Impresii de la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei

 În ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, 27 de elevi şi studenţi merituoşi din Eparhie au fost cinstiţi cu distincţia „Vrednicia andreiană pentru tineri“.

De asemenea, au fost premiaţi şi câştigătorii concursului de toacă şi costume populare, „Ritmul rugăciunii care se înalţă la cer“.

Redăm, în continuare, câteva impresii ale acestor tineri de succes, dar şi mărturisitori ai credinţei şi vieţuirii creştine:

 

Era Liturghie atât pe pământ, cât şi în înaltul cerului

 O zi deosebit de importantă pentru creştinii ortodocşi, care îl cinstesc pe Sfântul Apostol Andrei, cel ce a propovăduit Evanghelia pe meleagurile noastre. El este protectorul întregii Românii, iar la o scară mai mică, al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Cu această ocazie, am avut onoarea de a participa la Sfânta şi dumnezeieasca Liturghie, oficiată de un sobor de ierarhi şi preoţi, invitaţi de Înaltpreasfinţia Sa Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care în fiecare an se străduieşte să ne bucure şi să ne încălzească inimile cu prezenţa binecuvantată a Sfintelor Moaşte aduse din toate colţurile lumii.

Sobor de ierarhi la sărbătoarea Sfântului Andrei de la Catedrala arhiepiscopală

În timpul Sfintei Liturghii, cu inima tremurândă, am simţit cerul mai aproape de pământ. Era Liturghie atât pe pământ, cât şi în înaltul cerului. În acele clipe feerice, glasurile dulci ale coriştilor din cafas, dar şi glasurile oamenilor de pretutindeni, înălţau umile rugăciuni către Bunul Dumnezeu. Era o armonie şi o comuniune deplină.

Sfânta Liturghie a fost încheiată de cuvintele duhovniceşti şi pline de căldură ale Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi ale Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos, care şi-au găsit locaş şi s-au întipărit în inimile tuturor celor prezenţi.

Aduc mulţumiri Înaltpreasfinţitului Casian, care a avut iniţiativa de a ne reuni pe noi, tinerii olimpici ai eparhiei, în acest cadru festiv. (Daniela-Nicoleta Caraman, Facultatea de Litere, Anul II , Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi)

 Bucurie duhovnicească şi stimă pentru tineri

 Înfiorare, linişte, înţelegere, dragoste… Acestea le-am simţit când am participat la Sfânta Liturghie în catedrala cu hramul Sfântului Apostol Andrei din Galaţi.

Nu mai cunoşteam noţiunea timpului, ci doar că eram împreună cu Dumnezeu…şi nu doar eu, ci toţi care se aflau acolo, formam un singur glas ce-L slăvea pe El… Aveam un sentiment de echilibru, linişte şi bucurie duhovnicească, pe care nu le găsesc nicăieri în lume, iar această stare se accentua din ce în ce mai tare pe parcursul slujbei.

Momentul premierii a fost unul foarte emoţionant, deoarece Înaltpreasfinţitul Părinte Casian ne-a înmânat premiile, felicitându-ne şi încurajându-ne cu toată dragostea pe care o poartă pentru noi, tinerii. De asemenea, ne-a invitat cu căldură la masă, unde totul era pregătit şi aranjat special pentru noi.

Stând acolo, împreună cu Înaltpreasfinţiţii şi cu preoţii, mă simţeam foarte impresionată, deoarece nu m-aş fi gândit vreodată că aş fi putut trăi un moment atât de onorant.

Am plecat binecuvântaţi şi plini de bucurie de la acest eveniment deosebit. (Anca Maria Mircioi, clasa a XI-a, Colegiul Naţional ,,Gh. M. Murgoci”, Brăila)

„Mă simt mândră şi onorată!”

 A fost o experienţă frumoasă, unică, plină de încărcătură spirituală. Catedrala a fost arhiplină în această zi de sărbătoare, demonstrând încă o dată că în sufletul oamenilor credinţa dăinue. Am fost plăcut impresionată de atmosfera din timpul slujbei, împăciuitoare şi divină, iar corul a reuşit să mă emoţioneze profund prin armoniile angelice, în special prin interpretarea colindului „O, ce veste minunată!”.

După slujbă, ni s-a făcut apoi marea onoare de a fi invitaţi la masa festivă cu ocazia Sfântului Apostol Andrei, patronul spiritual al oraşului nostru şi al României. Am fost colindaţi de un grup de tineri frumoşi, ce ne-au încântat cu diverse colinde de Crăciun şi cântece patriotice, a doua zi fiind Ziua Naţională.

Am petrecut câteva ore frumoase alături de alţi tineri excepţionali din judeţul nostru şi de atâtea feţe luminate, ce sunt exemple demne de urmat. Mă simt mândră şi onorată de a fi avut privilegiul de a lua parte la o astfel de activitate deosebită. (Ioana Bouroş, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Costache Negri” – Galaţi)

Biserica reuneşte tinerii

cu aceleaşi idealuri în Hristos

 Am simţit o mare bucurie sufletească prin participarea la slujba arhierească, înălţătoare. Omul poate fi indiferent la orice, dar nu şi la legătura lui cu Dumnezeu, lucru pe care l-am putut vedea la sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.

Biserica a unit, uneşte şi va uni, aşa cum a reunit în Catedrală, tineri cu aceleaşi idealuri în Hristos!

Înaltpreasfinţia Sa ne-a arătat încă o dată, nu doar în daruri, ci prin gestul făcut, că este alături de tineri, că Biserica ne este alături. Prin participarea la olimpiadă, cât şi la Sfânta Liturghie, încercăm să dobândim cunoştinţe prin care să păstrăm dragostea Lui Dumnezeu vie în sufletele noastre.

Trăim vremuri în care credinţa este îndepărtată aproape insesizabil de la om şi este foarte important să rămânem uniţi în Biserică şi în rugăciuni. Biserica este liniştea în gălăgia acestor vremuri. Astfel a fost nevoie de această prezenţă a noastră la Catedrală pentru a realiza lucrurile care ne sunt cu adevărat necesare, căci „Toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos”.

Ne-a uimit apropierea preoţilor de noi, plăcerea de a discuta cu noi, de a ne face să simţim importanţa tinerilor în Biserică. Acestea sunt cu adevărat momente importante în viaţa noastră, care contează, că ne schimbă, care ne apropie.

Mulţumim pentru toată dragostea cu care suntem îmbrăţişaţi în Biserica lui Hristos. (Maria Mihaela Ilie, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” – Tecuci)

 Tinerii nu s-au îndepărtat de Biserică!

 Anul acesta am primit cel mai frumos cadou de ziua numelui meu! Am avut privilegiul să mă aflu printre elevii premiaţi de Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, participând cu această ocazie şi la Sfânta Liturghie de la Catedrală. A fost pentru prima dată când am participat şi a fost de nedescris!

Credincioşi la Sfânta Liturghie

Tot acum mi s-a confirmat încă o dată că dăruind vei dobândi. Din punct de vedere intelectual, nu am făcut cu nimic mai mult decât colegii mei, pentru a fi trecută pe această listă, însă cred că timpul oferit din dragoste pentru Dumnezeu a făcut diferenţa. Şi tot cu această ocazie, am văzut că mai sunt încă mulţi tineri care nu s-au îndepărtat de Biserică, aşa cum mass-media, în lumina ultimelor evenimente, ne face să credem. Tineri frumoşi, deştepţi, credincioşi, cu care am avut norocul să stau la aceeaşi masă.

Pentru mine, această apreciere şi onoare, totodată, a însemnat enorm. Voi purta mult timp întipărită în memorie amintirea acelei zile, sentimentele înălţătoare din timpul Sfintei Liturghii, vocile incomparabile, sfaturile primite în timpul predicii, dar şi veselia simţită de ceilalţi participanţi. Doresc să amintesc şi despre contribuţia ce au avut-o în viaţa mea profesorii de Religie din şcoala generală şi liceu , cât şi de legătura duhovnicească pe care o am cu preotul de la biserica unde merg.

Iar un simplu mulţumesc e prea modest pentru a ilustra toată aprecierea mea! (Andreea Cosmina Ioniţă, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”– Galaţi, Parohia Izvoarele)

 „Dacă uiţi, te rătăceşti!”

 Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că, în acest an, m-a ajutat să particip la evenimetele religioase închinate Sfântului Apostol Andrei, „cel dintâi chemat”. Cu multă emoţie în suflet, am participat la Sfânta Liturghie, care a fost o binecuvântare pentru mine, întrucât L-am primit pe Hristos, prin Sfânta Împărtăşanie, aducând astfel la porţile fiinţei mele o bucurie răsărită din mila Ziditorului.

Ramuri ale trecutului au înflorit în adâncul cetăţii din inimă, deoarece am simţit, la fel ca primii creştini de pe teritoriul ţării noastre, de acum 2000 de ani, Lumina dulce a credinţei. Mă rog lui Hristos să păstreze aprins duhul tainic al dorului de străbuni, pentru a nu întrerupe firul comuniunii cu trecutul, cum Mircea Eliade afirma: „Dacă uiţi, te rătăceşti!”. Nădăjduiesc că, în ciuda lacrimilor grele ale încercărilor din aceste timpuri, nu voi ţintui în nepăsare mâna cerească a lui Iisus, care m-a mângâiat şi m-a călăuzit.

De asemenea, cu prilejul acestor sărbători, l-am cunoscut mai bine pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, rugându-mă lui pentru pace sufletească şi trupească, dar şi pentru sănătate. Încă o dată, am realizat adevărul cuvintelor biblice: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!” (Ana-Maria Fotache, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Galaţi)

 Zi de celebrare a tineretului,

cu toată frumuseţea, puritatea şi inocenţa sa

 Sărbătoarea închinată Sfântului Andrei, ocrotitorul României şi cel întâi chemat dintre apostoli, a readus împreună tineri îndrăgostiţi de Biserică, de minunile pe care Dumnezeu le face cu omul prin oameni, dar şi de dorinţa de descoperire a tainelor acestei lumi prin luminarea minţii.

Dumnezeu lucrează prin oameni pentru tineri, iar sărbătoarea de Sf. Andrei mi-a demonstrat încă o dată că adevărata valoare a tinerilor este regăsită doar în Biserică, în braţele credincioşilor şi sub atenta ocrotire a lui Iisus.

Onorată de ocazia unică de a participa la această sărbătoare închinată Sfântului Andrei, dar şi nouă tinerilor, am simţit că eforturile mele de-a lungul anilor de studiu au fost încununate de aprecierea celor 8 ierarhi şi de Însuşi Dumnezeu, Care ne-a înconjurat cu dragoste sfântă.

În societatea contemporană doar în biserică îmi pot găsi liniştea, inspiraţia şi mă pot simţi apreciată; este locul unde greşeala nu este condamnată, ci corectată, unde fiecare are importanţa sa, unde orice mic efort este apreciat, iar dragostea sfântă este cea care încoronează o tinereţe curată. Evanghelistul Matei spune că „tinereţea este simbol al frumuseţii vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor”, iar această sfântă zi a celebrat parcă tineretul, cu toată frumuseţea, puritatea şi inocenţa sa.

Deşi adesea tinerii sunt criticaţi de întreaga societate, în această zi m-am simţit apreciată, importantă în societate şi că nicio carte citită sau formulă învăţată nu a fost în zadar, ba chiar mi-a demonstrat, încă odată, că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi răsplăteşte orice mic efort făcut pentru luminarea minţii. Tinereţea este într-adevăr acea vârstă în care vulnerabilitatea la orice problemă socială, economică sau culturală poate influenţa radical viziunea unui tânăr despre viaţă, oameni şi credinţă. Dumnezeu este însă singurul care oferă tinerilor calea spre înţelepciune, dragoste sfântă şi pace. Într-o societate greu zdruncinată de probleme sociale, familiale şi etice, Dumnezeu, prin Biserică şi preoţi călăuzeşte tinerii către adevăr şi pace. „Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean (…) Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2, 14 şi 17).

Aşadar mozaic de emoţii: uimire,încântare,copleşire şi bucurie mi-au încărcat sufletul alături de ceilalţi tineri creştini adunaţi pentru a-i cinsti pe Sfântul Andrei şi pe Sfântul Efrem. Doar în Biserică noi, tinerii, simţim apreciere, egalitate şi dragoste sfântă, ne simţim fii ai lui Dumnezeu şi membri ai societăţii. (Andreea-Valentina Militaru, Anul I, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei „Gh. Asachi” – Iaşi)

O recunoaştere necesară

a performanţelor tinerilor

 Într-o eră în care rezultatele academice deosebite nu sunt întotdeauna apreciate, a fost extrem de gratificant să fac parte dintr-un grup de studenţi şi elevi ale căror performanţe au fost recunoscute.

Consider că, în cadrul evenimentului din 30 noiembrie, a fost premiată munca unor persoane care realizează importanţa educaţiei, dar şi datoria lor faţă de părinţii care le-au oferit sprijin necondiţionat, profesorii care i-au ajutat ani la rând şi, poate în primul rând, faţă de ei înşişi. Spun asta pentru că datoria fiecăruia dintre noi este să facă tot posibilul să devină de-a lungul vieţii cea mai bună variantă a sa, iar educaţia temeinică este unul din factorii-cheie în acest demers.

Prin urmare, vreau să mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă premierea noastră într-o zi atât de importantă pentru creştini. Cred că sunt în asentimentul tuturor celor prezenţi când spun că această validare a muncii noastre a fost bine-venită, extrem de apreciată şi, nu în ultimul rând, cu adevărat emoţionantă. (Alina Ignat, Anul III, Facultatea de Litere- Galaţi)

 Simţeam că trăiesc într-un colţ de rai!

 De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei am avut onoarea de a participa la o Sfântă Liturghie la care au slujit opt arhierei. Din momentul intrării în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Apostol Andrei”, am simţit o stare de pace interioară, iar sufletul meu plin de căldură şi lumină, tresărea de fiecare dată când auzea vocile slujitorilor.

Bucurie duhovnicească la Catedrala din Galaţi

După această Sfântă Liturghie arhierească, a sosit şi momentul premierii elevilor cu rezultate de excepţie, obţinute la concursuri şi olimpiade, în „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor pastori de suflete din eparhii”. Sufletul meu, copleşit de emoţii în momentul auzirii numelui meu, parcă spus din Rai, a tresărit şi aruncându-mi privirea spre cupola Catedralei, am simţit cum pe obrazul stâng mi-a curs o lacrimă de bucurie. Când Înaltpreasfinţitul Casian mi-a înmânat premiul simţurile mele erau într-o uimitoare armonie. Pur şi simplu simţeam că trăiesc într-un colţ de rai.

După tot acest ansamblu de sentimente plăcute, am avut neaşteptata onoare de a servi masa cu personalităţile prezente şi m-am simţit privilegiat de această ocazie.

Tot ce s-a întâmplat în acea zi a acţionat asemenea unui medicament asupra sufletului meu. (Alexandru-Adrian Radu, clasa a X-a, Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius”, Brăila)

M-a smerit mult preţuirea Înaltpreasfinţitului

 La slujba Sfântului Apostol Andrei, în Catedrala Arhiepiscopală am simţit că am fost primită de „Mama” bisericii mele parohiale şi m-a smerit mult dragostea şi preţuirea cu care Înaltpreasfinţitul m-a evidenţiat şi m-a răsplătit pentru puţina mea osteneală depusă în cunoaşterea învăţăturii Bisericii noastre. (Veronica Olteanu, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Nicolae Iorga”, Brăila, Parohia Viziru de Jos)

 M-am simţit mândru ca student, ca român şi ca ortodox

 Am aflat din nou cât de frumoasă poate să fie o slujbă şi sunt convins că, dincolo de valorile religioase şi morale promovate de creştinism, nu trebuie să uităm de valoarea culturală pe care Biserica Ortodoxă o are pentru români. Faptul de a nu frecventa biserica doar din cauză că eşti ateu mi se pare un argument pueril; până la urmă, cultura de masă occidentală nu a ezitat să popularizeze yoga şi budismul, deşi acestea erau total străine de tradiţiile americane şi europene!

Faptul că am asistat la slujbă şi prin faptul că Arhiepiscopia i-a onorat pe unii tineri prin premii şi diplome mi se pare un act de solidarizare cu ţara noastră şi o lovitură dată globalizării uniformizante.

Sugestiv mi s-a părut şi faptul că au fost premiaţi tineri ce studiază diferite domenii: filosofia, psihologia, medicina etc.

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei m-am simţit mândru ca student, ca român şi ca ortodox. (Alin Răzvan Podaşcă, Anul I, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi)