Ziua Copilăriei şi a Porţilor Deschise în Casa Sfântului Vasile cel Mare

Zi de bucurie la Așezământul „Sf. Vasile cel Mare“

Ca în fiecare an, Casa Sfântului Vasile cel Mare și‑a deschis larg porțile pentru a serba copilăria sub toate formele și dimensiunile ei, în ajunul Zilei Internaționale a Copilului.

Asociația Filantropică Creș­tin‑Ortodoxă „Sfântul Vasile cel Mare“ – Galați, prin cele două ramuri ale sale: Casa de tip familial „Sfântul Vasile cel Mare“ și Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale „Speranța“, a fost gazdă pentru aproximativ 350 de copii, beneficiari ai celor două centre, elevi de la instituțiile de învățământ partenere, însoțiți de cadre didactice, părinți și bunici.

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, prin efortul comun al angajaților și voluntarilor, cu sprijinul monahiilor din cadrul Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare“, aflată în incinta aceleiași instituții, prin aportul deosebit al beneficiarilor și prin bunăvoința invitaților, acest eveniment, devenit deja tradiție, a reprezentat un factor de unitate, care ne‑a motivat și ne‑a angrenat pe toți, ca într‑o mare familie, pentru a descoperi și a releva valențele copilăriei.

Printre atelierele și activitățile desfășurate cu acest prilej s‑au numărat: Atelierul de cusături tradiționale, coordonat de doamna meșter popular Hulea Ecaterina, voluntar al instituției noastre, în cadrul căruia s‑au exersat tehnicile tradiționale de cusut, în vederea confecționării, pe termen lung, a unor ii pentru beneficiarele rezidente, lucrate de ele însele; Atelierul „Punct românesc, coordonat de doamna Roxana Vasiliu, voluntar al instituției noastre, care a presupus exersarea tehnicii cusutului pe etamină, activitate foarte îndrăgită de copii; Atelierul de olărit, coordonat de doamna meșter olar Maria Mocanu din comuna Braniștea, care a reprezentat un bun prilej de rememorare a unei activități puțin cunoscute generației tinere; Atelierul „Micul bucătar, coordonat de monahia Ieronima Bitere, stareța mănăstirii; Atelierul de artă scenică, dirijat de doamna Neagu Cristina, actor al Teatrului Dramatic „Fani Tardini“ – Galați și voluntar al instituției noastre; Atelierul de creație manuală, coordonat de monahia Hristofora; Atelierul de pictură colectivă, coordonat de monahia Macrina și de doamna instructor de educație Doina Popa; Atelierul de lectură, coordonat de domnul bibliotecar Iustin Rotaru și de doamna instructor de educație Elena Lăpușnianu; Atelierul de puzzle lingvistic, coordonat de doamna asistent social Simona‑Andra Huciu și doamna psiholog Ionica Ciurea; Atelierul de artă fotografică, coordonat de elevele Amalya Chifan și Elyza Chifan, beneficiare în cadrul Centrului de zi. Amintim și de faptul că, pe tot parcursul activității, sub îndrumarea doamnelor instructor de educație Lucica‑Iuliana Stoica și Caterina Minculescu, au fost puse la dispoziție diverse instrumente care să susțină jocul și activiatea în aer liber: mingi, palete de tenis, cretă colorată, baloane, coarde, muzică educativă pentru copii etc.

Copiii au fost încântați de atmosfera minunată, de activitățile diverse, de jocul interactiv, dar și de gustările dulci – suc, înghețată, prăjituri, bomboane – care le‑au întregit bucuria firească vârstei.

Totodată, prezența ierarhului în mijlocul copiilor a fost un popas mult așteptat și îndrăgit. Momentul de împreună‑rugăciune, dialogul purtat, povața bună, precum și darurile împărțite de către Înaltpreasfinția Sa au creat legături de suflet. Cele peste 350 de pachete au constat în rechizite de primă necesitate, dulciuri, iconițe.

Întâlnirea festivă a reprezentat, totodată, și un bun prilej de regăsire cu foste beneficiare ale instituției noastre, care s‑au reîntors cu drag, ca în fiecare an, însoțite de familiile lor, așa cum este cazul tinerelor Geanina Drăgușu, Cosmina‑Costela Sbârnea şi Alexandra Drăgan. De asemenea, s‑au creat și frumoase colaborări profesionale cu foste asistate, așa cum este situația domnișoarei Valentina Gârneață, profesor învățământ primar în comuna Smulți, județul Galați, care a participat la această activitate împeună cu elevii pe care îi coorodonează.

Acest eveniment a realizat, la rândul său, multiple legături și relații valoroase: între diverse categorii sociale, numeroase instituții partenere, angajați și voluntari, clerici și mireni, copii, tineri, adulți și vârstnici, multiple domenii de activitate, și a vizat inclusiv actualizarea trecutului, prin păstrarea fondului activităților tradiționale.

De asemenea, nu numai eve­nimentul în sine a creat o atmosferă deosebită, ci și pre­gătirea acestuia, care a reprezentat un efort comun, un spirit de echipă, o comunitate în diversitate. Totodată, și ecoul rămas după finalizarea acestei zile a însemnat menținerea sau chiar crearea unor legături strânse cu voluntarii seniori și invitații ‑ elevi ai instituțiilor de învățământ limitrofe.

Atât gazdele acestui eveniment, cât și oaspeții dragi au resimțit ziua dedicată copilului și copilăriei ca fiind o mare reuniune de familie, lucru pentru care suntem cu toții recunoscători și, totodată, îl dorim a fi o stare de fapt, prezentă, cât se poate, în viața de zi cu zi.

Compartimentul Educațional

al Asociației Filantropice Creștin‑Ortodoxe „Sf. Vasile cel Mare“ ‑ Galați