple, potrivite şi adaptate minţii omului modern, aşadar „înnoite“, pentru noua etapă din viaţa Bisericii noastre. Aşa au apărut volumele sale „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“, „botezate“ astfel tot la Galaţi, în contextul unei convorbiri duhovniceşti dintre autor şi ierarhul nostru, la care am avut prilejul să asist şi editate‑tipărite tot la Galaţi (primele două volume), la iniţiativa şi cu binecuvântarea ierarhului nostru.

Această pomenire de şapte ani a depăşit, aşadar, cadrul unei simple rânduieli liturgice. Modul înţelept prin care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binevoit să cinstească, la acest moment, personalitatea părintelui profesor Nicolae D. Necula prin susţinerea demersului comun al ucenicilor şi al familiei şi prin delegarea ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos ilustrează discret taina şi valoarea persoanei umane,  în Biserică, unde Domnul Hristos dăruieşte fiecărui slujitor al Său locul şi rostul lui aici, în lupta vieţii, iar Dincolo, răsplată în lumina, pacea şi bucuria veşnică ale Preasfintei Treimi.

Rostul părintelui Necula a fost acela de a sluji frumos lui Dumnezeu şi de învăţa pe studenţii teologi aspiranţi la Preoţie să facă aşijderea; răsplata vieţuirii sale demne şi a lucrării sale jertfelnice de la altar şi la catedră se vede şi din lumina nestinsă a candelei pomenirii, şi din mireasma bunei slujiri a ucenicilor săi de pretutindeni şi din acel „ceva“, harismatic, pe care l‑a avut de Sus ca o pecete personală şi care a făcut din sfinţia sa Omul, Preotul şi Profesorul care nu va muri niciodată!

Pr. conf. dr. Lucian Vasile Petroaia

 

Profil biobibliografic pr. prof. dr. Nicolae D. Necula

• 

  născut la 18 martie 1944, în loc. Nicoleşti, jud. Buzău;

• studii teologice medii la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul“ din Buzău (1959‑1964);

• studii teologice universitare la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (1964 – 1968);

• cursuri de doctorat susţinute la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (1968‑1971);

• studii postdoctorale la Institutul de Studii Superioare Copte din Cairo – Egipt (1970‑1971), Institutul Teologic Ortodox din Balamand – Liban (1971), Facultatea de Teologie Valdeză şi Institutul Pontifical Oriental din Roma – Italia (1974‑1975) şi Institutul pentru Bisericile Orientale din Regensburg – Germania (1981);

• cadru didactic la Institutul Teologic de Grad Universitar / Facultatea de Teologie Ortodoxă « Justinian Patriarhul » din Bucureşti: asistent universitar (1975‑1978), lector (1978‑1980), conferenţiar (1980‑1984), profesor (1984‑2017), cu funcţii de prodecan (1996‑2000) şi decan (2000 – 2007) (pentru detalii legate de coordonatele biografice, opera ştiinţifică şi legăturile spirituale ale pr. prof. dr. Nicolae D. Necula cu Arhiepiscopia Dunării de Jos şi cu Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi, a se vedea un material complet folosind linkul http://www.calauza.edj.ro/?p=12920);