La trecerea neaşteptată la Domnul a părintelui prof. Eroftei Honţaru, pe lângă rugăciuni şi lacrimi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a transmis familiei îndoliate următorul mesaj:
În lumina, în pacea și în harul credinței dreptmăritoare, a chemat Domnul – „Arhiereul cel veșnic“, la veșnicile lăcașuri, un sluitor al catedrei și al Sfântului Altar, părintele profesor Eroftei Honţaru.
Odrăslit într‑o familie evlavioasă formată din șapte copii, a urmat după școala elementară cursurile Seminarului Teologic de la Curtea de Argeș, absolvindu‑l în 1957.
În 1961 a absolvit Institutul Teologic de Grad Universitar din București, iar în 1973 a absolvit cursurile Facultății de Filologie din București.
S‑a specializat în studiul și predarea Limbii și Literaturii Române, iar ca profesor, încă din 1961, a fost repartizat la Școala din Liești, unde a fost un exemplu de profesionalism, bun educator şi coleg.
După căsătoria cu dra Tarsița Dârnea din localitatea Chiscani, jud. Brăila, fiind binecuvântaţi de Dumnezeu cu doi copii, Dănuț și Elisabeta, s‑a împământenit la Dunărea de Jos.
Astfel, între 1991-1992 Dumnezeu i‑a îndreptat pașii ca profesor de Limba şi Literatura Română la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galați. Însă dorul după prima sa chemare de slujitor nu l‑a părăsit în toată perioada formării și slujirii ca profesor…
În anul 1993, a primit hirotonia cerescului har și a fost rânduit preot pentru comunitatea credincioșilor de la Stoicani, unde timp de 16 ani a lucrat cu multă bucurie, cu deschidere sufletească și cu pasiune atât pentru bunăcuviința Casei Domnului, cât și pentru educarea, creșterea și pastorația elevilor, școlarilor și tinerilor. A fost apreciat, prețuit și iubit de credincioși, iar în rândul preoțimii s‑a bucurat de respect, cinstire și prețuire. Având zăbavă pentru „cititul și scrisul cărților“ a publicat două volume: „Amvonul din școală“ (2007) și „Rod întru răbdare“ (2009).
Spre finalul vieții, a urcat pe crucea unor suferințe îngăduite de Domnul și purtate cu resemnare, seninătate și speranță în credință și cu rugăciune vindecătoare, având permanent ca medicament prezența, dragostea și devotamentul doamnei preotese și a familiei, „la bine și la greu“, creștinește și omenește.
Pleacă și se așează lângă cei ce bine au slujit, credința au păzit și călătoria au sfârșit în pace, la 86 de ani. În lumina Învierii, Îl rugăm pe Hristos Domnul să‑l ierte de orice greșeli, să îl cheme întru cei aleși, să mângâie familia și să ne ajute pe toți și să învățăm mereu de la cei ce, în viață, „crucea ca jugul au luat și Domnului au urmat cu credință“.
Dumnezeu să‑l ierte!
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos