La sfârșitul anului 2023 Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos publica, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Casian, sub titlul „Episcop Melchisedec Ștefănescu – Epistole. Făclii luminoase ale apostolatului epistolar“, corespondența edită a eruditului episcop, mare teolog și cărturar, Melchisedec Ștefănescu, păstor al Eparhiei Dunării de Jos între anii 1864‑1879. Publicarea corespondenței edite a marelui ierarh s‑a făcut cu osteneala părintelui Eugen Drăgoi, pasionat cercetător al istoriei vieții bisericești de la Dunărea de Jos, care a adunat cele 529 de epistole, al căror autor ori destinatar a fost episcopul Melchisedec Ștefănescu, precum și cele în care s‑a făcut referire la persoana acestuia, antume ori postume, publicate până acum în diferite volume și reviste de alți pasionați și admiratori ai episcopului Melchisedec. În primul volum sunt publicate 295 de scrisori, iar în cel de‑al doilea 234, autorul urmărind ordinea cronologică a acestora. Primul volum este deschis de un Cuvânt înainte al urmașului episcopului Malchisedec Ștefănescu în scaunul eparhial al Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Dr. Casian, urmat de Studiul introductiv al părintelui Eugen Drăgoi. În încheierea celui de‑al doilea volum, pentru a înlesni cititorului și/sau cercetătorului studierea epistolelor, autorul a inserat un Tabel cronologic extins, cu cele mai importante date din viața și activitatea episcopului Melchisedec, urmat de un Glosar, de Bibilografia completă a temei și de un Indice onomastic.
Această antologie în două volume, publicată la împlinirea a două secole de la nașterea episcopului Melchisedec Ștefănescu, este extrem de utilă în primul rând cercetătorilor, și nu doar celor ai vieții și activității marelui ierarh, ci și celor interesați de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, de viața politică din cea de‑a doua jumătate a secolului al XIX‑lea, și chiar de viața intelectuală și de cea culturală din acea epocă. Corpusul epistolar cuprins în aceste două volume revelează personalitatea complexă a episcopului Melchisedec, cu preocupările sale diverse, pastorale, administrativ‑bisericești, misionare, politice, culturale, intelectuale. Descoperim, între destinatarii marelui ierarh, pe lângă colaboratorii săi apropiați de la centrele eparhiale de la Ismail, Galați și Roman, ori de la Seminar, ierarhi de seamă ai Bisericii Ortodoxe Române, precum mitropoliții Moldovei Calinic Miclescu și Iosif Naniescu, episcopii Iosif Ghiorghian al Hușilor și al Dunării de Jos și Dionisie Romano al Buzăului, ori ierarhi de peste hotare, între care Mihail, mitropolitul Serbiei și Isidor al Petersburgului, membri ai Academiei Române, dintre care amintim pe Titu Maiorescu, V.A.Urechia, Vasile Alexandri, Ion Heliade Rădulescu, și oameni politici care au marcat istoria națională, precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu. Acestora se adaugă importanți oameni ai vieții publice românești ai acelei epoci, precum Carol Davila, Gavriil Musicescu, Gheorghe Erbiceanu, Cezar Boliac, August Treboniu Laurian, A.D.Xenopol, și alții. Chiar și simpla amintire a acestor nume vorbește de la sine despre anvergura personalității acestui mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Prin mijlocirea acestor epistole îl descoperim pe episcopul Melchisedec implicat și preocupat nu doar de buna chivernisire a eparhiilor pe care le‑a păstorit de‑a lungul activității sale, ori de dezvoltarea învățământului teologic prin bunul mers și funcționarea seminariilor de la Socola, Huși, unde a fost profesor, și „Sf. Andrei“, înființat la Ismail și mutat la Galați în anul 1878, ci și de situația Bisericii Ortodoxe Române de după unirea Principatelor, unire pe care a susținut‑o cu toată convingerea. În acest sens, episcopul Melchisedec a purtat corespondență cu mitropolitul Calinic al Moldovei pentru a netezi calea unirii bisericești a celor două Mitropolii și, după realizarea acestui deziderat, pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.
Nu în ultimul rând, corespondența episcopului Melchisedec Ștefănescu ajută la întregirea frescei vieții social‑politice, bisericești, culturale și intelectuale a națiunii române aflate în plin proces de afirmare a unității și identității sale naționale, religioase și politice, în cea de‑a doua jumătate a veacului al XIX‑lea. Rămâne ca cititorul/cercetătorul, lecturând epitolele eruditului episcop, să descopere și alte teme care l‑au preocupat pe acesta, precum pasiunea pentru istoria bisericească ori pentru arta sacră.
Pr. Cristian Gagu